Nu departe, printre suburbii şi
păduri este o şcoală. Iar numele ei nu este nici unul, nici altul decât: „Crăciun”!
Drept urmare, nici vacanţele nu sunt precum cele „normale”. Ah, seamănă cu
cele obişnuite, mai ales după 6 ianuarie. Până atunci copiii învaţă mult, dar
mai ales le pregătesc celor dragi un cadou: o poveste pusă în scenă an de an.
Şcolarii, copii de zece ani, i-au vizitat pe eroii Narniei, au fost oaspeţii
Spărgătorului de nuci, au ajutat-o pe Eliza să ţeasă tricouri de urzici, au
mers pe spatele păsării albastre şi i-au dus alimente soldatului Amnar. În
acest an eroul este unul neobişnuit şi mai puțin cunoscut. Dar să aveți puţină
răbdare, prieteni. Mai departe, totul se desfăşoară prin fotografii.
Clasele erau goale, iar şcoala decorată pentru sărbătoare.
Clopotul sună pentru rugăciunea
de dimineaţă, ziua de şcoală a început, dar holurile sunt goale. Toţi au plecat
la teatru!
În culise, numai zgomote şi
veselie. Profesorii ies din vestiarul băieţilor, intră în cel al fetelor și tot
așa, ajutându-i cu costumele. La fete este ordine şi disciplină, dar la băieţi, toate-s
cu susul în jos: forma, costumele, chiar şi ei înşişi.
Pregătirile finale înainte de intrarea în scenă.
Şi acum să facem cunoştinţă: mentorul spiritual al şcolii, Protopopul Alexander Elatomţev, un scriitor
şi o persoană remarcabilă.
Pe scenă: elevii, regizorul,
profesorul şi directorul. Pentru ultima repetiţie este necesar să se observe şi
să se corecteze defectele rămase. Copiii au înţeles aceasta. Și-au amintit replicile și cum
trebuie să-și interpreteze rolurile.
În cele din urmă, în acest an domnește
pe scenă Ernst Theodor Amadeus Hoffmann alături de al său Piticuţ, zis şi
Cinabru. Acest pitic cocoşat greu de
definit este jucat de cel mai înalt elev din clasa a VIII-a.
Suntele şi lumina îşi au
forţele lor. Educatorul de sprijin selectează muzica, iar ingineria de sunet
o realizează profesorii de biologie şi geografie, cu ajutorul unei
telecomenzi. Controalele de lumină sunt făcute de către cel de chimie.
Doamna von Rozenshen, este o
zână, Rozabelverde. Baltazar şi Fabian, Moş Terpin şi Prinţul Barsanuf, doctorul
Prosper Alpanus şi Baronul Pretecstatus von Mondshein. Ce nume minunate,
ce pot fi rostite cu uşurinţă a dat autorul, personajelor sale!
Băieţii şi fetele s-au obişnuit repede cu rolurile lor şi au început
să și empatizeze cu eroii lor, nu doar să interpreteze un joc actoricesc. A fost amuzant, trist şi de foarte multe ori li s-a făcut pielea de găină spectatorilor din pricina jocului şi a intrigii interesante.
Au învăţat să joace dragostea
şi suferinţa cu ușurință.
Au așteptat cu nerăbdare
vacanţa de Crăciun și premiera piesei de pe 8 ianuarie. Cu toții au fost implicați:
atât creatorii, actorii, cât şi audienţa. La urma urmei, un basm este cu mult mai aproape, când îl faci cu
propriile-ţi mâini.
0 comments:
Trimiteți un comentariu