Între anii 1958 şi 2010 au fost declarate în România
aproximativ 22.000.000 de avorturi, iar în prezent între 350 şi 400 de românce
recurg zilnic la avort.
La
începutul anului 2011, Înaltpreasfinţitul Teofan a înfiinţat Departamentul Pro
Vita, în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În contextul actual al lumii moderne viaţa
nu mai este percepută ca un dar de la Dumnezeu ci mai degrabă ca un bun
personal pe care omul are libertatea de a-l accepta sau a-l respinge.
Departamentul
Pro Vita, aflat sub îndrumarea părintelui Radu Brânză, îşi propune, prin
programele şi proiectele desfăşurate, să contribuie într-un mod sustenabil la
crearea unei comunităţi creştine locale puternice şi solide, având ca misiune
dezvoltarea unor activităţi în scopul salvării, protejării şi cultivării
vieţii, încă din primele secunde ale conceperii copilului.
Problemele
legate de concepţie, sarcină, naştere şi creştere a copiilor au un caracter
universal, atât din punct de vedere etnic cât şi religios. Din acest motiv,
Departamentul Pro Vita trebuie să ofere soluţii la aceste provocări urmărind şi
evoluţia lor în celelalte ţări din Europa şi din lume. În anul 2011 a fost
organizată prima ediţie a Zilelor de Conferinţe pe Teme Pro Vita, cu invitaţi
deosebiţi din România şi din Germania, iar anul 2012, în cadrul ediţiei a doua,
au fost prezenţi participanţi din ţările menţionate anterior şi din Statele
Unite ale Americii. Complexitatea problemelor dezbătute, dar şi persoanele care
se confruntă cu ele au dus la împărţirea activităţilor Pro Vita în trei
direcţii: salvarea vieţii, protejarea vieţii şi cultivarea
vieţii.
Salvarea
vieţii
Cele
mai recente sondaje arată că România ocupă locul patru în Uniunea Europeană şi
locul şase în lume la numărul de avorturi anuale, însă, în ceea ce priveşte
rata avorturilor, România ocupă primul loc din spaţiul european cu un număr de
480 de avorturi la 1000 de născuţi vii. Între anii 1958 şi 2010 au fost
declarate în România aproximativ 22.000.000 de avorturi, iar în prezent între
350 şi 400 de românce recurg zilnic la avort.
Acestea
sunt doar câteva motive pentru care Departamentul Pro Vita desfăşoară
activităţi de informare şi consiliere pentru salvarea copiilor aflaţi în
pericol de a fi avortaţi şi a mamelor care se confruntă cu problema avortului.
Multe femei care recurg la întreruperile de sarcină nu au suficiente cunoştinţe
despre concepţia şi dezvoltarea copilului sau despre intervenţiile abortive în
sine. În acest sens, departamentul pune la îndemână materiale ce conţin detalii
referitoare la sarcină, naştere sau avort şi organizează sesiuni de informare,
nu doar pentru femeile ce găsesc în întreruperea de sarcină o soluţie
contraceptivă, dar şi pentru persoanele cu care acestea se consultă în luarea
deciziei, ca preotul, medicul, sau membri ai propriei familii.
O
altă provocare este Sindromul Post Avort (SPA) cu care se confruntă majoritatea
femeilor care au trecut printr-un astfel de proces. Biserica Ortodoxă are o
atitudine de sprijinire a celor ce s-au afundat în diferite probleme, oricât de
grave ar fi ele. Hristos este cel ce a ridicat pe cei păcătoşi din păcat şi i-a
transformat în adevăraţi misionari. În slujba Sfântului Maslu se spune: „Tu
eşti cel ce ai zis: Scoală-te şi te vei mântui”. Femeia care a săvârşit un
avort nu trebuie condamnată, ci sprijinită în procesul de recuperare
sufletească şi psihologică, trecând prin etape precum conştientizarea
păcatului, plângerea lui, hotărârea de a nu mai greşi, obţinerea iertării şi
atingerea actului misionar. Departamentul Pro Vita sprijină, aşadar, femeile
care au trecut prin experienţa traumatizantă a avortului şi totodată colectează
mărturii din partea acestora, spre folosul altor femei mai tinere, pentru a le
opri din a face aceeaşi greşeală.
