Pro Life sau Pro Choice?

Sursă foto

Ierodiacon Serafim Pantea

Toată lumea îl ține de rău pe Irod pentru că a ucis 14000 de prunci căutându-l pe Hristos. Chiar și unii dintre cei care apără „dreptul“ la avort îl ponegresc pe Irod.

Tehnic, se numește avort orice pierdere a sarcinii dar ceea ce este mult discutat și contestat nu este pierderea involuntară ci cea care se face cu bună știință și prin alegerea de a face acest lucru. De aceea, ca să nu avem neînțelegeri, acest articol se referă strict la ceea ce se face cu bună știință și este un act al voinței.

Știu că mulți au păreri foarte clare, dure și considerate în general imuabile în această privință și nici n-ar putea să fie altfel. Este o problemă atât de dureroasă încât „glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată pentru că nu mai sunt“. Iar în fața durerilor atât de mari, oamenii arareori pot sta nepăsători. Iau ori partea unora ori a altora și justifică prin diverse argumente mai mult sau mai puțin concludente poziția pe care o au. Este normal ca atitudinile să fie tranșante în asemenea cazuri.

Eu cred că omul este liber și în primul rând este liber să gândească înainte de a face un lucru. Cine nu-și manifestă libertatea în primul rând în gândire este un sclav care refuză să scoată nasul afară și să trăiască liber. Nu ne-a dat Dumnezeu minte ca să o mumificăm și s-o avem intactă și neatinsă și după 1000 de ani.

Dacă a ajuns cineva să-și pună problema dacă este pro life (pentru viață) sau pro choice (pentru dreptul de a alege) eu spun că a ajuns mult prea departe. Procesul gândirii ar trebui să înceapă mult mai de la rădăcină. Eu aș spune că sunt pentru dreptul de a alege (pro choice) al fiecărui om. Fiecare om are dreptul să aleagă dacă stă cuminte sau dacă alege să facă diverse lucruri cu o altă persoană, lucruri care de obicei se fac în cadrul unei familii. Asta este alegerea în care cred eu.

Dreptul de a alege, în această privință, se oprește la a face sau a sta cuminte. Fiecare alegere pe care o facem aduce anumite consecințe. Acceptarea sau neacceptarea consecințelor nu fac obiectul unei noi alegeri chiar dacă uneori așa pare. Ne păcălim și ni se pare că putem face slalom printre consecințele propriilor noastre alegeri, alegând sau respingând asumarea lor. Fiecare refuz însă ne adâncește mai mult în noapte.

Un om face un lucru rău și apoi fuge de justiție. Devine căutat și proscris, vânat și în cele din urmă ajunge să nu mai poată trăi așa cum credea de la bun început că vrea să-și trăiască viața. Și dacă de un polițist te mai poți ascunde, de conștiință, niciodată. De coșmaruri și de depresii, de glasurile pe care le aude omul în somn sau uneori chiar treaz nu poți fugi nici în calmante, nici în alcool și nici în droguri. Se spune că ochii celui pe care-l ucizi te urmăresc toată viața dacă ai apucat să-i privești înainte.

S-a umplut lumea de Irozi. Pentru că unul singur a reușit să omoare 14000 de prunci care nici nu puteau să se apere și nici să spună ceva. Acum, în ziua de azi, dacă ar fi doar 14000 într-un an ne-am putea socoti de-a dreptul sfinți.

Omorârea unui copil nenăscut nu este dreptul nimănui cu nimic mai mult decât omorârea unui copil nou născut. Iar omorârea unui copil nou născut nu este dreptul nimănui cu nimic mai mult decât omorârea unui copil măricel. Și la fel omorârea unui copil de orice vârstă nu este dreptul nimănui cu nimic mai mult decât omorârea unui om în general.

Eu propun ca orice atitudine ați avea să fiți consecvenți. Dacă susțineți avortul, susțineți și omorurile în general. Orice părinți să aibă dreptul să-și omoare copiii măcar până la majorat. Sunt ai lor, au acte pentru ei, de ce ar trebui să-și strice viața hrănindu-i și încălzindu-i și purtându-i prin școli? Iar dacă vi se pare cumva șocant ceea ce tocmai am spus, poate ar fi bine să fiți, așa cum am spus, consecvenți și să vă hotărâți ce vreți. Alegerea pe care o faci pentru altul ajunge să fie alegerea pe care o faci pentru tine. Ce vrei? Viață sau moarte? Na, ia și alege.

