Ce este Ortodoxia? „Vino şi vei vedea!” – Interviu cu Părintele Anthony Salzman

În noiembrie 2012 la Palatul Mogoşoaia a fost organizată de către Editura Bizantină o expoziţie internaţională de iconografie, la care au participat iconari din mai multe ţări ortodoxe, oameni de o mare calitate sufletească și profesională. Între participanţi, Părintele Anthony Salzman din SUA impresiona prin pacea şi delicateţea cu care picta, prin felul de a sluji, după cuvântul “precum în cer, aşa şi pe pământ”, prin smerenia şi discreţia Sfinţiei Sale. TRINITAS TV a realizat un interviu în care părintele vorbește despre convertirea sa la ortodoxie. Mai jos este înregistrarea video şi transcrierea interviului.

Sunt preotul unei mici comunităţi ortodoxe din Georgia, Statele Unite. Această călătorie a început atunci când am devenit ortodox. Am fost crescut catolic şi am devenit agnostic, am revenit la creştinism prin protestantism şi apoi am descoperit Biserica Ortodoxă, cel mai bine păstrat secret.

Un prieten m-a invitat la această biserică unde era un preot foarte bun. S-a dovedit a fi un preot ortodox foarte cunoscut. După ce am fost prima oară m-am întrebat: “Ce este aceasta? Nu este protestantism, nu este catolicism”, iar prietenul meu mi-a răspuns: “Este Ortodoxie!” “Ce este Ortodoxia?” l-am întrebat. Mi-a răspuns: “Vino şi vei vedea”. Nu studiasem teologia şi nici istoria Bisericii, dar am văzut viaţa comunităţii ortodoxe, cum aveau grijă unii de alţii, cât de plini de viaţă erau. Mai târziu am studiat teologia şi am aflat despre Biserica Ortodoxă. A fost copleşitor şi frumos.

În 1995 am devenit ortodox. Eram artist plastic şi aveam un atelier unde organizam expoziţii, vindeam lucrări… Şi într-o zi Dumnezeu m-a întrebat: “Este arta Dumnezeu sau Eu sunt Dumnezeu?” A fost greu, a fost o luptă pentru că iubeam arta. Şi am răspuns: “Tu eşti Dumnezeul meu, facă-se voia Ta!” Şi am ajuns la Seminar. Am lăsat arta la o parte pentru a studia teologia, nu pentru a deveni neaparat preot, ci pentru a studia teologia, pentru că în bisericile protestante învăţăturile diferă în funcţie de personalitatea pastorilor.

La Seminar am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie. Ne-am căsătorit şi ne-am mutat în Grecia pentru a studia limba şi cultura, iar acolo l-am întâlnit pe Părintele Papoulidis, un monah. L-am întrebat: “Mă poţi învăţa?” Mi-a răspuns: “Da”. De două ori pe săptămână ne întâlneam în faţa unei biserici vechi din secolul IX din Salonic. Trebuia să stăm un an, dar am stat doi și ne-am găsit locuri de muncă. Au venit copiii, doi ani s-au transformat în trei. După trei ani, părintele a plecat în Muntele Athos şi am început să studiez cu profesorul său. Acesta era un om hotărât, foarte strict, dar era un bun iconar şi am studiat cu el încă trei ani, deci am stat şase ani în Grecia.

În ultimii trei ani, pentru că învăţasem bine limba, am urmat cursuri de Istoria Artei Bizantine. Atunci i-am spus profesorului meu: “Îţi datorez enorm. Unde aş mai fi primit o astfel de educaţie?” Mi-a răspuns: “Este datoria mea de a duce mai departe tradiţia primită”.

Apoi ne-am întors în SUA, am început să pictez biserici ortodoxe, să predau, să fac diferite lucruri. Nu prea mă descurcam, locuiam cu părinţii. Am fost angajat să predau iconografia la o şcoală nouă din Sud, dar după numai cinci luni şcoala s-a închis. Ne-am descurcat, am pictat o biserică în Georgia şi lucrurile au mers bine. Trecuseră zece ani de când terminasem Facultatea de Teologie şi am simţit să fac pasul spre hirotonie. Am fost hirotonit într-o mică parohie de lângă Atlanta, aproape de Episcopie. Datoria mea era să am grijă de 40 de familii. De asemenea, mai confecţionam şi felicitări pentru sărbătoarea Crăciunului. Încet, încet “bob cu bob se umple sacul”. Aşa am devenit preot, am început să pictez şi să predau, copiii au crescut.

În America pictez tavanul unei biserici şi aici este o parte a lucrării. Biserica se află în New London, Conecticutt. În atelierul meu am expus picturi cu subiect religios şi în iunie am invitat publicul să le vadă. Oraşul Athens din Georgia a devenit, într-un fel, un centru de iconografie bizantină. Ori de câte ori termin o lucrare încerc să aduc publicul să o vadă, pentru că americanii nu ştiu mare lucru despre icoana bizantină, mai ales cei din Sud care sunt în majoritate baptişti şi în ale căror biserici nu există icoane, acolo cultul lor este străin, dar în parohia noastră avem un eveniment unde invităm oamenii să se apropie de Biserica Ortodoxă, văzând cum se pictează o icoană în biserica noastră. Aşa încep să cunoască tradiţia, modul de gândire şi de trăire ortodox. Şi bineînţeles, ce înseamnă icoanele şi care este rostul lor.

Duminica, atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru” o spunem în limbile română, greacă, engleză, rusă, uneori şi în limba albaneză. Există numeroşi oameni care se convertesc la ortodoxie. Atelierul se află în casa mea. Mă trezesc dimineaţa devreme, mă rog şi apoi încep să pictez. În Grecia am învăţat de la un preot că trebuie să mă rog atunci când pictez, iar dacă îţi este greu, te rogi sfântului pe care îl pictezi. Trebuie să avem o legătură cu icoana.

Episcopul nostru îndrăgeşte preoţii români din metropola noastră. La Muntele Athos se vorbeşte despre români ca fiind cei mai asceţi oameni, dar sunt şi cei mai frumoşi. Într-un fel lucrurile acestea merg mână în mână, aşa că a fost o binecuvântare faptul că am venit în România şi am văzut această ţară.