Papa Francisc în Georgia: „Astăzi există un război mondial pentru a distruge căsătoria”

Papa Francisc tocmai și-a încheiat vizita în țările din regiunea Caucazului. Vorbind sâmbătă, 1 octombrie, unui grup de preoți catolici, călugărițe și laici din Tbilisi, Papa Francisc a repetat poziția sa, apărând căsătoria naturală între un bărbat și o femeie.

„Căsătoria nu este distrusă cu arme, ci cu idei. Există colonizări ideologice care au loc. Teoria gender este un mare inamic”. „Astăzi există un război mondial cu scopul de a distruge căsătoria”.

Partea cea mai puternică a discuției sale cu cei prezenți a fost răspunsul la mărturia unei mame, Irina, care a adus în discuție teoria gender. Teoria gender pleacă de la premiza că sexul biologic este irelevant și că genul persoanei este un construct social, care poate fi schimbat de către persoană oricum dorește. O prezentare a consecințelor acestei teorii se poate citi aici. Ea este fundamentul pentru legiferarea „căsătoriilor” între persoane de același sex și pentru feminismul radical, conform căruia pentru a nu mai fi oprimate femeile trebuie să dispară conceptul de femeie.

„Căsătoria este cel mai frumos lucru pe care l-a creat Dumnezeu” a spus Papa. „Biblia ne spune că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia după chipul Său, cu alte cuvinte bărbatul și femeia devenind un singur trup, ei sunt chipul lui Dumnezeu”. Papa a vorbit apoi despre „dificultățile care vin cu odată cu căsătoria, neînțelegerile și ispitele” și despre soluția pe care o caută soții în conflict: „divorțul: eu voi căuta pe altcineva, ea va căuta un alt bărbat și fiecare dintre noi va avea un nou început. Irina, știți cine plătește prețul pentru divorț? Amândoi îl plătesc. Dar ei nu sunt singurii, ci și Dumnezeu plătește, pentru că, atunci când cei uniți într-un trup divorțează, asta murdărește chipul lui Dumnezeu. Sunt copiii care plătesc prețul. Nu aveți nici o idee, frați și surori, despre modul în care suferă de copiii, copii mici, atunci când văd că părinții lor se ceartă și se separă.”

Cuplurile „trebuie să facă tot posibilul pentru a salva căsnicia lor”, a continuat. Este normal pentru cuplurile căsătorite să aibă dispute? Da, este normal. Se întâmplă și, uneori, mai zboară farfurii. Dar dacă e iubire adevărată, inventezi imediat ceva. Știți de ce? Deoarece „războiul rece” care urmează a doua zi după ceartă este foarte periculos, cu adevărat. Câte căsătorii sunt salvate atunci când cuplul are curajul să se îmbrățișeze în loc să se certe până la sfârșitul zilei”.

„Este adevărat”, a continuat Papa, „există situații mai complexe, atunci când diavolul se implică și pune o femeie în fața unui bărbat și ea îi pare mai frumoasă decât soția lui. Sau pune un bărbat în fața unei femei și el îi pare a fi un om mai bun în comparație cu soțul ei… Când apare această ispită, caută ajutor imediat.”

Apoi Papa a vorbit despre trei lucruri foarte folositoare într-o familie: mulțumirea când celălalt a făcut ceva pentru tine, cererea de iertare când ai greșit ceva față de celălalt și cererea opiniei și acordul celuilalt atunci când intenționezi să faci ceva.

Sursa: Ştiri pentru viaţă

Comunicat de presă: Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

În perioada 1–31 martie, în România și Republica Moldova va avea loc Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie a.c.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

De aproape șase decenii, un astfel de sprijin lipsește la nivel național.

Nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/01.10.1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci punând în practică ideologia comunistă care este pro‑avort, respectiv încercând să oprească scăderea natalității, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Modelul României comuniste era URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, în 1920, pentru ca apoi să fie restricționat în 1936 din cauza scăderii populației și legalizat din nou în 1955. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (în 1956 Polonia, Bulgaria, în 1957 Cehoslovacia). De aceea, universitarii occidentali au putut vorbi despre o „cultură a avortului” existentă în statele comuniste. 

 

Această cultură a avortului din țările comuniste face ca între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 să fie țări comuniste, în timp ce procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.

În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea României în Uniunea Europeană:

      - regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euro‑atlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord1;

     - în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.

  Libertatea de după Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost folosită în sensul sprijinirii celor vulnerabili, ci a fost urmată de iresponsabilitatea față de cei vulnerabili. Dovada evidentă a incapacității statului și a societății românești de după 1989 de a-și ocroti cetățenii este migrația uriașă a românilor în afara țării, în căutarea unor condiții pe care nu le găseau în țară. Dacă, înainte de 1989, această lipsă a responsabilității față de copii a făcut ca să fie instituționalizați în condiții sub-umane un număr foarte mare de copii, aceasta a fost continuată prin neasumarea responsabilității față de copiii nenăscuți: în 1990 au fost avortați 992.265 de copii.

După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că:

     - România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia;

     - în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori², din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi:

      - 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani); 
   - 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (24 ani);

     - 7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani).

În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat. 

 

La aceste cifre trebuie adăugate avorturile care se efectuează în clinicile particulare, care nu sunt raportate, și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate; dacă s‑ar avea în vedere și aceste date, pentru care nu există cifre exacte, probabil numărul avorturilor s-ar dubla.

Practic, de aproape șase decenii, milioane de femei care s-au confruntat cu criza de sarcină nu au beneficiat de șanse reale pentru a rezolva problemele care au generat criza de sarcină, iar milioane de bărbați implicați în criza de sarcină au preferat să abdice de la datoria de a sprijini femeia și copilul.

În Republica Moldova, a cărei populație actuală este de circa 3.600.000 de locuitori, statisticile arată că din 1960 până în 2014 au fost înregistrate 2.098.099 avorturi. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugat numărul de avorturi făcute de către persoanele tinere și mature plecate în străinătate.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”

Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?

Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.

Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile pro‑viață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul³.

Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.

Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.

Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat pro‑femeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.

Femeia în criză de sarcină are de înfruntat dificultăți greu de imaginat pentru cei care nu au trăit criza de sarcină sau nu s-au aplecat cu atenție asupra ei. Frământarea și drama prin care trece o femeie care alege avortul sunt foarte bine descrise de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

De exemplu, mai ales în mediul rural, dar nu numai, copiii concepuți în afara căsătoriei sunt adesea avortați, motivul principal fiind teama mamei de stigmatizare de către comunitate pentru că are un copil fără a fi căsătorită. Idealul este ca un copil să fie conceput și să se nască în atmosfera iubitoare și sigură a unei familii, dar lipsa unei familii nu justifică în niciun fel avortarea lui. Prin avort, consecințele negative ale situației care a generat criza de sarcină nu sunt anulate, ci sunt multiplicate.

De aceea, prin această temă afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate.

Pentru a aduce exemple concrete pentru cele exprimate mai sus, ne-am propus publicarea unor cărți de mărturii despre criza de sarcină: „101 femei fericite că au ales viața copiilor lor”, „101 avorturi regretate”.

Publicăm aceste cărți atât pentru femeile care se vor confrunta cu o criză de sarcină, cât și pentru noi toți, cei care ne aflăm în proximitatea femeii aflate în criză de sarcină și care, de cele mai multe ori, nu știm ce înseamnă în mod concret această criză. Sperăm ca, și prin aceste mărturii, cât mai mulți oameni să înțeleagă că perioada crizei de sarcină este una dintre cele mai dure încercări prin care trece o femeie și că este necesar să o sprijinim, cu atât mai mult dacă ne considerăm familia ori prietenii ei, dacă spunem că ea reprezintă ceva pentru noi.

Scopuri

Prin demersul nostru nu solicităm interzicerea prin lege a avorturilor, ci propunem să conștientizăm că:

    - existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om încep din momentul concepției;

    - diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică ori depistarea posibilității unei afecțiuni la copil conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie;

    - răspunsul la criza de sarcină nu este avortul, ci sprijinirea femeii;

    - este firească sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;

  - firescul unei societăți care sprijină mama și copilul înseamnă și sprijinirea adopției, a copiilor adoptați, a părinților adoptivi, a părinților care din motive întemeiate nu își pot crește copiii și doresc să îi încredințeze spre adopție, sprijinirea persoanelor singure, a familiilor monoparentale, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor care au nevoie de îngrijire, a tuturor celor vulnerabili, în general.

Reluăm și în acest an solicitările Marșurilor pentru viață din anii trecuți:

    - crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere⁴, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;

    - acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină).

Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe. 

 

Câte femei aflate în criză de sarcină pot rezista singure în fața violenței partenerului, ori a excluderii sociale, a sărăciei, în fața riscului întreruperii educației ori carierei? Răspunsul este evident. De aceea, niciun efort al nostru personal, al familiei noastre, al grupului nostru de prieteni, al Bisericii noastre, al statului nostru, al lumii de azi nu este prea mare pentru miza unică, irepetabilă, de neprețuit, pe care o reprezintă fiecare viață umană.

În acest sens, dorim ca prin tema din acest an să atragem atenția și asupra necesității consilierii și sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină la nivel instituțional și să subliniem necesitatea înființării de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere și sprijin în criza de sarcină.

Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.

Exemple de bune practici pe scară instituțională largă se găsesc în Statele Unite. Înțelegând că „nicio femeie nu ar trebui vreodată să se simtă atât de singură, atât de forțată de împrejurări, atât de lipsită de speranță încât să considere că nu are altă opțiune decât să își avorteze copilul”⁵ și că „răspunsul la criza unei sarcini este eliminarea crizei, nu a copilului”⁶, susținătorii vieții din SUA au căutat să ajute femeile în criză de sarcină să rezolve problemele care au declanșat criza.

Ca urmare, în SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină – de la consiliere psihologică, religioasă, juridică, până la oferirea de alimente, serviciu, locuință etc. În anul 2015, în Centrele de Sprijin pentru Femeia Însărcinată din SUA mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!

Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional, dar este deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. În localitățile unde nu se reușește organizarea marșului, pot avea loc manifestări pro-viață în Luna pentru viață. Prin astfel de manifestări se pot solidariza cu evenimentul din România și Republica Moldova și românii din diaspora. Începând cu 1 martie a.c., pe site‑ul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informațiile de la organizatorii locali.

Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm să mediatizați evenimentele Luna pentru viață 2016 și Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, spre folosul copiilor, al femeilor, al familiilor și al întregii societăți.

Alexandra Nadane,

Președinte al Asociației Studenți pentru viață

Ioana Picoș,

Purtător de cuvânt al Marșului pentru viață 2016

Referinte:

1 Gilda Sedgh, Susheela Singh, Iqbal Shaw, Elizabeth Åhman, Stanley K. Henshaw, Akin Bankole, „Induced abortion: Incidence and trends worldwide from 1995 to 2008”, The Lancet 379.9816 (2012), pp. 625–632.

2 Populația rezidentă (stabilă) la 1 iulie 2014. Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015”. Notă: Date provizorii.

3 Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.

4 În România nu există legal această posibilitate, pentru că ea este interzisă de către Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 138/2011, și care prevede la art. 5 alin. (5) că mama își poate da consimțământul pentru adopție doar după naștere.

5 Jor-El Godsey, vicepreședintele lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International (mai mult de 1.800 de centre afiliate, în 50 de țări).

6 Jeannie W. French, fondatoare a National Women’s Coalition for Life.

Sursa: Studenți pentru Viață

Zece neadevăruri spuse despre familia tradiţională

În nici trei luni, o structură civică formată din zeci de asociaţii – Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în vederea modificării Constituţiei României, în sensul de a se menţiona explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, nu „între soţi”, cum se menţionează acum. Încă de la început, această iniţiativă a atras o serie de comentarii şi critici, de la cele mai decente, până la cele mai duşmănoase. După o atentă monitorizare a celor publicate, prezint un mic inventar al celor mai flagrante neadevăruri spuse, la care voi încerca să răspund punctual.

1) Când cuvântul simplu «familie» este înlocuit cu expresia «familia tradiţională», sunt serios contrariat. În acest mod, dăm posibilitatea unei interpretări foarte ambigue a conceptului de familie. În sensul că poate exista şi o familie de alt fel.”

Da, ideal ar fi să nu putem vorbi decât despre familie, pur şi simplu, numai că trebuie să fim realişti. Sunt deja state în care familia este constituită, legalmente, şi din doi parteneri homosexuali (eventual, având copii adoptaţi), iar în spaţiul public românesc este insistent vehiculată ideea că nu doar heterosexualii au dreptul de a se căsători. Astfel, e nevoie să te defineşti, aşa cum, tot dintr-o necesitate, diferitele denominaţiuni creştine s-au autointitulat, de-a lungul istoriei, ca fiind ortodoxe, romano-catolice, protestante şamd. Când spui că eşti creştin, adesea trebuie să precizezi şi care-ţi este confesiunea. Nici nu putem rezolva problema numind familia – creştină. O dată, pentru că excludem pe cei de alte religii sau pe ateii care susţin familia în înţelesul ei clasic, dar şi pentru că sunt homosexuali care se consideră creştini şi afirmă că întemeiază şi ei familii creştine. De aceea, epitetul de „tradiţională” este, totuşi, cel mai potrivit pentru a defini familia azi. În felul acesta, facem trimitere la o istorie milenară, o realitate greu de schimbat chiar şi de către maşinăria de propagandă a corectitudinii politice.

2) „BOR este în spatele acestei campanii de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei”.

Este cel mai frecvent reproş, dar şi cel mai uşor de demontat, prin simpla analiză a structurii multiconfesionale a iniţiatorilor. Biserica Ortodoxă Română sprijină, într-adevăr, acest demers, dar acest lucru o onorează, nu e ceva ruşinos. Orişicât...

3) „Românii acceptă amestecul Bisericii în treburile statului. (...) Biserica se află în riv­a­li­tate cu statul, strânge semnături, ţine dis­­cur­suri despre cum trebuie să fie fa­milia, con­vinge statul să se amestece în viaţa pri­vată a cetăţenilor săi.”

Această idee derivă din afirmaţia de la punctul 2). Ca orice alt cetăţean, şi ortodoxul, ca şi ateul sau cel ce are alte convingeri religioase, are voie să-şi exercite drepturile prevăzute de lege. În plus, a face politica familiei nu e tocmai amestec în treburile statului (decât dacă acel stat se numeşte Norvegia, spre exemplu).

4) „Discursurile marilor noştri prelaţi sea­mă­nă mult cu cele ale liderilor Bisericii Or­to­doxe Ruse, iar convergenţa creşte odată cu tendinţele de modernizare şi eman­ci­pare care apar în societate. De vină este Ves­tul, care apără dreptul la păcat, atunci când apără diversitatea şi le oferă legi egale homosexualilor.”

În chestiuni de credinţă şi de morală, este absolut firesc să avem aceleaşi convingeri precum ortodocşii din Rusia, din Grecia sau din S.U.A., iar nu cu secular-umaniştii din România sau din Europa. Şi nu cred că a fi european echivalează cu a practica homosexualitatea sau a fi simpatizant/ susţinător al acestei deviaţii sexuale. Nu la asta se rezumă valorile europene.

5) „Este o iniţiativă care vizează interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”.

Nu poţi interzice ceva ce, în România cel puţin, nu este legal. Demersul vizează, dincolo de prevederile Codului civil, o protejare la nivel constituţional a familiei, aşa cum este definită ea acum.

6) „În România, chestiunea căsătoriilor gay nici nu exista pe agendă; nu era pe agenda publică, nici politică”.

Aceasta este cea mai gogonată minciună pe care am găsit-o în presă. De parcă nu ar fi auzit nimeni de, spre exemplu, cei vreo 10 ani de Gay Pride pe străzile Bucureştiului sau de iniţiativa unui parlamentar cernit – de a se legifera parteneriatul civil, ca primă etapă înainte de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex (conform propriilor sale declaraţii).

7) „Nu se respectă reglementările de la nivelul Uniunii Europene în privinţa drepturilor omului”.

Nu există o reglementare unitară pe acest subiect, cel mult putem identifica unele recomandări ale unor foruri europene. Sunt 13 state europene care nu permit căsătoria între homosexuali. Slovenia, spre exemplu, a respins acest tip de mariaj prin referendum, chiar dacă Parlamentul ţării adoptase o lege în acest sens.

