Părintele Arsenie Papacioc: Să iubim Crucea lui Hristos!

Foto: Manastirea Sucevita

Să iubim crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre.

La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultaţi, luând o cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc?

Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept: “Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?”. Înţeleptul a răspuns: “Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu.” “Şi ce poate face numai Dumnezeu?” “Să iubească pe duşmanul său.”

Iată crucea care împacă toate vrăjmăşiile! Că cine-şi ţine limba să nu înjure, mâna să nu lovească şi inima să nu urască, acela ştie să poarte crucea asemenea Domnului Iisus, şi acela se consideră că mântuieşte lumea asemenea Domnului răstignit.

Voi însă, femei a căror onoare este în mod inseparabil unită cu pudoarea şi cinstea, păstraţi-vă cu cinste gloria voastră şi nu lăsaţi în vreun fel să se păteze curăţenia reputaţiei. Misiunea bărbatului este de a agonisi, a femeii de a cheltui în mod raţional. Că un proverb românesc spune: “mai mult poate să care femeia cu poala din casă decât aduce bărbatul cu carul”.

Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu. Vedeţi că fiecare clipă vă poate oferi un prilej binecuvântat sau chiar unic pentru a vă arăta nobleţea voastră de slujitori alături de îngeri. Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă.

Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi deasemenea. Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.

Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de sfinţi.

Este de netăgăduit, dragostea este un mister inexplicabil şi dincolo de cei care o fac dezgustătoare şi o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică şi tot atât de neînţeleasă ca aceea care aşează soarele pe cer.

Să uiţi dragostea ta, dar cel puţin să nu uiţi că ea mai există pe lume şi în cer. Să negi ceea ce a fost bine în tine, dar să nu ucizi ceea ce poate a mai rămas. Cât de mult vor să fie iubiţi cei care spun că nu mai iubesc. Să iertaţi din toată inima pe aceia care v-au pus, prin loviturile lor, cunună frumoasă pe capul vostru.

Aşa zişii fericiţi ai lumii acesteia cred că nu au să aibă niciodată nevoie de Hristos. Ei se tem de o moarte nefericită, dar nu se tem să ducă o viaţă păcătoasă. Însă cine îi poate asigura că nu vor muri pe loc loviţi de trăznet, de gută ori de o năpădire de sânge?

Deci, cea mai mare atenţie daţi-o sufletelor voastre. Iar eu mă rog Domnului să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos.

Sursă: Mănăstirea Dervent, din cartea Scrisori către fiii duhovniceşti, Părintele Arsenie Papacioc.

Cartea este disponibilă aici în format pdf.