foto: Aleksander Wasyluk(Orthphoto)
E
indicat sau nu să mergem la psiholog? Terapia cu acesta n-ar putea conduce la o
îndreptare a persoanei?
Dacă
ați vrea să aprofundăm, ar trebui să mergem până la momentul în care Adam a
fost alungat din rai și i s-au dat haine din piele. La aceste haine de piele se
referă psihologii, numai că ei nu știu, n-au aflat aceasta. Mai este un punct
de plecare: cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spune că sunt oameni
trupești, oameni sufletești și oameni duhovnicești. Psihé înseamnă suflet, dar
nu e sufletul acela pe care-l numim noi duh, acela după chipul lui Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Palama spune că sufletul acesta psihé este de fapt o parte mai
fină a trupului; deci nu are de-a face cu chipul lui Dumnezeu din noi. Și
atunci ei ar putea să îndrepte numai ceea ce ține de trup, cel mult să ne facă
niște oameni mai morali. Dar oameni duhovnicești n-au cum să ne facă. Să ne
pună pe adevărata noastră linie – nu pot.
Dar
psihoterapia?
Este
același lucru. Psihoterapia e făcută, de fapt, de psihologi.
Dar
cărțile de psihoterapie ortodoxă nu ne ajută?
Atâta
vreme cât încearcă să plieze psihologia pe duhovnicie, să aplice metode de
psihologie la duhovnicie, nu este în regulă. Cât timp încearcă să-L dea la o
parte pe Dumnezeu, iarăși nu e în regulă. N-am spus că psihologia nu este bună,
ci că problema ei intervine în momentul în care încearcă să înlăture
duhovnicia. De obicei nu se pot cupla acestea două, pentru că ar fi ca două
săbii în aceeași teacă: fiecare își propune să conducă și atunci nu se poate.
Dar dacă psihologia se supune duhovniciei, da, sunt de acord. Pentru că, la fel
cum sufletul este mai presus decât trupul, așa și duhovnicia e mai presus decât
psihologia.
Psihologia
merge de obicei pe niște rețete, după niște tipare. Dacă duhovnicia este băgată
în tipare, s-a terminat cu taina, iar credința devine atunci o credință magică.
Eu m-aș duce la psiholog dacă m-aș asigura înainte că el se poate supune unui
duhovnic.
Dacă
psihologii înțeleg că se ocupă de o anumită problemă și atât, adică de anumite
dependențe și mai departe îl lasă pe duhovnic să-și facă treaba lui, e foarte
bine. Dar eu, personal, cred că un duhovnic bun ar rezolva mai bine problema
aceasta. O dependență se poate rezolva cu o altă dependență. Știi de ce este
foarte greu să vindeci un dependent? Pentru că de foarte multe ori nu ai ce
să-i oferi în schimb. Dă-i ceva în schimb. N-a zis bine Părintele Stăniloae că
iubirea vindecă orice patimă? Iubirea e un fel de dependență.
Asta
ca să vedeți că sunt niște nuanțe care arată că psihologii nu sunt strict
necesari. Pot să funcționeze bine, dar în anumite limite.
Din
propria experiență pot spune că pe mine m-a ajutat psihologia.
Da,
dar de aici încolo tu trebuie să mergi mai departe. Ea a constituit doar o
treaptă pentru tine. Dacă asta a fost limba pe care o vorbeai tu, prin asta
ți-a vorbit Dumnezeu. Nu orice ne ajută ne dă și viață sau ne este suficient.
Ne trebuie permanent mai mult. Aceste metode psihologice pot ajuta, însă nu
sunt cele mai bune. Noi avem de la Dumnezeu capacitatea de a deveni dumnezei,
de a ne depăși permanent condiția. De ce să tai cu piatra, când poți să iei o
trusă de scule performante?
Caută
să-ți depășești condiția, caută mai mult. Psihologul îți explică ce se întâmplă
în trupul tău, în mintea ta, dar duhovnicul te duce la sursă direct.
Și e
și gratis. Ultima dată când am verificat era gratis. Nu știu când se termină
promoția asta.
Selecții
din dialogul dintre Protos. Hrisostom C.
și
tinerii aflați la Putna pe 1 ianuarie 2014
Sursă: Revista Cuvinte către tineri 2014
0 comments:
Trimiteți un comentariu