Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie (4)

Adriana: „Spre ruşinea noastră din când în când ne lăsăm ameţiţi de acest păcat al desfrânării."

L-am cunoscut pe actualul meu soţ acum cinci ani jumătate. Eram amândoi studenţi şi ne-am plăcut foarte mult de la început. La început timizi, întâlnirile se rezumau la câteva plimbări prin parc şi sărutări inocente. Aveam amândoi 21 de ani și pe vremea aceea... gândeam că e ruşinos pentru mine ca fata că nu mi-am început viaţa sexuală. Cine mă credea dacă spuneam asta? Aşa, am început să îmi doresc din ce în ce mai mult să nu mă las mai prejos decât celelalte fete. După un an şi ceva de relaţie, la presiunile mele, am intrat şi eu „în rând cu lumea”. Am făcut şi eu ce făceau şi celelalte fete!

Relaţia a decurs cu bine de-al lungul anilor, ne înţelegeam bine şi spre ruşinea noastră din când în când ne lăsăm ameţiţi de acest păcat al desfrânării. Am început să nu ne mai mulţumim cu experienţele de la început şi să încercăm tot felul de lucruri noi pe care le auzeam şi noi, le vedeam prin filme. Eram ca nişte marionete amândoi care habar nu au în ce se bagă. Trăgeam cu urechea la unul şi la altul şi peste tot auzeam că e normal, şi că multă lume se „iubeşte” aşa! Dar cât de mult ne amăgeam şi ne înşelam, nu am înţeles decât mai târziu!

Anul trecut am început să mă simt rău: ameţeli, nervozitate, insomnia, stres! Şi toate astea fără o cauză exactă! Nu vă pot spune dragii mei prin ce am trecut şi la câţi medici am fost şi cum toţi mă tratau în zadar cu vitamine!

Până într-o zi când am ajuns la un mare preot de la noi din oraş unde m-am spovedit şi care m-a povăţuit ce să fac mai departe! Mi-a zis să nu mă mai duc la nici un medic ci să îmi tratez sufletul că e foarte bolnav! M-a întrebat dacă am pe cineva şi în ce relaţii suntem. I-am povestit tot şi mi-a zis că trebuie neapărat să ne oprim din ceea ce facem şi dacă suntem împreună de atâţia ani de ce nu ne căsătorim? M-a rugat să îl aduc şi pe iubitul meu să îl cunoască, am stat de vorbă şi ne-a zis: „Cununaţi-vă copii la biserică!” Ne-am mai gândit noi la nunta dar nu aşa de repede!

Am stabilit-o până la urmă în octombrie anul acesta! În tot timpul ne-am propus să îndeplinim ce ne-a zis preotul şi să nu mai cădem în acest păcat! Sincer vă zic, actualul meu soţ nu prea a fost încântat de idee dar mi-a zis că dacă eu cred că e mai bine aşa.. el îmi respecta decizia! Şi aşa am făcut! Nu ne-a fost uşor, au existat ispite şi momente mai dificile dar în mintea mea era doar gândul acesta: Să nu mai facem asta până la căsătorie! Şi aşa am ajuns să îl învăţ şi pe el să să controleze şi ne gândeam amândoi la momentul în care vom fi soţ şi soţie şi vom avea binecuvântarea lui Dumnezeu! Şi am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai bine de un an să învingem această păcat!

Acum suntem căsătoriţi... de o lună de zile şi ne dorim foarte mult copii! Scriind rândurile astea simt o bucurie imensă, şi îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă în care am simţit linişte şi pace în sufletul meu! Relaţia de iubire dintre doi tineri nu trebuie să implice şi relaţii sexuale ca să fie o relaţie completă, ci trebuie să îl aducem pe Dumnezeu în mijlocul ei; să fie o relaţie de prietenie sinceră şi o iubire nepervertită de instincte pătimaşe!

Domne ajuta şi multă sănătate!

(Adriana, 26 de ani, Cluj-Napoca)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.