Una dintre cele mai
mari griji ale noastre și de multe ori
chiar un adevărat chin pentru părinți este
atunci când copiii noștri pleacă de
acasă, iar mai apoi se îndepărtează de învățătura cea dreaptă a Bisericii, mai ales în ceea ce privește comportamentul sexual. Să presupunem că părinții i-au dat copilului o educație corectă, plină de dragoste părintească, s-au rugat
împreună zilnic, și au participat
împreună la slujbele Bisericii. Cu alte cuvinte, părinții au procedat „ca la
carte” în ceea ce privește educația religioasă a copilului lor. Însă, chiar și în acest caz, când
un copil pleacă de acasă, el sau ea este pentru prima dată „pe cont propriu”,
bazându-se doar pe judecata proprie, fără prea mult ajutor din partea celor din
jur. Se întâmplă ca această „libertate” să fie utilizată de cele mai multe
multe ori greșit, la fel cum și noi am procedat de multe ori în anii tinereții.
Ce trebuie să facă un părinte când află că un copil de-al său s-a abătut de
la calea cea dreaptă? Cuviosul Paisie are un răspuns surprinzător: Nici măcar
cea mai grea cădere a copiilor nu ar trebui să-i facă pe părinți să deznădăjduiască,
pentru că păcatul a devenit „la modă” în zilele noastre. Trebuie tot timpul să-și amintească: Astăzi,
copiii au parte de „circumstanțe atenuante” și vor fi judecați cu indulgență pentru fărădelegile
pe care le săvârșesc. Astăzi, nota 7 la purtare este echivalentul notei 10 cu felicitări,
din timpul copilăriei noastre. Desigur, părinții vor dori să-i ajute
pe copiii lor cât mai mult posibil, dar ei nu trebuie să se îngrijoreze peste
măsură. Copiii vor deveni mai sensibili și vor acumula cu timpul mai multă
experiență. Poate pe moment ei nu pot judeca cum trebuie o situație, pentru că mintea
lor încă nu s-a maturizat complet, nu își pot da seama de pericolul care
îi așteaptă, și mai ales de repercursiunile iremediabile asupra propriei persoane.
Conștientizând faptul că societatea în care trăiesc astăzi copiii noștri este total
diferită de societatea în care am trăit noi, oare cum trebuie să reacționăm la „aventurile”
copiilor noștri? Trebuie oare să ne supărăm și să îi confruntăm sau trebuie să îi constrângem în
vreun fel? E nevoie să rupem orice legătură cu ei, atâta timp cât ei trăiesc în
păcat?
Tot Cuviosul Paisie ne răspunde: Ar fi bine dacă părinții le-ar arăta
copiilor lor că nu se supără din pricina comportamentului neadecvat; însă ei nu
trebuie să devină aroganți; și desigur, ar trebui să continue să se roage. Rugăciunile,
spuse cu durere în suflet, sunt foarte eficiente. Dacă copilul greșește foarte grav, părinții trebuie să
intervină corespunzător. Dacă nu e ceva foarte grav, părinții pot trece ușor cu vederea acea greșeală, pentru a nu-l
provoca pe copil, și a îngreuna situația și mai tare, făcându-l să se îndepărteze și mai mult de ei. Aceștia trebuie să se
roage cu multă nădejde la Domnul Iisus Hristos și la Maica Sa, ca să-l
păzească și să-l întoarcă pe calea cea dreaptă.
Părintele Paisie ne spune că trebuie să le facem cunoscut faptul că înțelegem situațiile dificile prin
care trec ei, și că iubirea noastră pentru ei este necondiționată. Vrem ca ei să știe că pot în
continuare să ne mărturisească ceea ce simt, și că noi vom încerca
să îi ajutăm, oferindu-le un sfat părintesc, care sigur îi va ajuta în
deciziile pe care vor trebui să le ia, pe măsură ce se vor maturiza. Putem să
discutăm cu ei și să le cerem părerea asupra unor probleme cu care și noi la rândul nostru
ne confruntăm. Și ce e cel mai important: trebuie să ne rugăm cu căldură pentru dânșii.
Cuviosul Paisie ne povestește: Pe când eram în Sfântul Munte, un tănăr m-a
găsit din întâmplare. Rătăcea prin Halkidiki, când a găsit un grup de pelerini
care mergeau spre Muntele Athos. Aceștia l-au luat cu ei și așa au ajuns la chilia
mea. Era un ateu convins, hulitor de cele sfinte, foarte neatent! Avea o
viclenie drăcească și nu credea în nimic. Îi înjura pe ceilalți pelerini, tineri și bătrâni. Cu răbdare și puțin efort, l-am adus la
o oarecare normalitate. L-am tuns, pentru că avea părul foarte lung. „Iată”,
i-am zis, „să fie sănătoasă mama ta, pentru că, cu siguranță rugăciunile ei te-au
adus aici.” „Ai dreptate, părinte”, mi-a zis. „Hoinăream prin Halkidiki, și nici măcar nu știu cum am ajuns
acolo.” „Dacă află mama ta că ai venit în Sfântul Munte și te vede cu părul
tăiat, o să se bucure nespus.” „De unde ai știut părinte? Mama mea
va fi în culmea fericirii când o să mă vadă așa schimbat,” mi-a
răspuns. Dumnezeu l-a purtat încolo și încoace și l-a călăuzit aici. Cât de multă
rugăciune a făcut mama lui pentru el !
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu