Ce anume crezi ca-l înveți pe copilul meu? Interviu despre rezultatele dezastruoase ale educației sexuale în școlile americane

Un interviu cu dr. Miriam Grossman, medic psihiatru american, despre rezultatele dezastruoase ale educației sexuale în școlile americane.

Sursă: Mercatornet, 24 septembrie 2009

Dr. Miriam Grossman și-a lansat în 2009 volumul „You’re teaching my child what? A physician exposes the lies of sex education and how they harm your child”/„Ce anume crezi că îl înveţi pe copilul meu? Un medic expune minciunile educației sexuale și modul în care ele îl afectează pe copilul tău”. Interviul a fost realizat de Peter Jon Mitchell, analist cercetător la Institutul Casatoriei și Familiei din Canada şi a fost publicat de Mercatornet.

Institutul Căsătoriei și Familiei din Canada: Care a fost motivația de la care a pornit scrierea acestei noi cărţi?

Miriam Grossman: Sincer, am scris-o pentru că mă săturasem să aud doar un anumit punct de vedere… După cum știți, am lucrat timp de doisprezece ani ca psihiatru pentru studenții din campusul UCLA aici, în California (SUA). În acest timp, mii de copii au trecut prin cabinetul meu. Am fost alarmată de cât de mulți aveau infecții cu transmitere sexuală. Eram în general îngrijorată de acești studenți și studente, majoritatea femei tinere, ale căror stil de viața sexuală le punea în pericol viața de mai târziu. Aceasta pornind de la vulnerabilitatea lor la boli, la stres emoțional, putând să ducă chiar la infertilitate. Eram frustrată să văd pacientă după pacientă, aflate în situații similare, iar eu, practic, aveam mâinile legate. Nu puteam face mare lucru pentru ele. Erau tineri care, de altfel, erau foarte bine informați și atenți cu privire la sănătatea lor. Erau atenți la ceea ce mâncau, făceau sport, evitau tutunul și așa mai departe. Dar, în ceea ce privește acest domeniu, cel al comportamentului sexual, se expuneau unor riscuri alarmante. Asta era îngrozitor. Am început să-i chestionez pe acești studenți cu atenție, am cercetat modul în care centrele de consiliere și cele de sănătate din campus abordau problema sănătăţii sexuale. Despre aceste descoperiri am discutat în cartea mea „Unprotected: A Campus Psychiatrist Reveals How Political Correctness in Her Profession Harms Every Student”.

Acest nou proiect a fost o extensie a acestei cărţi. Am mers mai adânc în domeniul educației sexuale, cercetând exact ceea ce sunt învăţaţi copiii, mergând pe firul istoriei educației sexuale în Statele Unite. Am explorat online site-uri, cărţi, broșuri și videoclipuri, create pentru copii și adulți tineri. Ceea ce am descoperit a fost profund îngrijorător pentru mine și despre asta am și scris în carte.

Institutul Căsătoriei și Familiei din Canada: În cartea dvs., susțineți că educatorii și activiștii care predau educația sexuală resping fundamentele de dezvoltare a copilului și omit descoperirile cruciale din domeniul neurobiologiei, ginecologiei și al bolilor infecțioase. Sugerați că acest lucru are consecințe nefaste profunde, în special pentru fete. De ce se întâmpla acest lucru?

Miriam Grossman: Absolut adevărat. Avem o multitudine de noi științe care sunt omise de educația sexuală actuală. De exemplu, în ultimul deceniu, s-a dezvoltat foarte mult înţelegerea noastră despre creierul adolescentului și modul cum acesta raţionează și ia decizii în momentele de mare stimulare. Noi nu am știut până de curând că zona creierului, cea care este responsabilă de luarea deciziilor raționale, a deciziilor bine gândite, zonă care individualizează argumentele pro și contra, ca și consecințele deciziilor acestor argumente este imatură în adolescență. Circuitele nu sunt complete, legăturile între neuroni nu sunt complete. Instructorii de educație sexuală insistă asupra faptului că, la fel ca adulții, adolescenții ar putea fi capabili să ia decizii responsabile și  că, în acest caz, lor le lipsesc doar informațiile cu privire la sexualitate și accesul la contraceptive. Deci, acești educatori susțin că modul în care ai putea să lupți împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală și sarcinilor în rândul adolescentelor este de a le oferi informații și contraceptive. Îi învaţă cum să spună „nu” și cum se pune un prezervativ. Dar cercetările neuropsihice curente nu accepta această poziție. Știm acum că deciziile proaste ale adolescenților sunt consecințe nu a lipsei de informații, ci a lipsei de judecată. Și nu exista decât un singur lucru care să rezolve asta: timpul.

