Părintele Coman, tatăl Anei Blandiana, a luptat pentru a-şi păstra libertatea de a crede în Dumnezeu, o libertate care nu poate fi luată sau cumpărată cu nimic.
Cristina Chirvasie – Realizator Universul Credinţei
Arestat în mai mult rânduri, din motive care nu aveau
nicio legătură cu adevărul, slujitor neobosit al credinţei lui şi al
enoriaşilor parohiei „Bisericii cu lună" din Oradea, părintele Gheorghe
Coman este una dintre pildele vii ale bisericii luptătoare.
Seria celor trei episoade dedicate vieţii şi personalităţii părintelui Gheorghe Coman începe cu unul dintre cele mai zguduitoare momente care au deschis calea calvarului prin care avea să treacă atât el, cât şi familia sa.
Începând cu anul 1947,
părintele Gheorghe Coman a fost condamndat în total la 12 ani de închisoare,
fiind judecat de trei ori: la Timişoara, la Oradea şi la Cluj. Prima dată a
fost condamnat, în urma unei înscenării pentru port ilegal de armă. Însă ultima
arestare, care a s-a petrecut direct din stradă, avea să-i aducă părintelui
Gheorghe Coman o vină absurdă: instigare împotriva ordinii sociale.
Născut în comună Murani,
judeţul Timiş, tânărul Gheorghe Coman a studiat teologia şi dreptul la
Cernăuţi. La scurt timp a devenit profesor al aceluiaşi liceu pe care îl
absolvise cu numai câţiva ani înainte la Timişoara. În anul 1943 a plecat în
Munţii Tatra, pe frontul din Cehoslovacia, primind gradul de maior şi mai multe
decoraţii. După terminarea războiului s-a stabilit la Oradea unde a fost numit
preot al bisericii din cartierul CFR-istilor. Au urmat arestările şi anii de
închisoare care l-au ţinut departe de familia, prietenii şi enoriaşii săi.
Eliberat din lagăr printre ultimii, părintele Gheorghe Coman şi-a păstrat
optimismul până la capăt. Acest capăt însă avea să fie foarte aproape. La numai
49 de ani a trecut la Domnul în urma unui tragic accident.
Sursă: TVR - Universul Credinţei
0 comments:
Trimiteți un comentariu