de Michael Cook, 14 iunie 2013
Olanda şi Belgia par a fi într-o cursă situată la limita de jos a eticii medicale. La un moment dat
Belgia a luat-o înainte atunci când Parlamentul său a ajuns la un consens
privind extinderea politicilor controversate ale eutanasiei asupra copiilor
grav bolnavi. Dar, imediat, Olanda a venit din urmă.
Presa olandeză a raportat o evoluţie şi mai uluitore în problema
eutanasiei. Durerea simţită de părinţii unui nou născut care este pe moarte
este o justificare pentru uciderea propriului copil, a declarat Asociaţia
Medicală Regală Olandeză (KNMG), asociaţie ce reprezintă medicii olandezi.
Într-un nou document oficial, „Decizii medicale asupra vieţii nou
născuţilor cu anormalii severe” (redactat numai în olandeză), KNMG explică de
ce este acceptabilă, şi uneori necesară, eutanasia copiilor. În Olanda,
administrarea injecţiilor letale bebeluşilor cu dizabilităţi grave sau
înfometarea lor, nu mai este de mult timp o noutate, din moment ce eutanasia
este în mod clar permisă prin aşa numitul Protocol Groningen 2004.
Noutatea uimitoare a recentei declaraţii este aceea că se
precizează că suferinţa părinţilor poate fi un motiv pentru a ucide nou
născuţii. Printre
alte condiţii, documentul precizează că o injecţie letală de relaxare a
muşchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferinţă
dinaintea morţii este mărită şi decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii
pentru acel moment, şi cauzează o durere extremă părinţilor.”
Este important să se înţeleagă ce este atât de revoluţionar în privinţa
acestei declaraţii stupide. O fiinţă umană absolut nevinovată ar putea fi ucisă
fără posibilitatea de a-şi exprima dorinţa de a muri, deoarece continuarea
existenţei sale este un deranj emoţional pentru alţii. Secretul a fost
dezvăluit. Astăzi sunt bebeluşi cu dizabilităţi severe; mâine ar putea fi
adolescenţi cu probleme mentale; pe viitor, bătrâni afectaţi de boala dementei.
Nu ai avea inimă dacă nu ai suferi din cauza unor astfel de cazuri; ai avea o
inimă de piatră dacă i-ai omorî pentru a-ţi stopa propria suferinţă.
Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG şi iniţiatorul
Protocolului Groningen, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce
angoasa părinţilor este relevantă. „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze
albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund.
Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori
zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea
unui
copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni
profunde.”
Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaşte că acel copil ar
putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simţi durere şi
discomfort, dar suferinţa este
un fenomen social şi psihologic complex, fără un criteriu ştiinţific
valid.
Mult mai obiectivă este suferinţa părinţilor care sunt martorii neputinţei
copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinţi de „monstruoasa” vedere
a propriului copil murind în chinuri, explică Dr. Verhagen. „Aceasta
face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.
Criteriile pentru eutanasia nou-născuţilor sunt următoarele (din pagina
54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu îşi poate exprima propria
dorinţă, dacă decesul este inevitabil şi procesul morţii este prelungit, atunci
copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinţii să fie scutiţi de o continuă
suferinţă.
Din cei 175.000 de copii născuţi în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că
aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.
„Aceşti nou-născuţi, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu
siguranţă în scurt timp. Ei au o prognoză slabă şi o foarte mică speranţă
de viaţă. Ar putea să nu fie dependenţi de îngrijire permanentă, dar vor avea o
viaţă plină de suferinţă şi fără speranţă. Doctorii şi părinţii sunt în faţa
grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare
acţiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferinţa şi dizabilităţile care ar
putea rezulta din cauza slabei sănătăţi a copilului”.
Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii
pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El
a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor
cinci ani de la Protocol, predicţiile negative au întârziat să apară, susţine
acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb,
monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilităţi severe au fost
avortaţi. „Aceasta a determinat creşterea numărului de avorturi şi mai puţine
cazuri de eutanasie”, a menţionat triumfător.
Poate ar trebui să evităm termenul de „pantă alunecoasă" atunci când vorbim despre ceea ce îi determină pe
medici să emită asemenea absurdităţi. Ideea este că, în Olanda şi Belgia, criteriile au evoluat într-o asemenea
măsură, încât, de la bolnavii terminali, s-a ajuns la adulţi care şi-au pierdut interesul de a
trăi, apoi la copiii suferinzi şi iată că acum la copii ai căror părinţi suferă.
Orice om raţional poate înţelege că nu este departe ziua când, în Olanda şi
Belgia, suferinţa copiilor adulţi va fi un motiv suficient pentru eutanasia
propriilor părinţi bătrâni şi bolnavi. „Te rugăm, doctore, scuteşte-l de
suferinţa noastră!”
Sursă: Mercator.net
Traducere: Paula Ciobanu
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu