Diaconul Stephen Holley de la Biserica Sf. Haralambie (Iași): „«Iubirea» este cel mai prost motiv de căsătorie posibil!”

de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă

Un american care era ortodox chiar înainte să o ştie s-a îndrăgostit de România şi a devenit singurul străin care slujește în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. L-am întâlnit la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași şi l-am întrebat despre România, despre familie şi despre cum vede un american Zilele Cuvioasei din Capitala Moldovei.

Părinte Stephen, cum v-aţi convertit la ortodoxie?

E o poveste lungă. Dar versiunea scurtă este că baptiştii ne-au dat afară, pe mine și pe soția mea, deoarece credeam alte lucruri decât ce învăţa Biserica Baptistă, de care aparţineam.

Abia mai târziu am aflat că ceea ce credeam se regăsea în credinţa ortodoxă. Nici nu ştiam că există o Biserică Ortodoxă. Când am găsit Biserica Ortodoxă şi am aflat credinţa acesteia, mi-am dat seama că eu eram ortodox de ani de zile, doar că nu ştiam să îmi spun aşa.

Când, în cele din urmă, am găsit Biserica Ortodoxă, am ştiut ce eram: ortodox.

Cum aţi ajuns să vă vindeţi casa din California şi să vă stabiliţi aici, la Iaşi?

M-am îndrăgostit de oameni, de cultură şi de ţară, dar trebuia să îmi mai conving şi soţia. Aşa că în anul următor am adus-o aici pentru trei săptămâni. Intenţia mea era să ne întoarcem acasă după ce experimenta şi ea România, şi să îi spun: „Cum ţi-ar plăcea să ne mutăm acolo cândva?”.

Eram aici împreună de numai trei zile când soţia a văzut terenul liber de lângă casa părintelui Radu Brânză şi l-a întrebat al cui era. El i-a spus: „Nu ştiu, dar cred că este de vânzare”. Atunci ea i-a răspuns: „Ei bine, vreau să ne ajutaţi să-l cumpărăm, deoarece vrem să ne mutăm aici şi să ne facem un cămin aici”.

Eu am rămas înmărmurit, deoarece nu îi spusesem încă nimic. Dar ea mi-a zis: „Ştiu că-ţi place mult aici şi ştiu că iubeşti oamenii aceştia. Şi mie îmi plac mult. Dacă aici ne vrea Dumnezeu, atunci aici trebuie să rămânem”. Aşadar, s-a hotărât să rămână înainte să o întreb. Nu-mi puteam imagina că ar fi fost de acord să-şi părăsească cei patru nepoţi. Dar era dispusă şi la asta pentru a se stabili aici.

Astfel, Duhul lui Dumnezeu a lucrat în noi amândoi, astfel încât am spus acelaşi lucru în acelaşi timp şi aşa ne-am dat seama că era dorinţa lui Dumnezeu să venim aici.

Ce înseamnă sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi pentru dumneavoastră, personal?

Nu pot încă să vă răspund, pentru ca nu am fost printre toți oamenii, aștept și slujba de marți, Liturghia din ziua de sărbătoare. Am înţeles că va fi o procesiune în care moaştele Sfintei Parascheva vor fi purtate de clerici prin oraş. Încă nu am avut ocazia să iau parte la aceasta.

Fiind prima dată când particip, încă sunt profund impresionat, deoarece în America nu avem astfel de lucruri. Avem sărbători seculare, cum ar fi Ziua Independenţei, serbată în toată ţara. Avem Paştile, care se serbează în toată ţara, dar de către protestanţi şi romano-catolici mai vizibil, deoarece Paştile ortodocşilor nu corespund întotdeauna cu ale celorlalţi. Iar Crăciunul s-a transformat destul de mult într-o sărbătoare seculară, îndepărtându-se de adevăratul său duh.

Aşa că acest aflux de oameni la sărbătoarea Sfintei Parascheva impune respect.

De ce se adună atât de mulţi oameni la moaşte?