Sursă: Doxologia

Ce fac oamenii în momentele limită?

Zilele trecute în toată presa românească s-au discutat evenimentele tragice petrecute cu românii din Algeria. Unii dintre cei care s-au întors au fost intervievaţi şi au povestit în detaliu experienţele prin care au trecut. George Ioachim a mărturisit într-un interviu că salvarea lor s-a datorat unei minuni a lui Dumnezeu: „Am ieșit, m-a scos Dumnezeu, n-am ieşit eu! Dumnezeu m-a scos!”, au fost primele sale cuvinte la sosirea în țară. Marie-Jeanne Ion, ziarista răpită în 2005 în Irak, a povestit la întoarcerea în țară că pe 9 aprilie, când se aniversau doi ani de la căderea Bagdadului, s-a rugat în modul cel mai intens din viaţa ei, temându-se că va fi ucisă în această zi specială. Tot ea a mărturisit că a simțit că cei din țară se roagă atât pentru ea, cât și pentru cei doi colegi ai ei; iar preoții pot să dea mărturii despre apariția numelor lor pe pomelnicele acelor trei luni din 2005.

Rugăciunea și minunea – cineva ar putea spune că sunt noţiuni îmbrăţişate doar de persoanele credincioase. Însă de cele mai multe ori, în momentele de răscruce ale vieţii, omul se desprinde de tot şi se întoarce către ceea ce este cu adevărat esenţial: se gândeşte la viaţa lui, la copii, la familie. Și, cel mai adesea, la Dumnezeu, al cărui rol îl înţelege ca fiind esențial şi face ceva ce poate n-a făcut niciodată în viaţa lui: se roagă din tot sufletul ca El să intervină şi să se schimbe situaţia. Aşa s-a întâmplat şi cu Mihai Viteazul pe vremea când era ban al Craiovei şi a fost condamnat la moarte de către Alexandru cel Rău. În timp ce se îndrepta spre locul execuţiei le-a cerut voie gărzilor să se oprească o clipă în dreptul unei biserici pentru a se ruga pentru ultima oară. A mers în faţa icoanei Sfântului Nicolae şi s-a rugat, spunându-i că dacă îl va scăpa cu viaţă îi va construi în apropiere o mănăstire. Când au ajuns la locul execuţiei, călăul s-a speriat de chipul lui, a scăpat securea din mână şi a fugit, iar Mihai Viteazul a scăpat cu viaţă. Mai târziu, după ce a ajuns domnitor, a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti.

Mihai Viteazul a fost om politic și militar, Marie-Jeanne Ion este jurnalistă, iar George Ioachim este inginer. Indiferent de modul în care și-au dus viața, și-au manifestat credința înainte ori după momentele cruciale ale existenței lor, iar atunci a ieșit la iveală adâncul sufletului. Nu doar ei, ci majoritatea oamenilor, în momentele limită, îşi îndreaptă inima către Dumnezeu, indiferent de statutul, concepţiile de viață pe care le-au avut până atunci, pentru că omul are sădită în fiinţa lui această căutare şi va încerca întodeauna să găsească un răspuns.

Nicolae Steinhardt spunea că toate lucrurile sunt lipsite de valoare dacă nu se întemeiază pe dragostea faţă de oameni şi implicit pe dragostea faţă de Dumnezeu pentru că în final acestea două rămân axele fundamentale ale omului. De aceea, în clipe decisive oamenii se roagă și alții se roagă pentru ei.

Articol scris pentru Revista Gen90.net

Fără simboluri creștine într-o școală din Marea Britanie

foto: www.urbanchristiannews.com  

Un tată acuză o şcoală de discriminare împotriva creştinilor după ce fiului său i-a fost confiscată brăţara cu un simbol creştin pe ea.

 Peter Thompson refuză să-l mai lase pe Eddie, în vârstă de 6 ani, să meargă la şcoala elementară Estfeld din Tickhill (Marea Britanie) până când problema pe care o ridică purtarea brățării, care are imagine simbolică creștină a unui peşte („ihtis”), se va rezolva. Acesta a făcut câteva plângeri şi aşteaptă scuze din partea şcolii, după ce lui Eddie i s-a spus că nu are voie să poarte brăţara.

„El poartă acea brățară deoarece simte că Dumnezeu e mereu cu el. A purtat-o în ultimele şase luni, a avut mereu grijă să o acopere, aşa încât să nu fie la vedere sau să prezinte vreun risc.”

„Cred că îl discriminează pentru că este creştin. Brăţara este simbolul credinţei sale.”

Articol preluat de pe site-ul Doxologia 

Traducere şi adaptare: Lucian Filip

Sursă: www.urbanchristiannews.com

"Numai soţia şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire" / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (1)

Fotograf: Ioana Rusnac

Am considerat întotdeauna că dorinţele mele homoerotice nu sunt altceva decât o manifestare a altor nevoi. De fapt, atracţia mea faţă de acelaşi sex se manifestă atunci când mă simt singur sau respins; pe de altă parte, dispare complet când sunt în compania prietenilor şi mă simt integrat. Recunosc un lucru: această atracţie sexuală către alţi băieţi este complet diferită de atracţia către fete, care este independentă de contextul social şi de starea mea de spirit. Atracţia faţă de femei este constantă, indiferent de cum mă simt emoţional. Îmi amintesc că-mi spuneam cândva, (pe la vârsta de 15-16 ani): "Nu îi doreşti pe aceşti băieţi din punct de vedere sexual, ci vrei doar să te placă, să spună că eşti cool; vrei să faci parte din grupul lor."

În loc să sondez această perspectivă corectă, am început un proces contradictoriu de suprimare şi negare. Am refuzat să-mi accept problemele, negându-le existenta. Strângeam din dinţi şi-mi spuneam: "Nu! NU sunt atras de bărbatul acesta!" - lucru care era, evident, o minciună. Alteori, acceptam că am aceste atracţii nedorite, dar îmi spuneam că atât timp cât nu trec la fapte, ele sunt ca şi cum n-ar exista; într-adevăr, un efort de voinţă şi teama de consecinţe m-au făcut să nu acţionez, timp de vreo 15 ani. Mi-am acceptat atracţiile homosexuale ca pe un dat, ca şi cum eram condamnat la asta şi nu aveam ce să fac.

Întrucât am refuzat să admit că am o problemă, nici nu căutam o soluţie - cu atât mai puţin una care să abordeze cauzele acestor atracţii. Fanteziile şi impulsurile homoerotice au devenit tot mai tari, până când zidul a cedat. Anul trecut am trecut la fapte.

Tot în aceeaşi perioadă am aflat despre JONAH - Jews Offering New Alternatives to Homosexuality (Evrei cu alternative noi la homosexualitate). Mi-au oferit instrumentele necesare pentru a-mi clarifica perspectiva pe care o avusesem cândva, disipată însă în urma unui lung proces de negare. Am descoperit că cel mai bun psihiatru este cel ce-ti spune ceva ce tu ştiai deja intuitiv cu privire la persoana ta. JONAH m-a ajutat să analizez ce vreau de fapt de la viaţă.

Sunt dezgustat de cultura homo, de stereotipiile uzitate de homosexuali şi de ideea de a fi intim cu un alt bărbat. Lumea homosexualilor este diametral opusă scopurilor mele - a avea o familie, o soţie şi copii. Mai mult, am fost atras întotdeauna şi de sexul opus, o atracţie complet diferită de atracţiile homosexuale. Nu am avut niciodată vreo problemă cu femeile; Am avut întotdeauna o identitate foarte heterosexuală. Probabil că identitatea a devenit hiper-masculină anume pentru a compensa atracţiile homosexuale (arte marţiale, "duritate" socială şi fizică, etc.).

Realizeze că tind să fiu atras de bărbaţi mai tineri, masculini, supli şi cu un aspect inocent. O vreme am crezut că e doar o chestiune de estetică, dar, după cele ce am învăţat la programele JONAH, am aflat că lucrurile nu sunt aşa de simple. Ceea ce căutam în mod subconştient la întâlnirile homosexuale, e ciudat, e acelaşi lucru pe care îl doream şi în copilărie de la ceilalţi băieţi - acceptare. Este interesant acest lucru, dat fiind că nu duc lipsă de prieteni foarte buni şi în nici un caz nu mă mai simt singur sau izolat. Însă atracţiile homosexuale sunt iraţionale; ele derivă din răni şi traume din trecut, din perioada de creştere. Când eram copil, am suferit de pe urma lipsei de prietenie şi integrare cu ceilalţi băieţi, şi totul pentru că îmi era teamă că sunt inferior.

Bărbaţii de care mă simt atras îmi amintesc cumva de prietenii pe care as fi vrut să-i am mai demult. Într-adevăr, nu fac altceva decât să încerc să repar nişte răni, prin mijloace total nepotrivite. La urma urmei, nici una dintre întâlnirile mele homosexuale nu m-a făcut să mă simt acceptat sau bărbat. Au fost însă ca un drog - mi-au alinat temporar suferinţa. Am simţit o euforie intensă, urmată de vină, ruşine, depresie şi un impuls fantastic de a căuta mai mult. (Pe de altă parte, trebuie să spun că situaţiile concrete din viaţă care furnizează un răspuns negativ au deseori un efect opus: în cazul meu, izolarea de ceilalţi băieţi în perioada adolescentei a condus la formarea unei independenţe care până astăzi reprezintă una dintre trăsăturile mele de caracter.)

Întrucât am avut mereu ambele tipuri de atracţii sexuale, am luat o hotărâre clară în privinţa orientării mele. Sunt multe motive pentru care am respins viaţa de homosexual (sau bisexual): religioase, etice şi pragmatice. În ultimă instanţă, am crezut din totdeauna că numai o soţie şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire; cred că orice bărbat care spune că e fericit altfel nu face decât să trăiască cu o anumită patologie.

Când am înţeles cum s-au format în timp aceste atracţii homosexuale, urmare a unor nevoi neîmplinite, totul a început să se lumineze. Desigur, acele întâlniri erau foarte excitante: abordau nişte nevoi - nevoie, presiune, explozie. Odată expusă, rana emoţională devine sensibilă şi deschisă. Acum totul este foarte simplu, dar am fost tulburat mai multe luni de zile. Dacă experienţele homosexuale erau mai intense decât cele heterosexuale, atunci care era "adevărata" mea orientare? Răspunsurile aflate de la televizor şi din ziare mă sfătuiau să mă consider homosexual, deşi sinele meu îmi spunea contrariul.

În această luptă, obişnuiam să-mi văd eforturile de a fi heterosexual ca pe un sacrificiu dureros, o strădanie de a renunţa la o dependentă fizică de dragul unui ideal mai înalt, acela de a avea o familie. Acum cred că tot ce gândeam atunci era greşit. Acei bărbaţi nu-mi puteau da ce căutam eu - nu e nici un "sacrificiu" pentru care să plâng. Dacă pot să răspund nevoii mele de relaţionare masculină autentică, într-o manieră nesexuală, atunci pot să am pace cu mine însumi şi cu impulsurile mele fizice. Pot să mă bucur de atracţiile mele heterosexuale fără a mai fi deranjat de cele homosexuale.

Acest material n-ar fi complet dacă n-as menţiona deserviciul făcut de sistemul educaţional, de mass-media şi de cultura majoritară. Începând din liceu şi până la facultate, am recepţionat o sumedenie de mesaje pro-homosexualitate şi am primit o cantitate enormă de resurse în această direcţie. Nu am întâlnit însă niciodată expresia "atracţii homosexuale nedorite". Cultura de duzină te învaţă că omul este definit după impulsurile sale ("urmează-ţi setea"); aceasta face ca orice luptă interioară să fie în cel mai bun caz inutilă; în cel mai rău, dăunătoare. Dacă un om alege să dea curs atracţiilor homosexuale şi-şi trăieşte viaţa în felul acesta, se spune că a făcut o alegere legitimă. Activiştii homosexuali nu îmi acordă însă acelaşi drept şi când aleg un alt drum!

Dorinţa mea de a scăpa de atracţiile homosexuale este atacată de activiştii homosexuali, care-mi spun că-mi neg "adevărata" orientare şi că cedez în faţa homofobiei societăţii. Faptul că şi putinii prieteni cărora le-am spus despre lupta mea adoptă aceeaşi poziţie este o mărturie a succesului activismului homosexual. Când mă gândesc la durerea (şi pericolele) pe care le-as fi putut evita dacă as fi avut ocazia să întâlnesc un grup cum este JONAH în adolescentă, mă umplu de mânie. Toţi acei ani de durere, confuzie (şi chiar gânduri de sinucidere) - m-au afectat toţi, nu doar pentru că nu există o voce alternativă la propaganda homosexualilor, ci pentru că această alternativă este cenzurată şi de-legitimizată. Intenţionez să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca grupuri ca JONAH să-şi facă auzită vocea, în speranţa că mesajul lor va ajunge la miile de adolescenţi care, asemenea mie, se luptă cu ruşinea, confuzia şi singurătatea generate de atracţiile homosexuale.

Sursă: www.narth.org , Homosexualitate.ro.

Învăţături despre bine şi rău: Să nu-L învinuim pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă în lume

Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan

Sfântul Ioan Gură de Aur

De multă frământare e plină viaţa noastră! Plin de tulburări e veacul acesta! Dar nu ar fi aceasta greutate, iubiţii mei fraţi, că aceste tulburări şi aceste frământări, deşi putem să le facem mai blânde sau, dacă rămân aşa cum sunt, să le-ndurăm fără întristare, totuşi noi nu facem nici una, nici alta, ci stăm morocănoşi toată viaţa noastră. Unul se plânge că-i sărac, altul că-i bolnav; unul, de povara grijilor, altul, de întreţinerea casei; unul, de creşterea copiilor, altul, de lipsa de copii. Şi uită-te cât de mare e nesocotinţa! Nu ne plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice.

Dacă lucrurile prin ele însele ar fi pricina plânsetelor noastre, ar trebui negreşit să nu ne plângem de lucruri potrivnice: dacă sărăcia e un rău de neîndurat, ar trebui ca bogatul să nu fie niciodată trist; dacă lipsa de copii e un rău, ar trebui ca cel cu mulţi copii pururea să se bucure; iarăşi, dacă e o fericire să stai în fruntea treburilor statului, dacă e o fericire să fii înconjurat de cinste şi să ai mulţi oameni sub stăpânirea ta, ar trebui ca cel care duce o viaţă modestă şi smerită să fie urât şi ocolit de toţi. Dar aşa, când vedem că se plâng deopotrivă şi bogaţii, şi săracii, iar de multe ori bogatul se plânge mai mult decât săracul, când vedem că se bucură şi marii dregători, şi supuşii lor, şi tatăl cu mulţi copii, şi cel care n-are niciunul, să nu învinuim lucrurile de neorânduiala din lume, ci pe oamenii care nu se pot sluji de lucruri cum trebuie, ca să poată scăpa de tristeţe.

Nu întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile; dar când (sufletul) nu-i în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vânt prielnic, nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii. Ceea ce se poate vedea şi în privinţa trupurilor. Un trup plin de vigoare nu suferă niciun rău, de s-ar lupta cu el de mii de ori asprimea vremii; dimpotrivă, dobândeşte spor de putere prin deprinderea cu viforul şi prin statul în viforniţă; dar dacă trupu-i slab şi bolnav, de-ar avea parte de cea mai bună climă, nu va avea niciun folos de pe urma acestei bune sorţi, pentru că slăbiciunea trupului este vătămată tocmai de această bună împărţire a vremii. Asta o vedem şi în privinţa mâncărurilor. Când stomacul ne este bun şi sănătos, preface în sucuri bune orice mâncare ar primi, fie tare, fie nepregătită, pentru că întocmirea lui firească biruie răul din mâncare; dar când tăria stomacului e şubrezită, când stomacul e leneş, atunci se simte rău şi se strică, oricât de bune şi gustoase ar fi mâncărurile primite, pentru că propria-i slăbiciune strică însuşirea mâncărurilor.

Aşa şi noi, iubiţilor, când vedem neorânduiala lucrurilor din lume, să nu învinuim pe Dumnezeu! Prin aceasta nu găsim leac rănii, ci adăugăm rană lângă rană. Să nu socotim apoi că în seama demonilor e dată cârmuirea lumii; să nu socotim că cele de aici sunt lipsite de un ochi ce le poartă de grijă; să nu îngrădim pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei şi sorţii. Toate aceste gânduri sunt pline de hulă; adevărata tulburare şi neorânduială nu stă în curgerea lucrurilor, ci în gândirea noastră, în stare să vadă în lume tulburare şi neorânduială. Dacă nu îndepărtăm neorânduiala şi tulburarea din cugetul nostru, nu vom avea niciun câştig de buna rânduială din lucruri, chiar de ne-ar merge toate din plin. Întocmai ca ochiul: dacă îţi este ochiul bolnav, vei vedea noapte şi în miezul zilei, vei vedea lucrurile pe dos şi nu-ţi va fi de niciun folos raza de soare; dar dacă îţi este ochiul sănătos şi bun, poţi merge fără primejdie şi noaptea.

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Ţăranului Român?

Tatomir

În 1996, Horia Bernea împărtășea românilor una dintre cele mai importante victorii europene al țării noastre de după 1990: obținerea premiului „Museum of The Year” pentru cel mai bun muzeu european al anului acordat pentru prima dată unei ţări din estul Europei, într-o competiție care a reunit atunci muzee de pe întreg continentul european.

Horia Bernea

Muzeul Țăranului Român, organizat de marele pictor care și-a vădit cu acel prilej capacitatea de sinteză și expresie nu doar cu pensula, ci și ca manager, și echipa sa, a rămas de atunci și până în prezent un loc în care identitatea, continuitatea și valorile românilor sunt exprimate clar, ferm, demn, dar fără șovinism, trufie ori dispreț pentru alții. Aceștia suntem, acestea ne sunt valorile, aceasta ne este credința ne mărturisesc sălile vii ale Muzeului, asemenea unei celule ce poartă întregul ADN al trupului de peste veacuri al unui popor.

Irina Nicolau

Horia Bernea a trecut la cele veșnice în anul 2000, alături de strămoșii săi și alături de făuritorii obiectelor expuse, de Tatomir, țăranul limpede care a devenit emblema MȚR-ului, și l-a urmat Irina Nicolau, vrednica și entuziasta sa colaboratoare. Și ne gândim că veghează, altfel decât au făcut-o în această viață, ca Muzeul să vorbească mereu, mai ales tinerilor și copiilor despre cine sunt ei, despre cine sunt strămoșii lor, despre cine vor fi copii lor.

Dar probabil că în aceste zile se vor fi amărât de ultimele decizii ale celor care sunt acum în slujba pe care ei au avut-o ca o vocație. Muzeul Ţăranului Român a fost anunțat ca partener  al evenimentelor din cadrul „Lunii Istoriei LGBT” organizată de Asociaţia ACCEPT. Motivul pentru care conducerea MŢR a ales să se implice într-un astfel de eveniment este deocamdată necunoscut, însă o astfel de iniţiativă ridică nu puține semne de întrebare privind înțelegerea rostului Muzeului de către conducătorii lui actuali. Ce legătură au aceste evenimente cu valorile pe care românii le-au avut întotdeauna ca model de viață și pe care Muzeul le întruchipează atât de eficient: familia şi credinţa în Dumnezeu?

Pomul Vieţii

Și dacă au uitat răspunsul pe care Horia Bernea, cel al cărui nume îl poartă sala unde ar urma să se proiecteze filmele despre activiștii homosexualității, l-a dat în anul 2000 despre scoaterea articolului 200 din Codul Penal privind interzicerea prozelitismului homosexual, îl reamintim:

 „Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală. Ştiu că lumea e condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală, dar asta nu trebuie să ne impresioneze prea tare. A merge «în ton cu spiritul vremii» este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns lucruri de interes general…!"

Firesc ar fi să existe un respect pentru memoria lui Horia Bernea şi o continuare a direcţiei pe care acesta a întemeiat Muzeul Ţăranului Român. Se doreşte în mod voit schimbarea acestei direcţii? Atunci să fie schimbat și numele. Dar cei care astăzi conduc Muzeul se pot privi în oglinda conștiinței fără să plece capul pentru lipsa de fidelitate față de MŢR, faţă de memoria lui Horia Bernea?

Iar noi, care ne-am odihnit sufletește în camerele Muzeului și am ieșit de acolo, poate, împrospătați de viața din el, credem că avem datoria de a nu sta cu mâinile în sân în fața acestui gest - și nu e primul - prin care se încearcă o înlocuire a valorilor românilor. Dacă organizatorii speră să promoveze anomalia atracției către persoanele de același sex ca pe o normă de viață a spaţiului public, avem dreptul și datoria să ne opunem implicării MŢR în acest demers în aceeaşi măsură în care ne opunem dărâmării clădirilor istorice, monumentelor sau bisericilor. Pentru că, deşi MŢR nu se dărâmă în sensul propriu, este strivită dimensiunea lui de spaţiu sacru al valorilor şi al bunei rânduieli a vieții.

Cu atât mai mult cei cărora le-a dat Dumnezeu talantul culturii au datoria de a apăra funcționalitatea ei în raport cu ființa omului – atât de clar exprimată de Horia Bernea: „Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identității, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În fața unei lumi amenințate de descompunere, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze».”

Acum, practic, este firesc pentru cei cărora le pasă de sufletul românesc, de moștenirea culturală a lui Horia Bernea, Muzeul Țăranului Român, să cerem, civilizat şi argumentat, retragerea Muzeului din lista partenerilor acestui eveniment. Spre cinstea lui și spre cinstirea ctitorului mic, Horia Bernea, și a ctitorului mare, poporul român.

http://tur.muzeultaranuluiroman.ro   http://tour.muzeultaranuluiroman.ro/index_en.html

Film: Viaţa Părintelui Paisie Olaru

Mitropolitul Tihon aduce mărturia creştin ortodoxă la Marşul pentru Viaţă

WASHINGTON, DC [OCA]

 

25 ianuarie 2013

Ierarhi ortodocşi, clerici, seminarişti, studenţi teologi şi credincioşi de toate vârstele s-au alăturat sutelor de mii de oameni care au manifestat la Marşul anual pentru Viaţă, în capitala SUA, vineri 25 ianuarie 2013.

Preafericirea Sa, Mitropolitul Tihon, a condus credincioşii de la Ellipse la Curtea Supremă, mărturisind valoarea sfântă a vieţii la 40 de ani şi trei zile după procesul “Roe vs. Wade” care a legalizat avortul în Statele Unite ale Americii.

 

Împreună cu Mitropolitul Tihon au fost Preasfinţitul Arhiepiscop Nathaniel al Detroitului şi episcopiei române; Preasfinţitul Arhiepiscop Benjamin de San Francisco şi de Vest; IPS, Arhiepiscopul Nikon de Boston, New England şi al Arhiepiscopiei albaneze; PS Episcopul Melchisedec de Pittsburgh şi West Pennsylvania, arhiereu al Episcopiei din Philadelphia şi Pennsylvania de Est; Episcopul Michael de New York şi New Jersey.

Elevii de la Seminarul Sfântul Tihon, South Canaan, PA şi Seminarul Sfântul Vladimir, Crestwood, NY, au fost în mulţimea creştinilor ortodocşi care au cântat tropare şi au purtat icoane la Marş.

Mitropolitul Tihon a stat de vorbă cu participanţii la marş, a mers împreună cu ei până la Curtea Supremă a SUA, şi a ridicat rugăciuni pentru victimele avortului.

În ajunul evenimentului, participanţii la marş s-au adunat la Catedrala Sfântul Nicolae unde s-a săvârşit vecernia şi a avut loc o recepţie.

"Creştinii ortodocşi au participat la Marşul Vieţii de patru decenii" a spus protopopul Ioan Kowalczyk, un activist pentru-viaţă şi organizator al prezenţei ortodoxe la marşul anual. "Prezenţa ierarhilor noştri, clerici, seminarişti, credincioşi şi mai ales a tinerilor din Biserică aduce o mărturie asupra darului sacru al vieţii, care continuă să fie contestat în ţara noastră."

Marşul a avut loc în ajunul festivităţilor de întronizare a Mitropolitului Tihon ca Primat al Bisericii Ortodoxe din America în weekend-ul 26-27 ianuarie.

Canalul de televiziune Eternal Word Television Network [EWTN] a difuzat live marşul.

Fotografii de la Marşul pentru Viaţă pot fi vizualizate pe site-ul OCA şi pagina Facebook OCA.

Sursa: http://oca.org/