Reacţii la propaganda homosexualistă de la MŢR - Alex Rădescu: Ce (mai) reprezinta Horia Bernea pentru actuala conducere a MŢR?!

vineri, 1 februarie 2013

| | |

Horia Bernea
Directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, a răspuns scrisorii deschise iniţiate de peste 20 de Asociaţii în contextul în care instituţia cultural-naţională pe care (încă) o conduce şi-a deschis porţile şi şi-a oferit spaţiul găzduirii unor manifestări ale pederaştilor.
Nu mă interesează tonul şi nici dispreţul pe care îl afişează directorul MŢR în scrisoarea de răspuns. Poate privesc eu strâmb documentul şi înşiruirea de cuvinte.
Nu îmbrăţişează (sic!) nici valorile pe care le reprezintă de fapt MTR-ul, nici cele pe care le susţin şi le invocă semnatarii scrisorii deschise, din perspectiva moralei creştine şi a întruchipării muzeale a Tradiţiei. Încă are drept de semnătura şi, ca să fim realişti, are şi şefi ierarhici.
Dar ce (mai) reprezintă Horia Bernea pentru actuala conducere a MŢR?

Reproducem din formula de răspuns a Dir. Nițulescu (ataşez şi scrisoarea):
Nu dorim să intrăm în polemică pe fondul aserţiunilor dvs, pe care înţeleg că vi le asumaţi şi pe care nu le putem împărtăşi.

Este evident, dreptul dvs să vorbiţi despre valori şi pseudo-valori, aşa cum le înţelegeţi dvs.

Dar cam care ar fi valorile şi aserţiunile care Conducerea actuală a MTR nu le poate împărtăşi? Ne întoarcem la scrisoarea deschisă:
Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: „Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori - Horia Bernea”.


Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului – și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, studioul Horia Bernea.

Mai mult, scotocim pe site-ul MŢR, căutând în vorbele lui Bernea, cât încă nu au fost expulzate de cei care…nu le mai împărtăşesc:
Am fost pus, şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.


În fond, pentru un om, pentru un creştin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. O cale prin care să spună ce are pe suflet, un fel de spovedanie.

Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi… Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei… Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu „cântate“ de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Ce fel de om, ce fel de intelectual este acela care nu ştie că nu se poate trăi fără memorie?

Să trăieşti toată viaţa cu faţa întoarsă spre icoană… Dulcea sclavie a iconarului…

Eu nu pot să mă pierd, din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor.

Minunea crucii o văd mereu, de câte ori îmi iese înainte, cu o pregnanţă neîmpuţinată.

Viaţa este imposibilă fără cruce. Diavolul se opune crucii. El reprezintă moarte, anarhie, distrugere. Ce se apropie de cruce e bun. (Horia Bernea)

Sursă: Alex Rădescu