Problemele adolescentelor însărcinate

Mihail Hasminski, psiholog de criză

Foarte adesea ne bucurăm când mamele şi taţii noştri se uită la desene animate, joacă volei sau pur şi simplu se comportă precum nişte şcolari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră, cum se îmbrăcau, cum se comportau? Avem impresia că părinţii au fost dintotdeauna adulţi, au făcut numai lucruri bune şi au învăţat foarte bine la școală. Dar dacă mama și tata încă învaţă? Dacă noi înșine suntem pe punctul de a deveni părinţi?

În timpul liceului, fiecare fată se gândeşte, nu o dată: Va fi ea oare o mamă bună? Cum o să-i cheme pe copiii ei? Oare o să semene copiii cu ea? Gândurile acestea, însă, se risipesc precum  ceața de dimineață și, în realitate, arareori cugetăm adânc ce e aceea maternitate și ce înseamnă să fii părinte. Principala noastră problemă la vârsta şcolară este alegerea viitoarei cariere şi admiterea la facultate. Până acum ascundeam bomboane în sertar şi îi cerem lui Moș Crăciun să nu ne prindă părinţii niciodată sau ca aceştia să înceteze să ”nu ne înţeleagă”, căci ne credeam neînțeleşi de ei. Dar mai devreme sau mai târziu sosește clipa când noi înşine trebuie să devenim părinţi, fie că vrem sau că nu vrem. În asemenea situaţie, ni se pare că lumea se rupe în două şi ne cuprinde panica…

Problema sarcinii la adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme în zilele noastre. Nu e numai una medicală, ci şi una socială. Totuşi, din păcate, sunt puţini aceia care se ocupă cu seriozitate de rezolvarea ei.

Noţiunea de sarcină timpurie se referă la mame însărcinate care au vârstă între 13 și 19 ani. Adolescentele se aruncă adesea în relații intime din dorința de a fi ”mai tari” decât alte colege; dar şi publicitatea cotidiană a sexualităţii joacă un rol important în căutarea acestor relaţii.

De obicei, o mamă tânără nu este în stare să se întreţină pe sine, nu mai vorbim şi de un copil. Nu de puţine ori, ea se loveşte de criticile şi ostilitatea celor din jur, printre care se numără chiar şi cei apropiaţi. Urmează o reacţie firească de şoc, confuzie, ruşine, frică şi panică.

Fetele fac faţă cu greu emoţiilor puternice. Adesea, acestea duc la depresii şi afectează starea psihică a adolescentei. Deodată apare întrebarea: ”Ce să facă mai departe: să păstreze sau să pună capăt sarcinii?” Cum să iasă din această situaţie? Este foarte important ca alături de fata însărcinată să fie un om în care ea are încredere şi care să o ajute să ia decizia corectă.

Despre problemele sarcinii la adolescente corespondentul ziarului ”şcoala” a vorbit cu Mihail Igorevici Hasminski, psiholog ortodox care a scris şi o carte despre psihologia crizei.

Ce o sfătuiţi să facă pe o adolescentă care este într-o asemenea situaţie?

Cel mai important este să înţeleagă că acele emoţii atât de puternice pe care le trăieşte nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. De aceea ea trebuie să se liniştească şi să înceapă să gândească limpede: să gândească, iar nu să simtă. Adunaţi-vă toate gândurile, scrieţi-le pe o hârtie pentru a fi clare, argumentate, căutaţi toate plusurile şi minusurile. Încercaţi să reflectaţi logic şi limpede. Dar țineţi cont de faptul că trebuie trecute numai gândurile, niciun sentiment. Toate expresiile precum ”îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…” trebuie neapărat lăsate deoparte.

Ce anume, în această situaţie, influenţează luarea deciziei?

Te influenţează foarte mult acea teamă pe care o trăieşti. A rămas până astăzi o spusă a filosofului Aristotel, care a afirmat că ”Frica este durerea care apare din anticiparea răului”. De reţinut faptul că aici cuvântul cheie este anticipare: ”Ce vor spune prietenul, părinţii, profesorii? Cum o să trăiesc eu mai departe?” Dar toate aceste probleme nu fac parte din realitate. În cea mai mare parte, e vorba despre imaginaţia dumneavoastră referitor la ceea ce se poate întâmpla. Acest ”se poate” este de obicei foarte departe de realitate şi el este cel care, de fapt, vă alimentează teama. Vă amintiţi cum eram în vacanță în tabere şi noaptea se povestea despre bau-bau şi vampiri? Şi acum tremur de frică când îmi amintesc. Atunci tremuram nu pentru că aceştia ar fi existat cu adevărat, ci pentru că eram obişnuiţi să ni-i imaginăm. 

Este foarte important pentru dumneavoastră să nu vă păcăliţi, să nu vă temeţi de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc şi vă tulbură cumplit. Trebuie pur şi simplu să vă limpeziți. Frica e mai rea decât toate. Teama şi emoţiile puternice cel mai adesea nasc panică. Aţi văzut oameni panicaţi? Sunteţi de acord că nu sunt în stare să trateze nici o problemă în mod rezonabil? Mai curând e invers, când suntem liniştiţi putem să luăm hotărâri. Deci într-o astfel de stare de frică nu puteţi să luați nici o hotărâre corectă. Nu încercaţi să faceţi vreo prostie sub influența panicii. Când o să treacă panica, o să regretaţi amarnic. Nu spun că trebuie să fugiţi de problemă, din contră. Nu spun numai să nu fugiţi de ea, ci spun chiar mai mult: problema trebuie să fie rezolvată!

Şi cum se poate rezolva?

E necesar să analizăm problema în mod logic şi clar. Gândiţi-vă la urmările avortului. În afară acestora, nu e nici un secret că există o mare posibilitate ca după avort să deveniţi infertilă pe viaţă. Mai târziu, aceasta poate fi o problemă cu mult mai mare decât naşterea unui copil acum. Apoi, să ştiţi dacă o fată a ucis deja o dată, a trădat pe cineva, atunci percepţia față de ea va fi alta, negativă. Avortul este o crimă. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi după aceea, cum vă va fi afectată viaţa în continuare. Poate că ucideţi fiica care v-ar fi fost o bună prietenă sau poate băiatul care ar fi fost un sprijin de nădejde în viitor. Cum ar fi fost dacă şi dumneavoastră aţi fi fost avortată? Acest pas îl lipseşte pe micuţul dumneavoastră copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe dumneavoastră vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

Fetele care sunt într-o astfel de situaţie cui să ceară ajutor?

De obicei, e dificil pentru o tânără să facă faţă singură crizei de sarcină şi adesea trebuie să apeleze la mama ei. Compătimind-o, înţelegând-o, mama trebuie să-i acorde ajutor şi sprijin, să creeze condiţiile în care fata să poată să se liniştească şi să gândească corect, să nu-i fie ruşine şi teamă de nimic. Dar dacă nu are o mamă capabilă de aşa ceva, atunci neapărat trebuie să apeleze la o persoană înţeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună, indiferent cine este ea – poate fi bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva. În mod sigur veţi primi ajutor şi sprijin!

Dar ca să primeşti ajutor, trebuie mai întâi să-l ceri. Cum trebuie făcut acest lucru?

În primul rând, trebuie să se debaraseze de sentimentul acela mincinos de ruşine: ”Cum să merg eu să cer ajutor?” Este absolut normal să ceri ajutor cuiva. Sunteţi firavă, vulnerabilă, aveţi nevoie de sprijin. E firesc să soliciţi ajutorul! Iar pentru aceasta trebuie să faceţi un prim pas: să recunoașteţi că nu sunteți perfectă, că vă aflaţi într-o situaţie dificilă. Să nu vă fie teamă să faceţi asta. Bateţi la toate uşile, cereţi ajutor, nu deznădăjduiţi. Dumnezeu e cu dumneavoastră. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie şi dumneavoastră să faceţi eforturi.

Ce fel de eforturi?

Să nu vă gândiţi prea mult la sine. Trebuie să depăşiţi acest egoism de a vă gândi doar la dumneavoastră şi să începeţi să vă gândiţi la viaţa care se dezvoltă înăuntrul dumneavoastră. Trebuie să înțelegeţi că un copil nu este o jucărie. Numai dumneavoastră puteţi să-i protejaţi viața lui. Nimeni altcineva nu o poate proteja. Sau, invers, puteţi să-l omorâţi. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile dumneavoastră. Cuvântul ”responsabilitate” vine din cuvântul ”răspuns”. Iar răspunsul îl veţi da dumneavoastră în faţa vieţii, în fața lui Dumnezeu, în faţa oamenilor. În pântecele dumneavoastră nu se află un obiect oarecare fără suflet, ci o viaţă care nu poate fi curmată! Credeţi-mă, nu degeaba în toate religiile (iar ele au acumulat toate experiențele generațiilor anterioare) e interzis să pui capăt unei vieţi! Întotdeauna a fost pus semnul egal între avort şi crimă.

În încheierea interviului nostru, vă rugăm să daţi un sfat fetelor care nu sunt majore.

Haideţi să ne imaginăm următoarea situaţie. Plecaţi undeva şi pe drum găsiţi pe neaşteptate o piatră preţioasă mare şi strălucitoare. Vă spuneţi: ”Ce noroc, o adevărată bogăţie! Nici nu pot să îmi dau seama cât de scumpă este!” Dar e foarte greu să o purtaţi. Iar însoţitorii dumneavoastră vă sfătuiesc să o abandonați, argumentând: ”Dar cum o să o târâi? Cum o să mergi cu ea prin discotecă? Cum să trăieşti cu povara asta? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?” Poate că e pe acolo şi un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea şi să vă ajute, şi de aceea o ia la fugă. Dar, spuneți-mi, pot acestea să fie un motiv să aruncaţi piatra cea preţioasă? De fapt acolo e viitorul dumneavoastră, acolo sunt toate bucuriile acestei vieţi: primul strigăt, mânuţele moi, sărutările mamei… Gândiţi-vă că acum purtaţi ceva greu, dar foarte scump. Puteţi oare să-l aruncaţi în mizerie, la marginea unui drum? Sau vă adunaţi puterile şi purtaţi acest dar al vieţii, copilul? Alegerea vă aparţine!

Sursă: http://www.aborti.ru

Traducere: Ioana Onofrei

Articol apărut în revista Familia Ortodoxă – nr. 47