Rânduiala spălării picioarelor în Joia Mare - Mănăstirea Putna

joi, 2 mai 2013

| | |


Stareţul Mănăstirii Putna a urmat exemplul Mântuitorului Hristos, Cel care, înainte de Cina cea de Taină, S-a încins cu un prosop şi, în smerenia-I desăvârşită, a spălat picioarele ucenicilor. În timpul citirii Evangheliei, Arhim. Melchisedec Velnic s-a dezbrăcat de felon şi s-a încins cu un ştergar, a pus apă în spălătoare şi a spălat picioarele celor care sunt aşezaţi în locul apostolilor. A urmat apoi dialogul cu iconomul mănăstirii, care ţine locul lui Petru. Rânduiala spălării picioarelor s-a terminat prin rostirea unei rugăciuni deosebite prin care s-a cerut ca Dumnezeu să spele întinăciunea.

Momentul spălării picioarelor aminteşte de Mântuitorul Hristos, care la Cina cea de Taină s-a ridicat, s-a încins cu ştergarul, a turnat apă în spălătoare şi apoi a început să spele picioarele ucenicilor săi. Prin aceasta Hristos s-a făcut pildă tuturor. Sfinţii Părinţi au rânduit ca să se rememoreze acest lucru în Joia Mare după rugăciunea amvonului, în cadrul Sfintei Liturghii. 

Sursă: Basilica