„Acesta e păcatul pe care îl plătim pentru ceea ce am făcut înainte de căsătorie." / Mii de tineri își păstrează fecioria până la căsătorie

joi, 16 octombrie 2014

| | |
Alexandra: „Acesta e păcatul pe care îl plătim pentru ceea ce am făcut înainte de căsătorie."
  
După cum sună şi titlul meu: Da, este adevărat! l-am cunoscut când aveam 15 ani şi zece luni în cartierul vărului meu. Ne-am plăcut foarte tare, numai că părinţii mei nu prea mă lăsau să ies din casă.

A trecut ceva timp, să zic câteva luni bune şi ne-am hotărât să ne logodim. Mi-a pus inelul, la un an aproape, pe deget. După un an şi nouă luni m-a cerut de la ai mei şi am hotărât să ne mutăm împreună. Între timp noi păcătuisem încă din ziua în care ne-am logodit. Părinţii lui nu au fost de acord să ne mutăm fără să ne căsătorim. Zis şi făcut, la doi ani după ce ne-am cunoscut, ne-am și căsătorit. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea.

Ne înţelegeam de minune, ne-am făcut casa după patru ani de convieţuit împreună foarte bine. A intervenit între noi o colegă de serviciu de-a lui. A fost un an de chin pentru mine. Am suferit enorm, certuri, scandaluri, am luptat însă fără rezultat. Rugăciuni, bilete peste bilete, nimic până în ziua în care am hotărât să plec.

Nu mai puteam, disperasem, eram bolnavă de nervi, slăbisem, boli peste boli. A trecut un an şi jumătate de când ne-am despărţit şi încă îmi e dor de cei de acasă. Nu ştiu dacă şi de el, dar cu siguranţă de ceea ce am muncit acolo şi de socrii mei care plâng şi acum după mine şi s-au îmbolnăvit. El nu vrea să mă vadă. Mă urăşte. Am fost la preot, mi s-a spus că are ceva..., dar eu cred că asta e păcatul pe care îl plătim pentru ceea ce am făcut înainte de căsătorie.

Mi-e frică de generaţia de acum că nu o să îmi mai găsesc pe nimeni care să vrea să nu mai păcătuim până la căsătorie, e foarte greu, de multe ori aş zice că îl vreau pe el, că el e înţelegător, dar nu ştiu ce să mai cred.
(Alexandra, divorţată)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.


Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

2 comments:

Ovidiu spunea...

Sa nu se nelinisteasca Alexandra, pentru ca mai sunt destui tineri cu ganduri curate, chiar daca inima lor a fost deja acoperita de mazga pacatului. Asteapta doar sa gaseasca pe cineva cu care sa isi intareasca credinta. Eu ma gasesc intr-o situatie asemanatoare, insa nu am gasit o fata care sa refuze actul sexual inainte de casatorie, iar eu singur sunt slab ca sa rezist tentatiei, ispitei, chiar daca ea ar fi dispusa sa astepte (in urma rugamintilor mele). Parca as vrea si de la ea aceasta pornire a departarii de pacat si a constientizarii lui.

---
ovidiu_solomon@ymail.com

Vlad spunea...

Come on...

El era un tip cu moravuri nu deosebite.

Ea la fel.

S-au căsătorit înainte să știe măcar ce înseamnă iubire (adică, înainte să înțeleagă că a iubi este în primul rând o alegere, nu un sentiment care "îți vine")

Împăratul nu stă pe tron și trimite pedepse în stânga și în dreapta; "crucile" ni le facem cu mâna noastră.

El a ales să o înșele. Probabil că dacă nu s-ar fi culcat cu el, el ar fi plecat și gata.