Protejarea
vieţii
Tinerele
femei apelează la avort din diferite motive. Cel mai des invocate sunt:
imposibilitatea de a creste un copil, presiunea partenerului sau a părinţilor,
prevenirea naşterii unui copil bolnav sau malformat, violul, violenţa domestică
sau dorinţa de a nu afecta şcoala sau cariera. În toate aceste situaţii avortul
este văzut ca o soluţie de rezolvare a problemei, însă, de cele mai multe ori,
nu sunt analizate şi alte soluţii posibile.
Departamentul
Pro Vita se adresează femeilor însărcinate cu probleme de ordin social, prin
intermediul Centrului Praesidio, dedicat ajutorării mamelor aflate în
dificultate. Se oferă consiliere şi se urmăreşte găsirea celor mai bune
soluţii. Primul pas este identificarea şi prioritizarea problemelor, apoi se
urmăreşte soluţionarea acestora şi reintegrarea tinerei mămici în societate.
Atunci
când sarcina este una nedorită, se pierde din vedere faptul că viaţa este un
dar de la Dumnezeu, iar El nu dă omului nimic din ce nu poate duce. Cu puţin
sprijin, orice femeie, indiferent de conjunctura în care a rămas însărcinată,
poate găsi un prilej de bucurie în faptul că urmează să aducă pe lume un copil.
Cultivarea
vieţii
În
ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult la noi în ţară conceptul de „şcoală a
mamelor”. Acest tip de educaţie se adresează femeilor care urmează să nască şi
are scopul de a le perfecţiona în activitatea, deloc uşoară, care le aşteaptă
încă din prima secundă de după naştere. Tot mai multe studii recente arată că
între mamă şi copil se crează o legătură foarte strânsă, încă din perioada
sarcinii. De aceea mama trebuie să ofere condiţiile cele mai bune copilului ei
încă de când află că este însărcinată, urmând apoi educaţia după naştere. În
acest sens în cadrul Departamentului Pro Vita există în curs de înfiinţare un
Centru pentru familie, prin care viitorii părinţi să fie implicaţi în
activităţi care privesc sănătatea fizică, psihică şi spirituală a copilului dar
şi a lor. Printre activităţi se numără analizele medicale recomandate, program
de gimnastică medicală pentru mame, cursuri despre sarcină, naştere şi
creşterea copilului, consiliere duhovnicească, ateliere de creaţie sau
activităţi recreative şi de dezvoltare personală.
Aceste
activităţi sunt benefice mai ales în contextul lumii moderne, în care părinţii
nu mai au timp să se dedice copiilor lor din pricina carierei. Confortul este
crescut, mijloacele de educare a celor mici se reduc de multe ori la televizor
şi calculator, iar dezvoltarea copilului se face după propria lui voinţă.
Trebuie să ne amintim în aceste sens cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care
spunea că „fiecare dintre voi, taţi si mame, să se îngrijească de minunatele
sale opere la fel ca artiştii ce făuresc cu multă sârguinţă tablouri şi statui”
şi că “de la o vârstă fragedă, copilul îşi însuşeşte cu repeziciune ceea ce i
se spune, şi ceea ce aude se întipăreşte în sufletul lui ca pecetea în ceară.
Prin aceasta, viaţa lor începe deja să încline fie către păcat, fie către
virtute”.
Contact ProVita Iaşi:
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Sectorul de Misiune, Statistică şi
Prognoză Pastorală
Departament ProVita
Str. Stefan cel Mare, nr. 14, etaj
3, Iasi
Telefon: 0232.222.550
E-mail:departamentprovita@gmail.com, www.provitaiasi.ro, www.facebook.com/ProVitaIasi
Telefon: 0232.222.550
E-mail:departamentprovita@gmail.com, www.provitaiasi.ro, www.facebook.com/ProVitaIasi
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu