Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul
Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie
făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet
deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.
A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.
– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul
fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.
– Am probleme, Părinte, diferite probleme.
– Cât de des te mărturiseşti?
– Părinte, răspunse şovăielnic tânărul, nu mă mărturisesc.
– Ei, atunci, este firesc să apară probleme.
– Dar nu am ce să mărturisesc!
– Îți voi spune eu ce
să mărturiseşti. Dar apoi vei merge la duhovnic? Ai văzut trecând pe drum o
fată şi ai gândit ceva rău. Ce spui de aceasta?
– Bine, Părinte, voi merge să mă mărturisesc. Apoi a
plecat, iar după câteva luni a venit din nou.
– Bine ai venit, Eftimie! Aşadar, te-ai mărturisit?
– Da, Părinte.
– Ţi-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtăşeşti?
– Mi-a spus să mă împărtăşesc o dată la cincisprezece zile.
– E bine, a spus Stareţul mulţumit. Apoi ne spunea: „Mi-am
dat seama că nu avea probleme mari”. Însă tânărul a continuat convorbirea,
spunându-şi necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina
serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci Stareţul zâmbind i-a
spus:
– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă
poţi sau nu.
Apoi Părintele Efrem şi-a lăsat alături rucodelia, s-a
ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:
– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.
După aceasta Stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări
simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi
rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciuneaşi cu
chipul său luminos, s-a întors către tânăr, întrebându-l:
– Aceasta poţi să o faci?
– Ei, Părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat.
– Însă fii atent, a continuat Stareţul. Să o faci în
fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare
putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu”[1].
– Şi încă ceva, a adăugat Stareţul, după ce s-a aşezat pe
scaun şi se pregătea să-şi continue rucodelia. În sala de procese, unde eşti
judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?
– Da, se află.
– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci
către icoană şi să spui: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe
nici unul dintre aceşti oameni”. Poţi să faci şi aceasta?
– Da, Părinte, pot să o fac.
– Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poţi
ruga lui Dumnezeu, i-a spus Stareţul zâmbind.
Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din
pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat:
„Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în
zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie
spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.
L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni
este prea mic, chiar şi pentru mireni. Iar Stareţul ne-a răspuns: dacă omul se
obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare
zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare
să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se
roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.
Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a
ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la Stareţ ca
să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, lucru care
s-a şi întâmplat, spre bucuria noastră a tuturor.
[1] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Filocalia X,
Cuvântul 73.
Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul,
traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos,
Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 143-146
Sursa: Doxologia.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu