Conferinţa: "Nichita înainte şi după marginalizare" - Acad. Sorin Dumitrescu, MȚR

Joi, 9 Mai, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în Studioul Horia Bernea, Domnul Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu a susținut conferința cu titlul: "Nichita înainte şi după marginalizare".

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Toți prietenii lui Horia Bernea sunt invitați miercuri, 20 martie, la o conferință despre Muzeul Țăranului ca loc al memoriei

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită miercuri, 20 martie 2013, ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, la conferinţa Muzeu, naţiune, istorie. Muzeul Ţăranului Român, loc al memoriei disputate.

Conferinţa, care face parte din ciclul Conferinţelor „Mircea Vulcănescu“, este susţinută de dr. Mihai Gheorghiu, directorul general adjunct al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are o istorie lungă de peste un veac, o istorie punctată, mereu, de crize şi de rezolvări subite, de dispute administrative, ideologice, politice etc. O istorie turmentată, o istorie violentată, o istorie care urmăreşte traseul sinuos al istoriei ţării şi al mentalităţilor societăţii româneşti.

Fondat în 1906 de Regele Carol I, avându-l, de la bun început, pe Alexandru Tzigara-Samurcaş ca director, muzeul va fi, practic, o operă aflată mereu în lucru, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată cu instaurarea comunismului, muzeul va fi obiectul unor noi experienţe, care se vor sfârşi cu desfiinţarea muzeului şi folosirea clădirii acestuia pentru crearea muzeului PCR.

Alexandru Tzigara-Samurcaş, fondatorul muzeului şi creatorul unei muzeografii extrem de rafinate şi de moderne, este retras de la conducerea instituţiei în 1946. Muzeografia sa era fundamentată pe o înţelegere a muzeului ca instituţie a cărei principală misiune este educaţia. Muzeul trebuie să facă educaţia culturală şi estetică a naţiunii şi trebuie să poată demonstra identitatea unei culturi naţionale, trebuie să fie un templu şi o şcoală. Această concepţie este legată de istoria culturii moderne româneşti, care a avut în centrul său problema identităţii culturale.

Odată cu reînfiinţarea muzeului fondat de Tzigara-Samurcaş, Horia Bernea, noul director, va muta definitiv accentele, creând o muzeografie care va miza pe experienţa estetică, aceasta fiind cea mai aptă să reveleze miza profund spirituală a unei instituţii care trebuie să refacă memoria adevărată a unei naţiuni eliberate de dictatul ideologic al materialismului dialectic. Muzeografia berniană va fi, totuşi, profund contestată din mai multe direcţii: din partea muzeografiei oficioase, îngheţate la anii ’70, criticând eliminarea etnograficului pur şi explicit, precum şi din partea etnologilor şi antropologilor, care vor acuza ceea ce vor califica drept exces al unui estetism ruinător pentru „descrierea“ ştiinţifică a unei civilizaţii atât de complexe.

Conferinţa are ca miză demonstrarea tezei că muzeografia berniană are raţiuni distincte, cel puţin tot atât de întemeiate ca şi cele ale pozitivismului etnografic şi etnologic. Calificarea ca „loc al memoriei disputate“ provine din această mereu reînnoită dezbatere şi contestare, chiar dacă nu foarte clar şi analitic pusă în pagină de contestatari, a muzeografiei MNŢR.

Inevitabil, o astfel de instituţie, aflată la intersecţia atâtor interese epistemologice, ideologice, administrative şi politice, ce privesc, toate, elementul fundamental al identităţii, va fi permanent supusă contestării şi transformării.

Pentru mulţi specialişti, ţăranul tradiţional este un construct ideologic sau simbolic, fără nicio existenţă empirică, un fel de obiect vid, o ficţiune pentru care nu există nimic empiric de dovedit. În fond, întrebarea fundamentală este: a existat această fiinţă arhaică ce ar fi întemeiat civilizaţia românească timp de un mileniu şi, dacă ea a existat, cum o putem cunoaşte?

„Programul Bernea“ încearcă un răspuns în afara oricărei teorii, ca pură practică a căutării şi găsirii unui discurs adecvat unei memorii încărcate de imagini şi de sens.

Care este relaţia discursului muzeal cu adevărul, care poate fi valoarea de adevăr a unui discurs muzeal, relativ la ceea ce muzeifică, la lumea pe care o priveşte pentru a o fragmenta într-o naraţiune – expunere? Este un discurs muzeal adevărat sau fals? Dacă falsul ar putea fi relativ uşor de depistat şi de demonstrat, valoarea de adevăr este extrem de greu de stabilit.

Muzeografia clasică şi pozitivistă a muzeelor etnografice îşi bazează pretenţia de adevăr pe temeiul unei ordini care clasifică toate urmele acelei pierdute Lebenswelt într-o sintaxă fără cusur: materii, forme, stiluri, tehnici, decoraţiuni, obiceiuri, rituri etc. Adevărul trebuie să se nască aici din re-producerea obiectelor şi a sintaxei originare într-o logică a unei expuneri fotografice, pragmatice, fundate pe exerciţiul empiric al descripţiei etnografice şi etnologice. Pozitivismul este aici garanţia exactităţii, a acurateței şi a adecvării cu descoperirile făcute. Dar tocmai această exactitate trebuie chestionată, pentru a putea afla dacă certitudinea ei este adevărul sau numai propria limită.

Vă așteptăm!

Sursa: ciprianvoicila.blogspot.ro

15 februarie, Bucureşti: Lansarea volumului de memorii "Urlă haita...", de Nicolae Purcărea

Fundația Sfinții Închisorilor lansează vineri, 15 Februarie 2013 ora 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, Studioul Horia Bernea, volumul de memorii din închisorile comuniste “Urlă Haita…”, autor Nicolae Purcărea.

Nicolae Purcărea este un cunoscut meșter popular, sculptor tradițional în lemn, fost deținut politic, trecând prin mai multe închisori din țara în timpul regimului communist: Pitești, Gherla Aiud, Canal. Jilava.

Un om de o deosebită delicatețe sufletească, a știut să depășească îngrozitoarele torturi fizice, psihice și spirituale și să lase moștenire nu numai o frumoasă și bogată lucrare de sculptură populară românească, dar și un volum impresionant de memorii, o mărturie vie a trăirilor și a crezului unei întregi generații de tineri.

Lansarea ne aduce ca vorbitori alături de Nicolae Purcărea și pe Dan Puric, actor și regizor, Răzvan Codrescu, poet, traducător, eseist și Sorin Lavric, filosof, scriitor, traducător.

"Am rămas astăzi o mână de oameni din generația mea care încă mai suntem mărturii vii. Dar ideea, idealul pentru care am luptat este viu și va dăinui în veci, cât va trăi omul pe pământ. Credința în Dumnezeu și dragostea de neam sunt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru."

Nicolae Purcărea

Sursă: Fundaţia Sfinţii Închisorilor

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Ţăranului Român?

Tatomir

În 1996, Horia Bernea împărtășea românilor una dintre cele mai importante victorii europene al țării noastre de după 1990: obținerea premiului „Museum of The Year” pentru cel mai bun muzeu european al anului acordat pentru prima dată unei ţări din estul Europei, într-o competiție care a reunit atunci muzee de pe întreg continentul european.

Horia Bernea

Muzeul Țăranului Român, organizat de marele pictor care și-a vădit cu acel prilej capacitatea de sinteză și expresie nu doar cu pensula, ci și ca manager, și echipa sa, a rămas de atunci și până în prezent un loc în care identitatea, continuitatea și valorile românilor sunt exprimate clar, ferm, demn, dar fără șovinism, trufie ori dispreț pentru alții. Aceștia suntem, acestea ne sunt valorile, aceasta ne este credința ne mărturisesc sălile vii ale Muzeului, asemenea unei celule ce poartă întregul ADN al trupului de peste veacuri al unui popor.

Irina Nicolau

Horia Bernea a trecut la cele veșnice în anul 2000, alături de strămoșii săi și alături de făuritorii obiectelor expuse, de Tatomir, țăranul limpede care a devenit emblema MȚR-ului, și l-a urmat Irina Nicolau, vrednica și entuziasta sa colaboratoare. Și ne gândim că veghează, altfel decât au făcut-o în această viață, ca Muzeul să vorbească mereu, mai ales tinerilor și copiilor despre cine sunt ei, despre cine sunt strămoșii lor, despre cine vor fi copii lor.

Dar probabil că în aceste zile se vor fi amărât de ultimele decizii ale celor care sunt acum în slujba pe care ei au avut-o ca o vocație. Muzeul Ţăranului Român a fost anunțat ca partener  al evenimentelor din cadrul „Lunii Istoriei LGBT” organizată de Asociaţia ACCEPT. Motivul pentru care conducerea MŢR a ales să se implice într-un astfel de eveniment este deocamdată necunoscut, însă o astfel de iniţiativă ridică nu puține semne de întrebare privind înțelegerea rostului Muzeului de către conducătorii lui actuali. Ce legătură au aceste evenimente cu valorile pe care românii le-au avut întotdeauna ca model de viață și pe care Muzeul le întruchipează atât de eficient: familia şi credinţa în Dumnezeu?

Pomul Vieţii

Și dacă au uitat răspunsul pe care Horia Bernea, cel al cărui nume îl poartă sala unde ar urma să se proiecteze filmele despre activiștii homosexualității, l-a dat în anul 2000 despre scoaterea articolului 200 din Codul Penal privind interzicerea prozelitismului homosexual, îl reamintim:

 „Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală. Ştiu că lumea e condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală, dar asta nu trebuie să ne impresioneze prea tare. A merge «în ton cu spiritul vremii» este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns lucruri de interes general…!"

Firesc ar fi să existe un respect pentru memoria lui Horia Bernea şi o continuare a direcţiei pe care acesta a întemeiat Muzeul Ţăranului Român. Se doreşte în mod voit schimbarea acestei direcţii? Atunci să fie schimbat și numele. Dar cei care astăzi conduc Muzeul se pot privi în oglinda conștiinței fără să plece capul pentru lipsa de fidelitate față de MŢR, faţă de memoria lui Horia Bernea?

Iar noi, care ne-am odihnit sufletește în camerele Muzeului și am ieșit de acolo, poate, împrospătați de viața din el, credem că avem datoria de a nu sta cu mâinile în sân în fața acestui gest - și nu e primul - prin care se încearcă o înlocuire a valorilor românilor. Dacă organizatorii speră să promoveze anomalia atracției către persoanele de același sex ca pe o normă de viață a spaţiului public, avem dreptul și datoria să ne opunem implicării MŢR în acest demers în aceeaşi măsură în care ne opunem dărâmării clădirilor istorice, monumentelor sau bisericilor. Pentru că, deşi MŢR nu se dărâmă în sensul propriu, este strivită dimensiunea lui de spaţiu sacru al valorilor şi al bunei rânduieli a vieții.

Cu atât mai mult cei cărora le-a dat Dumnezeu talantul culturii au datoria de a apăra funcționalitatea ei în raport cu ființa omului – atât de clar exprimată de Horia Bernea: „Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identității, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În fața unei lumi amenințate de descompunere, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze».”

Acum, practic, este firesc pentru cei cărora le pasă de sufletul românesc, de moștenirea culturală a lui Horia Bernea, Muzeul Țăranului Român, să cerem, civilizat şi argumentat, retragerea Muzeului din lista partenerilor acestui eveniment. Spre cinstea lui și spre cinstirea ctitorului mic, Horia Bernea, și a ctitorului mare, poporul român.

http://tur.muzeultaranuluiroman.ro   http://tour.muzeultaranuluiroman.ro/index_en.html