8) „Despre familia obişnuită, în care violenţa este acceptată adesea cu resemnare, nu se spun prea multe, nici des­pre femeile obligate să facă munci cas­nice extenuante, nici despre copiii su­puşi relelor tratamente de un tată beţiv sau de o mamă isterică. Familia tra­di­ţio­nală e bună oricum ar fi, chiar dacă, în fi­nal, îşi distruge copiii.”

Ba se spun şi se fac multe în sprijinul familiei în care apar probleme de genul celor de mai sus, dar presa are mai degrabă ocupată agenda cu alte subiecte. Faptul că ceva nu este mediatizat, nu înseamnă că nu există. În plus, dacă mai sunt şi probleme în sânul familiilor tradiţionale, asta nu înseamnă că „familia” homosexuală le-ar rezolva. E ca şi cum ai spune că, dacă tot există şi şoferi beţi la volan, hai să dăm carnet de conducere şi copiilor de 14 ani, că ei oricum beau mai puţin.

9) „În toate lăcaşurile de cult ale BOR se face o efervescentă propagandă de discriminare împotriva homosexualităţii.”

Biserica tratează cu multă atenţie persoanele cu devieri sexuale, mai ales în scaunul de spovedanie. Dar ea nu poate să-şi schimbe învăţătura sau să modifice Biblia, după cum bate vântul unor interese obscure. Şi Vechiul şi Noul Testament sunt consecvente acestui punct de vedere: „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22); „femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea” (Romani 1, 26-27). Iar că Biblia are dreptate o poate confirma orice psiholog sau psihiatru care nu ne poate da nici măcar un singur exemplu de heterosexual care ar dori să se trateze pentru a deveni homosexual!

10) „Preoţii noştri, atunci când vorbesc despre căsătoria «uni­ver­sală» nu invocă iubirea, ci tradiţia şi dog­ma.”

Tradiţia şi dogma sunt doar modul în care este întrupată învăţătura despre „Dumnezeul care este iubire” (Cf. I Ioan 4, 7-8). Iubirea nu e totuna cu relaţia sexuală (chiar dacă, în căsnicie, este inclus şi acest act atât de intim). A ajuns atât de pervertit acest cuvânt – iubirea – încât fiecare crede că-i poate da orice înţeles, după cum îl taie mintea sau după cum pofteşte. Poate găsi cineva, în toată istoria umanităţii, o definiţie mai adecvată şi mai înaltă a iubirii, decât cea din celebrul „imn al dragostei” (V. I Corinteni 13) scris de Sfântul Apostol Pavel? Încât, cred că o schimbare în bine a întregii societăţi nu va putea surveni decât atunci când se va spune – cu dragoste, dar răspicat – lucrurilor pe nume. Şi mai ales atunci când păcatului i se va spune păcat şi i se va retrage cu totul iluzoria aură de legitimitate.

Autor: Pr. Constantin Sturzu

Sursa: Doxologia

Fericirea familiei - Sfântul Nectarie de la Optina

„Familia trebuie apărată de elementele de disoluție ce sunt cultivate în prezent în societate!”

Interviu acordat în data de 23 ianuarie 2016 jurnalistului Mihai Boeru – ziarul „Gândul” de către Eduard Dumitrache, membru în comitetul executiv al „Coaliției pentru familie”.

Mihai Boeru: Considerați un succes rezultatul de până acum al demersului dumneavoastră?

Eduard Dumitrache: Din punct de vedere al entuziasmului și sinergiei realizate la nivelul societății civile putem spune că Inițiativa pentru Familie este un succes. Până în acest moment, la două luni de la debutul campaniei, s-au strâns 900.000 de semnături și există comitete locale în toate județele țării. Din punct de vedere al numărului de semnături poate părea că demersul civic și-a îndeplinit ținta. Procedura ce reglementează în România o inițiativă civică este deosebit de complexă, cu multe chichițe legislative, făcută parcă să împiedice finalizarea ei cu succes. De aceea am abordat un algoritm în cascadă, cu pași mărunți, astfel încât dacă în unele județe campania este avansată, în altele abia debutează. Am primit astăzi informația că în Iași s-a depășit numărul de 100.000 de semnături.

Mihai Boeru: Când ați decis să depuneți în Parlament lista de semnături?

Eduard Dumitrache: Nu există un termen fixat, de exemplu campania în București a debutat în această lună și prima fază a strângerii de semnături se va finaliza undeva la începutul lunii martie. Va urma etapa de validare la cele șase primării de sector care nu știm cât de greu va decurge. De asemenea dorim să realizăm concomitent o campanie stradală cu ajutorul voluntarilor ce s-au înscris în număr foarte mare pe site-ul Coaliției și sperăm că vremea va ține cu noi. În Suceava și Botoșani validarea se apropie de sfârșit și ne bucurăm că această etapă s-a realizat mai rapid decât prevăzusem. Probabil la sfârșitul lunii martie vom putea evalua situația la nivel național și avansa o dată pentru depunerea dosarelor la Parlament.

Mihai Boeru: Aveți deja un număr de semnături suficient pentru a-l prezenta Parlamentului. De ce ați ales să continuați demersul?

Eduard Dumitrache: Toți cei ce doresc să își exprime atașamentul față de această initiativa trebuie să aibă ocazia să o facă. Ne dorim ca toate aceste semnături strânse să fie o aducere în prim plan a valorilor familiei, un semnal al voinței populare, de atașament la aceste valori identitare naționale și universale. Avem în acest sens liste cu semnături strânse chiar și de la cetățenii din Republica Moldova ce posedă cetățenie română, nu știm ce vom face cu ele, la ce primărie să le depunem aceștia neavând un domicliu fix. Nu am putut să îi refuzăm. Sperăm ca autoritățile să găsească o modalitate de validare a acestora.

Mihai Boeru: Ați afirmat că familia trebuie apărată. De cine?

Eduard Dumitrache: Familia trebuie apărată de propria noastră ignoranță. Campania Coaliției nu vizează doar clarificarea definiției familiei în Constituția României. Solicităm de asemenea un pachet de politici publice care să sprijine concret familia şi să vină în special în ajutorul tinerilor ce doresc să își întemeieze o familie și să devină părinți. În momentul de față o familie la 20-25 de ani se confruntă cu probleme imposibil de rezolvat fără ajutorul susținut al părinților. Ori aceasta este cea mai bună vârstă din toate punctele de vedere pentru a întemeia o familie și a avea copii. Un asemenea program ar putea fi motorul redresării demografice în România.

Evident reglementarea propusă de Coaliția pentru familie apără identitatea, valorile, principiile după care a funcționat și sperăm că va funcționa în continuare societatea românească. Familia trebuie apărată de elementele de disoluție ce sunt cultivate în prezent în societate. Sexualizarea excesivă a mediului social, cu implicații si la copiii de vârste foarte mici, lipsa unor politici de încurajare a constituirii familiei, a dezvoltării ei, a nașterii și creșterii copiilor. Dizolvarea familiei prin aparenta deschidere către minoritățile sexuale, poligamie etc. De fapt pretinsa lărgire a familiei prin accesul minorităților sexuale înseamnă modificarea integrală a noțiunii de familie și desființarea ideii de familie așa cum a fost înțeleasă ea din cele mai vechi timpuri. Iniţiativa nu este în contratimp cu evoluţiile europene ci dimpotrivă, mai multe țări au consacrat constituţional familia ca fiind întemeiată pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. În fapt inițiativa noastră civică crează necesitatea obiectivă a unui referendum în care întreg poporul român, titularul suveranităţii, să se pronunţe democratic asupra unei chestiuni ce afectează identitatea noastră colectivă.

Sursa: Averea Bisericii

Cum poţi să nu pierzi contactul cu copilul (I) / Sfaturi pentru părinţi

Interviu cu părintele Pavel Humerov realizat de Farida Savelyeva

- Părinte Pavel, cât de mult, după părerea dumneavoastră, este importantă dezbaterea și interpretarea problemelor legate de păstrarea contactului cu copilul – atât în viața obișnuită, cât și în cea duhovnicească?

- Simțirea legăturii, a comuniunii cu copiii noștri – este cea mai importantă în relațiile cu ei. De aceea, neliniștea oricărui părinte normal de a nu pierde contactul cu copilul este de la sine înțeleasă. La acest lucru trebuie să ne gândim tot timpul, în fiecare zi, și nu numai la cum să-l hrănim, să-i dăm să bea, să-i oferim educație; toate acestea pentru ca pruncul nostru să nu fie mai prejos decât alți copii.

