Cuvinte pentru tineri (XX) - Cum să întemeiem o familie ortodoxă?

Fragment dintr-un interviu realizat de Aleksander Tkacenko cu Pr. Prof.  Vladimir Vorobiev - rectorul Universității Ortodoxe „Sfântul Tihon” din Moscova. 

Părinte Vladimir, e posibil oare ca oamenii de azi să nu fie pregătiți pentru căsătorie?

Nu numai că e posibil, ci majoritatea se dovedesc a nu fi pregătiţi. În fiecare zi observăm cum oamenii nu-şi văd locul lor într-o viitoare familie, nu-şi înțeleg responsabilitățile pe care le au atunci când se căsătoresc. În general, au o idee foarte vagă asupra sensului și scopul său. În lumea contemporană, familia este foarte adesea înțeleasă doar ca un mijloc de a satisface nevoile trupeşti şi sufleteşti.

Din păcate, în societatea noastră de astăzi, nu există nici o idee clară asupra căsătoriei. Și chiar și în predania Bisericii învăţătura despre căsătorie nu este suficient de dezvoltată. Cu mult mai bine este reprezentată învăţătura despre asceză, despre nevoinţa monahală. Dar despre familie, despre căsătorie, diverşi autori au scris mult, dar cu toate acestea nu suficient, în special pentru timpurile de acum. Deoarece o perioadă nouă ridică noi întrebări și probleme, iar răspunsurile adecvate pentru acesteasunt foarte puține astăzi.

După ce criterii să se ghideze omul care intenţionează să-şi întemeieze o familie? Cum să facă să nu greşească, luând altceva drept dragoste, atunci când dragostea nu apare?

Din păcate, mulți oameni nu mai înțeleg ce este dragostea. Astăzi, prin acest cuvânt se înţelege doar o anumită atracție a bărbatului și a femeii unul faţă de altul, un fel de simpatie reciprocă. Acest mod de a înţelege dragostea, desigur, nu poate fi o temelie de nădejde pentru căsătorie: atracţia poate să scadă. Apoi, în cazul în care soția „se urâţeşte”, nu mai este la fel de atrăgătoare, trebuie lăsată, căutată alta. Dragostea pare să fi trecut, iar odată ce eu nu o mai iubesc, cine mă oligă să mai trăiasc cu ea? Avem libertate! În cele din urmă, acest „nu iubesc” este argumentul principal pentru desfacerea căsătoriei. Înţelegând în acest fel dragostea, ea nu mai este bază pentru căsătorie, ci o bombă cu ceas, care mai devreme sau mai târziu o va distruge.

Motivul pentru acest lucru se găseşte în înlocuirea înţelesurilor: dragostea este confundată cu îndrăgostirea, iar acestea sunt lucruri fundamental diferite. Se spune în limbajul ascetic creștin că îndrăgostirea este o patimă, o pasiune, adică o atracţie senzuală (lipsită de componenta spirituală – n.r.).

Dar iubirea în sensul creştin nu este doar un sentiment, ci o aranjare a inimii omului, prin care el este gata să se uite pe sine de dragul celor pe care îi iubește. Atunci el nu trăiește pentru propriile interese și dorințe, ci pentru interesele oamenilor iubiţi și este pregătit să sacrifice de dragul bunăstării lor tot ceea ce are, până la propria sa viață.

Îndrăgostirea, dimpotrivă, ca orice pasiune, încearcă să posede obiectul dorinței sale și e concentrată exclusiv pe ea însăşi, pe propria satisfacție.

Dacă pe măsură ce timpul trece, în căsătorie, îndrăgostirea trece şi face loc adevăratei iubiri, aceasta poate fi considerată o căsnicie fericită. Tocmai aşa se concepea familia odinioară.

Astăzi, se vorbeşte foarte mult despre dragoste, dar prin aceasta se are în vedere îndrăgostirea ca dorinţă arzătoare, ceea ce duce la consecințe regretabile.

Dacă îndrăgostirea trece cu timpul, iar dragostea adevărată apare abia în căsătorie, încotro să se orienteze cineva care doreşte să-şi întemeieze o familie?

Nu cred că dragostea apare numai în căsătorie. Dragostea este o caracteristică a inimii omului. Dacă omul a descoperit în sine această însuşire, atunci el Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe cei dragi, animalele, natura. Astfel de persoane, căsătorindu-se, sunt dinainte pregătite să-şi iubească alesul. Cu siguranţă, cu toții ştim că în secolele anterioare adeseori soții nu se vedeau niciodată unul pe celălalt chiar până la cununia religioasă. Pe atunci, părinţii erau cei care căutau mireasa sau mirele, ei se înţelegeau între ei și, astfel, decideau soarta copiilor lor. În literatură aceasta a fost prezentată ca o încălcare grosolană a libertății copiilor, o opresiune a acestora, o asprime și o bădărănie înfiorătoare a părinţilor, care nu pot fi tolerate și trebuie să fie combătute.

Dar să ne gândim că, în ciuda faptului că oamenii se căsătoreau atunci fără să se știe unul pe altul, familiile erau cu mult mai stabile, mai trainice și, cu siguranţă, mai fericite. Dar astăzi, când viitorii soți au atât de mult timp și posibilitatea de a se cunoaşte și discuta înainte de căsătorie, familiile fericite nu mai sunt atât de multe.

Într-adevăr, în trecut, atunci când părinții găseau fiicei lor un mire vrednic, ea nu putea pur şi simplu să se îndrăgostească de el, pentru că nu-l cunoştea, și, uneori, nici măcar nu-l văzuse înainte. Dar ea s-a pregătit să-l iubească, s-a pregătit să-i dedice întreaga viață necunoscutului ce urma să-i fie soț, să-i fie companie și ajutor de nădejde. Același lucru se poate spune şi despre mire. Viitorea dragoste conjugală a fost coaptă dinainte în sufletele lor.

Vreţi să spuneţi că dragostea adevărată nu implică nici o atitudine selectivă, subiectivă că, dacă o persoană este pregătită să iubească, ea se poate îndrăgosti de cine doreşte?

Nu, desigur, se întâmpla pur și simplu să nu-i placă de cineva sau să fie caractere ce nu se potrivesc. În această abordare, se întâmplau de multe ori greșeli și abuzuri intenţionate. Și, în ziua de azi, nimeni sănătos la minte nu ar promova o asemenea metodă de încheiere a căsătoriilor. Desigur, deși iubirea nu este doar un sentiment, ci un sentiment de simpatie personală; admirația, apropierea sufletească sunt prezente în ea și joacă un rol important. Dar eu încă mai doresc să subliniez că, înainte era vorba de dispunerea de a-l accepta pe celălalt aşa cum este el, cu toate avantajele și dezavantajele, și dispoziţia de a-l iubi, în ciuda posibilelor dificultăți și obstacole. Mai înainte am evidenţiat această dorință de a se sacrifica de dragul persoanei dragi, natura însăși a iubirii jertfelnice era pe primul loc.

Acum, dimpotrivă, tinerii, de regulă, sunt convinşi că nu se cuvine să-şi sacrifice interesele și confortul în numele iubirii, că mariajul există anume pentru a satisface nevoile egoiste. Adică este vorba numai de îndrăgostire, de pasiune. Dar pe un asemenea fundament instabil, nici o structură solidă nu poate fi construită.

Ce anume aduce cea mai multă fericire în căsătorie?

Sentimentul de unitate în dragoste, unitate în Dumnezeu. Când toţi în familia ta îl iubesc pe Dumnezeu și se iubesc unii pe alţii. Aceasta şi este cea mai mare bucurie, mai ales atunci când în jurul tău marea vieţii se zbuciumă, în jurul tău e furtună şi vijelie, și în luntrea familiei tale e linişte, bucurie, pace, dragoste și Hristos. Atunci îţi doreşti ca toată lumea să fie bine si fericită, te bucuri că binele este mai puternic decât răul, iar în inimă îţi pătrunde mulţumirea faţă de Dumnezeu.

Sursă: Doxologia