Moaştele sunt sfinte. Ele au puterea de a face minuni, după cum este voia lui Dumnezeu. Cunosc cazuri din Alaska în care oamenii care au vizitat peştera Sfântului Herman de Alaska şi au presărat puţin praf de acolo peste o persoană bolnavă, iar aceasta s-a vindecat.

Sfintele moaşte au o mare însemnătate şi putere, deoarece sfinţii nu sunt morţi. Sfinții fac parte din Biserică, sunt foarte vii în Împărăţia lui Dumnezeu. Se roagă pentru noi şi fac minuni pentru noi.

Prin sfintele moaște, prin cinstirea lor, prin sărutarea lor noi ne aflăm pe o cale prin care atingem Împărăţia lui Dumnezeu, împărăție pe care o aşteptăm la sfârşitul vieţilor noastre. Dar, în realitate, Împărăţia Cerurilor nu este ceva în care ajungem la sfârșitul vieţii, ci ceva întru care trăim încă de pe acum şi de aici. Iar moaştele sunt o parte din ființare în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumneavoastră faceţi şi consiliere premaritală pentru cupluri. Cu ce probleme se confruntă acestea?

Una dintre problemele majore aici, în România, este, din nefericire, alcoolul. Acesta distruge nu numai vieţi, ci şi căsnicii. În afară de aceasta, cea mai mare problemă este că tinerii, când se căsătoresc, nu fac consiliere premaritală. Şi sunt literalmente doi străini care fiecare pretind că sunt altcineva decât în realitate pentru a obţine aprobarea celuilalt. Odată căsătoriţi, redevin cei care sunt cu adevărat. După terminarea ceremoniei, adesea cei doi miri se trezesc a doua zi alături de o persoană pe care nu au cunoscut-o niciodată.

Treaba consilierului premarital este să arate tinerilor adevărul despre cine este fiecare dintre ei şi să le permită să devină transparenţi unul pentru celălalt. Să îi conștientizeze că, dacă există lucruri nocive pentru căsătorie în bagajele cu care vin în relaţie – lucrurile moştenite din familie şi din felul în care au fost crescuţi –, atunci trebuie să renunțe la ele. Şi să păstreze acele lucruri care îi pot ajuta în căsnicie.

O altă mare problemă pe care am detectat-o este că tinerii căsătoriți continuă să locuiască cu părinţii după căsătorie. Scriptura e foarte clară: „Bărbatul va părăsi pe mama sa şi pe tatăl său şi se va alipi de soţia sa şi amândoi vor deveni un trup”. Dar adesea soţul şi soţia rămân încă dependenţi de părinţii lor, ceea ce înseamnă că nu pot deveni una, aşa cum se spune că ar trebui. Iar aceasta creează multe probleme în relaţia lor.

Ce sfaturi aveţi pentru tinerii care vor să se căsătorească?

Cel mai important sfat pentru ei este să caute un specialist cu calificare în domeniul consilierii premaritale şi să facă consiliere cel puţin şase luni înainte de nuntă. Să se uite la sine aşa cum îi vede Dumnezeu şi să nu pretindă şi să nu se prefacă a fi altcineva decât sunt pentru a prinde în laţ persoana pe care li se pare că o iubesc.

Alt sfat este să scruteze ceea ce ei înţeleg prin „iubire”. Fiindcă majoritatea oamenilor – tineri sau bătrâni – nu înţeleg cu adevărat ce este iubirea aşa cum reiese ea din Sfânta Scriptură şi din realităţile vieţii.

Una dintre primele întrebări pe care le pun unui cuplu la consiliere este: „De ce vreţi să vă căsătoriţi?”

Marea majoritate a răspunsurilor sună cam aşa: „Fiindcă ne iubim”. Atunci le spun: „Acesta este cel mai prost motiv de căsătorie posibil!”. Asta îi şochează. Dar, din clipa respectivă, odată ce le-am captat atenţia, pot începe să dezvolt conceptul cu privire la adevărata natură a dragostei şi încep să îi fac să înţeleagă că ceea ce este între ei s-ar putea să nu fie ceea ce e cu adevărat iubirea şi s-ar putea chiar să fie doar ceva superficial, care nu rezistă la crizele care apar într-o relaţie.