De fapt, dacă fiul sau fiica noastră vor fi mai prost tratați în plan material decât alți copii, acest lucru nu este cel mai rău: o oarecare constrângere îi este de folos omului. Și eu, ca preot care trebuie să răspund la întrebările oamenilor și ca tată și cap de familie, mă străduiesc să cuget la importanța păstrării legăturilor părinților cu copiii lor în mod permanent.

- De ce se pierde legătura cu copilul – el fiind trup din trupul nostru, drag, literalmente legat ombilical de noi?

- Ivan Alexandrovich Iljin, cunoscut filosof rus, a spus că „cea mai delicată, cea mai nobilă și cea mai responsabilă artă pe pământ - este arta educării copiilor”. Și așa și este. Să educi copilul – nu este un lucru simplu: nașterea lui nu înseamnă deloc că totul merge de la sine, automat în educarea lui. De exemplu, în țara noastră, generația a cărei copilărie și adolescență s-au desfășurat la începutul anilor 1990 a crescut, de fapt, ca iarba – am în vedere pe cei care au acum 20-25 de ani, pentru care este timpul să-și întemeieze familie și să nască copii. Dar, din păcate, mulți dintre ei sunt infantili, nu au de gând să-și întemeieze familie – nu înțeleg de ce este necesar acest lucru: părinții lor nu au fost capabili să le arate în ce constă importanța familiei.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că părinții aproape că nu i-au educat: părinții nu au avut timpul și posibilitatea fizică să se ocupe de copii. Au muncit cât mai mult, având chiar mai multe slujbe, iar multe mame au fost singure. Exact în această perioadă, conform statisticilor, a fost cel mai mare număr de divorțuri și sinucideri. În acea mare tragedie de pierdere a statului, care cât de cât apăra omul, dădea un țel în viață și asigura stabilitatea, mulți și-au părăsit copiii, uneori în direct la televizor în programe de divertisment, - și au alergat să câștige bani: trebuiau să supraviețuiască. Pe acești părinți, desigur, poți să-i înțelegi, să le dai dreptate, dar fără comunicare cu copiii lor au pierdut contactul cu aceștia, iar, în consecință, acești copii nu au primit ce este mai bun, ce este mai important – și a rezultat ceea ce a rezultat. Acum problema părinților și copiilor a devenit foarte acută – această generație trăiește de sine stătătoare.

- Cum să faci să nu pierzi contactul?

- Când într-un grup determinat de oameni – la întreprindere, la firmă, în echipă sau în oricare altă societate – s-au stabilit relații calde, de prietenie, toți suferă pentru același lucru, comunică neformal, se susțin unul pe altul, spunem, de regulă: trăiesc ca într-o familie. Dar în familia din ziua de astăzi, din păcate, rar întâlnim asemenea relații. Mai degrabă, dimpotrivă: rudele trăiesc vieți separate. Ce vedem în familii, uneori chiar în cele cu mulți copii? Fiecare este închis în cercul propriilor interese: soția – prietene, cunoștințe, mama; bărbatul – de cele mai multe ori computerul și televizorul; copiii – același faimos computer, internetul, amicii, prietenii. Chiar și vremea prețioasă a concediilor și sfârșiturilor de săptămână, care ar putea fi petrecută împreună, în familia actuală fiecare se străduiește s-o petreacă separat: părinții vor să se odihnească separat unul de altul și de copii – cum le e mai confortabil.

În consecință se pierde contactul și așa destul de slab cu copiii – întrucât unitatea de interese se naște în contactul personal. Dacă nu comunici mult timp cu cineva se pierd legăturile atât sufletești cât și spirituale.

Trebuie să avem în vedere că copiii noștri nu vor fi totdeauna alături de noi. Nu trebuie, în niciun caz, să economisim timpul petrecut pentru comunicarea cu copiii noștri! Nu trebuie să lăsăm să ne treacă momentul: numai până la începerea școlii ei sunt alături de noi toată ziua, după care stăm cu ei numai câteva ore pe zi iar, mai târziu, devin adulți, cu viețile lor, fără noi, și alții sunt oamenii care au influență puternică, nu totdeauna binefăcătoare, asupra lor. Dacă noi nu suntem interesați de viața copilului când el are 10 ani și nu știm cu cine este prieten, ce preocupări are, atunci când va face 15 ani nu vom avea despre ce discuta cu el, iar la 20 de ani nu va comunica de fel cu noi, poate doar la sărbători!

Trebuie să ne grăbim: să ne grăbim să-i facem bine, să ne grăbim să investim în ei, să ne grăbim să comunicăm cu copilul! Așa cum a spus Antoine de Saint-Exupery: „Luxul cel mai mare pe lume – este luxul comunicării umane”.

Pentru a nu pierde legăturile familiale trebuie să-ți amintești mereu: din momentul în care am intrat în viața familială, noi nu putem să ne mai percepem separat de familia noastră, de oamenii apropiați nouă. Fericirea și problemele lor, interesele lor – sunt comune cu ale noastre.

Cu copiii trebuie să comunicăm de la vârstă fragedă. Fără comunicare, fără o grijă permanentă de a ne găsi timp liber să facem acțiuni comune cu ei, noi nu vom fi interesanți pentru proprii copii. Ei vor „fugi” de la noi la prieteni, vor pleca din casă pentru că pe ei nu-i interesează propria familie, în care fiecare este pentru el, vor trăi numai cu propriile interese, vor fi ocupați cu treburile lor... În ziua de astăzi, pe membrii familiei chiar computerul îi interesează diferit – nici măcar aici interesele lor nu se intersectează: pe soție – site-urile pentru femei; soțul se cufundă în „Colegii”; copilul este interesat de jocurile on line.

Aș vrea să vă povestesc o parabolă, nu prea mare, destul de actuală. De fapt această istorioară s-ar fi putut întâmpla în orice familie. Odată tatăl, capul familiei, vine acasă de la slujbă – obosit, flămând, hărțuit. În ușă îl întâmpină fiul lui cel mic și-l întreabă: „Tată, spune-mi și mie cu cât ești plătit pe oră?” Tatăl, auzind aceasta, mirat și indignat, dar ținându-și firea, răspunde: „Trei sute de ruble”. „Poți să-mi dai două sute de ruble?” – a întrebat fiul. În acest moment tatăl nu se mai abține și țipă: „Marș în camera ta! Am obosit, vreau să mă odihnesc, iar ție, bineînțeles, îți trebuie bani pentru jucăriile tale prostești!” După un timp, tatăl, calmându-se puțin, se uită în camera copilului: „Fiule, iartă-mă, m-am enervat, ține două sute de ruble”. Imediat, copilul scoate de sub pernă încă o sută și-i spune tatălui mirat: „O, tată, mulțumesc mult! Iată acum am exact trei sute de ruble. Pot să cumpăr și eu o oră din timpul tău? Te rog, vino mâine cu o oră mai devreme și petrece-o cu mine”.

Despre ce este vorba în această parabolă? Despre aceea a cât de importantă este, în special pentru băiat – care va deveni bărbatul de mâine, comunicarea cu tatăl lui. Despre cât de importantă este pentru copii comunicarea cu părinții.

Majoritatea taților din ziua de astăzi (dar chiar și a mamelor), din păcate, consideră că grija lor de bază – este să câștigi bani; ei uită că prima grijă a lor este nu cea a îndestulării materiale a copiilor, ci cea a comunicării cu ei!

La preoți se vine adesea cu problemele adolescenților: copilul este obraznic, nu ascultă, stă tot timpul la calculator, pleacă la prieteni. Este clar că acest lucru este doar vârful aisbergului, este ceea ce s-a întâmplat cu el mult mai devreme: încă din copilărie au fost pierdute momentele importante de formare a relațiilor cu copilul. Mulți cred că atât timp cât copilul este mic nu înțelege nimic: deci lasă-l să crească și atunci o să încep să comunic cu el. Dar recuperarea acestei perioade este foarte dificilă. Atunci când copilul este mic, mama și tata – ambii părinți – trebuie să se ocupe cu sârguință de copil. Problemele adolescenților, de regulă, sunt legate de faptul că în copilărie au fost pierdute momente importante privind educația lor.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Nicoleta Macovei