Un alt exemplu de informații critice omise de educația sexuală: nu se ține seama de vulnerabilitatea biologică a unei fete la infecțiile cu transmitere sexuală. Colul uterin la fetele adolescente este acoperit de un strat de o grosime de doar o singură celulă. Această zonă este ușor de penetrat de papilomavirusul uman (HPV), care poate provoca cancerul de col uterin. (Papilomavirusul uman este o boală cu transmitere sexuală împotriva căreia avem acum un vaccin, și acesta este un alt subiect controversat). Cu timpul, suprafața colului se acoperă de celule cu o grosime de 30-40 de straturi, și, prin urmare, e mult mai dificil de a se infecta. Fetele trebuie să cunoască acest lucru de la o vârstă fragedă. Avem imagini îngrozitoare [ale colului uterin imatur] pe care trebuie să le arătăm fetelor astfel încât să poată să înţeleagă importanța întârzierii comportamentului sexual. Acești copii trebuie să fie informați – lăsând la o parte toate întrebările despre moralitate –, că a deveni activ sexual la o vârstă fragedă, înseamnă un risc de infecție ce le-ar putea afecta bunăstarea lor fizică și emoțională de-a lungul întregii vieți.

Al treilea punct de vedere necomunicat copiilor este cel cu privire la sexul oral, care este asociat cu cancerul de gât. Inutil să spun că acest lucru are importanță, căci, într-adevăr, poate duce la salvarea vieții unui om. Este culmea iresponsabilităţii să nu transmiți aceste informații copiilor. Unul dintre punctele pe care le pun în evidență în carte este acela că asemenea organizații, cum ar fi Planned Parenthood și SIECUS (Consiliul Educației și Informațiilor despre Sexualitate din SUA), pretind că oferă informații la zi, informații exacte din punct de vedere medical. Dar ei nu fac nimic în acest sens.

În schimb, aceste organizații învaţă pe copii că sunt „sexuali”, că sunt „sexuali” din fașă și până la mormânt, că adolescența este momentul natural de a explora sexualitatea și că copiii au dreptul să-şi exprime sexualitatea lor în orice mod doresc. Acest mesaj promovează libertatea sexuală, nu sănătatea sexuală. Acest lucru este ideologie, nu știință. Când libertatea sexuală este o prioritate, sănătatea sexuală are de suferit. Și într-adevăr, statisticile din SUA cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală, HIV, sarcini la adolescente și avort vorbesc de realităţi îngrozitoare.

Institutul Căsătoriei și Familiei din Canada: Unde plasează aceste organizații rolul părinţilor în ideologia lor? Ce le spun ele părinţilor?

Miriam Grossman: Aceasta este o altă caracteristică îngrijorătoare a educației sexuale. Am descoperit că există o duplicitate în transmiterea mesajelor. Când vorbesc pentru mass-media și în materialele lor adresate părinţilor, educatorii de educație sexuală afirmă că educația sexuală ar trebui să înceapă de acasă și că părinţii ar trebui să fie primii educatori ai copiilor în această privința. Dar, într-un material pentru copii, mesajul este cu totul diferit. Iată ce spune SIECUS într-o broșura on-line pentru copii, numită „Totul despre sex”. Începe cu opt pagini cu privire la drepturile sexuale: „Fiecare ființa umană are drepturi fundamentale. Totuși, adulții pot spune și face lucruri care îi fac pe tineri să se simtă că nu ar avea drepturi. Este important pentru tine să-ţi cunoști drepturile, astfel încât să le poți apăra, atunci când este necesar”. Apoi, mai încolo, o altă informație: „ Ai dreptul să decizi cum să-ţi exprimi sexualitatea în fiecare moment din viața ta. Poți alege dacă și cum să-ţi exprimi sexualitatea”.

