Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan
Sfântul Ioan Gură de Aur
De
multă frământare e plină viaţa noastră! Plin de tulburări e veacul acesta! Dar
nu ar fi aceasta greutate, iubiţii mei fraţi, că aceste tulburări şi aceste
frământări, deşi putem să le facem mai blânde sau, dacă rămân aşa cum sunt, să
le-ndurăm fără întristare, totuşi noi nu facem nici una, nici alta, ci stăm
morocănoşi toată viaţa noastră. Unul se plânge că-i sărac, altul că-i bolnav;
unul, de povara grijilor, altul, de întreţinerea casei; unul, de creşterea
copiilor, altul, de lipsa de copii. Şi uită-te cât de mare e nesocotinţa! Nu ne
plângem toţi de aceleaşi lucruri, ci de lucruri potrivnice.
Dacă
lucrurile prin ele însele ar fi pricina plânsetelor noastre, ar trebui negreşit
să nu ne plângem de lucruri potrivnice: dacă sărăcia e un rău de neîndurat, ar
trebui ca bogatul să nu fie niciodată trist; dacă lipsa de copii e un rău, ar
trebui ca cel cu mulţi copii pururea să se bucure; iarăşi, dacă e o fericire să
stai în fruntea treburilor statului, dacă e o fericire să fii înconjurat de
cinste şi să ai mulţi oameni sub stăpânirea ta, ar trebui ca cel care duce o
viaţă modestă şi smerită să fie urât şi ocolit de toţi. Dar aşa, când vedem că
se plâng deopotrivă şi bogaţii, şi săracii, iar de multe ori bogatul se plânge
mai mult decât săracul, când vedem că se bucură şi marii dregători, şi supuşii
lor, şi tatăl cu mulţi copii, şi cel care n-are niciunul, să nu învinuim
lucrurile de neorânduiala din lume, ci pe oamenii care nu se pot sluji de
lucruri cum trebuie, ca să poată scăpa de tristeţe.
Nu
întâmplările neprevăzute pricinuiesc frământare şi tulburare, ci noi şi
sufletul nostru. Când sufletul nostru e în bună rânduială, stăm liniştiţi ca
într-un port, chiar de s-ar ridica de pretutindeni cu miile furtunile; dar când
(sufletul) nu-i în bună rânduială, de ne-ar bate de pretutindeni vânt prielnic,
nu stăm mai bine decât în mijlocul furtunii. Ceea ce se poate vedea şi în
privinţa trupurilor. Un trup plin de vigoare nu suferă niciun rău, de s-ar
lupta cu el de mii de ori asprimea vremii; dimpotrivă, dobândeşte spor de
putere prin deprinderea cu viforul şi prin statul în viforniţă; dar dacă
trupu-i slab şi bolnav, de-ar avea parte de cea mai bună climă, nu va avea
niciun folos de pe urma acestei bune sorţi, pentru că slăbiciunea trupului este
vătămată tocmai de această bună împărţire a vremii. Asta o vedem şi în privinţa
mâncărurilor. Când stomacul ne este bun şi sănătos, preface în sucuri bune
orice mâncare ar primi, fie tare, fie nepregătită, pentru că întocmirea lui
firească biruie răul din mâncare; dar când tăria stomacului e şubrezită, când
stomacul e leneş, atunci se simte rău şi se strică, oricât de bune şi gustoase
ar fi mâncărurile primite, pentru că propria-i slăbiciune strică însuşirea
mâncărurilor.
Aşa
şi noi, iubiţilor, când vedem neorânduiala lucrurilor din lume, să nu învinuim
pe Dumnezeu! Prin aceasta nu găsim leac rănii, ci adăugăm rană lângă rană. Să
nu socotim apoi că în seama demonilor e dată cârmuirea lumii; să nu socotim că
cele de aici sunt lipsite de un ochi ce le poartă de grijă; să nu îngrădim
pronia lui Dumnezeu cu tirania providenţei şi sorţii. Toate aceste gânduri sunt
pline de hulă; adevărata tulburare şi neorânduială nu stă în curgerea
lucrurilor, ci în gândirea noastră, în stare să vadă în lume tulburare şi
neorânduială. Dacă nu îndepărtăm neorânduiala şi tulburarea din cugetul nostru,
nu vom avea niciun câştig de buna rânduială din lucruri, chiar de ne-ar merge toate
din plin. Întocmai ca ochiul: dacă îţi este ochiul bolnav, vei vedea noapte şi
în miezul zilei, vei vedea lucrurile pe dos şi nu-ţi va fi de niciun folos raza
de soare; dar dacă îţi este ochiul sănătos şi bun, poţi merge fără primejdie şi
noaptea.
