Dormi copilul mamii, nani,
nani,
a plecat şi ultimul lăstun.
Ruginiră plopii şi tufanii
şi din temniţa ce-i surpă
anii
nu s-a mai întors tăticul
bun.
Dormi copilul mamii, toamna
plânge
dezgolindu-şi umărul rănit.
Cade frunza, cade şi se
frânge,
orice frunză-i lacrimă de
sânge
şi tăticul nu a mai venit.
Nani, nani, mâini de crin
plăpânde,
La fereastră păsări plâng şi
ploi.
Lupii beznelor rânjesc la
pânde,
Ţara-i toată temniţe
flămânde
şi tăticu-i dus de lângă
noi.
Nani, nani, tata nu mai
vine,
maica stă cu sufletul răpus.
Cine să-ţi mai spuie basmul,
cine
să-ţi sărute pleoapele
senine ?
Maica plânge şi tăticu-i
dus.
L-au svârlit în temniţă
duşmanii
pentru sfânta-i lege din
străbuni.
Or să-i ningă peste tâmple
anii,
să crești mare, puiul mamii,
nani,
Neamul şi părinţii să-ţi
răzbuni.
Sursă: Poezii românești
0 comments:
Trimiteți un comentariu