Nouăzeci la sută din părinţi doresc să întârzie comportamentul sexual la copiii lor, și se aşteaptă ca educatorii de educație sexuală să pună în aplicare acest mesaj. Organizații cum ar fi SIECUS promit să facă acest lucru, dar nu fac. „Totul despre sex” este un bun exemplu de ceea ce se întâmplă cu adevărat la astfel de ore. Scopul lor este ca tânărul să realizeze că, sigur, adulții pot avea opiniile lor, dar copiii de toate vârstele au dreptul la propriile lor idei despre sexualitate, precum și dreptul de a se comporta în orice mod doresc. Nicăieri în această broșura pentru copii nu se spune: vă îndemn să întârziaţi comportamentul sexual pentru că asta e cea mai sănătoasă alegere.

Institutul Căsătoriei și Familiei din Canada: Cartea le va deschide părinţilor ochii. Ce pot face părinţii preocupați de acest lucru?

Miriam Grossman: Situația este gravă, dar mesajul meu general este pozitiv. Vestea bună este ca toate aceste probleme de sănătate sexuală sunt sută la sută evitabile. Și părinţii pot face atât de mult pentru a-și proteja copiii! Știm că tinerii sunt profund influențați de către părinţii lor, de mesajele pe care le primesc de la părinţii lor. Percep valorile părinţilor lor și aşteptările părinţilor lor. Există multe studii, pe care le pomenesc în carte, care demonstrează că stilul părinţilor de a fi calzi și susţinători, având totuși aşteptări mari și reguli ferme, are o influența profundă asupra copiilor și adolescenților și asupra deciziilor pe care aceștia le iau. Evident, părinţii trebuie să fie informați. Ei au nevoie de informațiile din această carte. Nu le vor găsi în altă parte. Sunt medic și am parcurs literatura de specialitate cea mai nouă cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală, la modul în care fetele sunt mai vulnerabile emoțional și fizic decât băieţii, cu privire la ceea ce li se spune copiilor despre atracția față de același sex, despre identitatea de gen, și cu privire la multe alte subiecte. Cartea mea nu este corectă politic, dar este exactă din punct de vedere medical. Explic adevăruri biologice care nu sunt discutate în altă parte. De exemplu, copiilor li se spune că ei pot fi de sex masculin, feminin sau altceva; că există mai mult de două sexe și că este firesc să se întrebe cine sunt, în orice moment din viața lor. Acest lucru înseamnă curată nebunie. Nu numai că este inexact din punct de vedere medical, dar produce confuzie copiilor noștri și îi duce pe un teren minat de pericole emoționale și fizice.

Institutul Căsătoriei și Familiei din Canada: Ce le-aţi spune factorilor de decizie guvernamentali?

Miriam Grossman: Ei trebuie să-şi asume curajul de a contesta acest status quo. Oamenii au nevoie să vorbească, să fie incorecți politic și să recunoască adevărul biologic. Anumite grupuri se vor opune, pentru că ceea ce se vede la microscop și pe imaginile scanate ale creierului contrazice viziunea lor. Să avem curajul să schimbăm politica, să transformăm complet abordarea noastră față de educație sexuală. Înţelegeţi, educatorii de educație sexuală au instituționalizat, în secolul XX, teorii şi agende sociale, însă faptele clare ale științei din acest secol discreditează complet aceste teorii și agendele lor. Educația sexuală din secolul XXI trebuie să lase în urma ideile ce nu sunt decât rămăşiţe ale revoluției sexuale și feminismului.

Interviu preluat de pe Cultura vieţii