Maica Benedicta - Zoe Dumitrescu-Bușulenga
Ţara noastră a avut o tradiţie pe care
a ţinut-o trează prin secole, o tradiţie care ne-a ţinut uniţi, într-o
solidaritate excepţională: solidaritatea credinţei. Dacă această legătură
intimă spirituală nu ne-ar fi ţinut, am fi căzut pradă opresiunilor externe,
care veneau din toate părţile. Un istoric spunea că cel mai binevoitor vecin
al Ţărilor Române a fost Marea Neagră. Veneau toţi peste noi; noi luptam şi
învingeam sau eram învinşi. Aşa s-a scris istoria noastră, într-un fel cu totul
specific, pe care nu l-au trăit alte neamuri. Ne-a fost nouă dat să stăm aici,
la răscruce de drumuri şi de invazii.
Şi-am
răbdat, şi-am trăit, şi-am supravieţuit datorită credinţei, fără nici un fel de
îndoială. (...)
Vă
amintiţi ce importantă era pentru domnitorii noştri credinţa? Toţi aveau
sfetnici mitropoliţi, sau arhimandriţi, sau alţi reprezentanţi ai Bisericii,
care îi sfătuiau, pe care îi stimau, şi cărora li se supuneau. Şi acei mari
prelaţi, cum au fost şi cei care au condus şi cultura, erau atât de dăruiţi
creştinătăţii, încât aş zice că ei dictau, dincolo de interesele boierilor,
apărarea rădăcinii noastre care a fost dintotdeauna Hristos. El şi Măicuţa Lui
ne-au ţinut.
Această
istorie trebuie cumva ţinută trează, tocmai pentru această unitate a
rădăcinii. Suntem obligaţi de marile valori pe care le-am dat în cultura care
îşi trage seva din viaţa bisericească. Valorile noastre s-au menţinut datorită
acestei conştiinţe comune a apartenenţei noastre la o rădăcină hristică. (...)
Ei
bine, sigur, că viaţa modernă şi, în orice caz evoluţia tehnologiei a mai
zguduit din mentalitatea unora, zăpăcindu-le minţile.
Acestea
acaparează admiraţia tinerilor. Ei sunt fascinaţi de computere, de internet,
de televiziune şi, în primul rând, de imagine. Acum este o luptă foarte strânsă
între civilizaţia imaginii şi cea a cuvântului. Eu una nu sunt pentru computer,
pentru că tinde la robotizare şi la o desfiinţare a cuvântului prin imagine.
Eu sunt din civilizaţia Guttenberg; eu nu fac parte din dinastia computerelor.
Din nefericire, presimt că era logosului
va fi înlocuită de era imaginii. Acest lucru poate aduce după sine consecinţe
dezastruoase în spiritualitatea omenirii. Nici chiar icoanei, atât de agresate
de imaginile de consum, nu-i va fi uşoară lupta. Ne confruntăm cu o perfidă
tehnică new-age-istă de extirpare a trecutului; ni se propune doar prezentul
simplu, fără rădăcini şi fără perspective. Or, cuvântul vine din Cuvântul
Hristos. Şi El este lumină. Aici este paradoxul: în întunericul veacului
nostru, când avem atât de multă nevoie de lumină, noi vrem să abolim Lumina.
(...)
Mi-am
propus ca în timpul acestui post să meditez mai mult la unele pasaje din
Canoanele de pocăinţă. Sunt multe referiri la Lumină. Domnul este văzut ioaneic
drept Lumina, dătător de lumină, izvor de lumină. Întreaga imnografie,
acatistele şi paraclisele, argumente liturgice, dogmatice, scripturistice
pledează pentru un Hristos înviat, cu trup spiritualizat, luminos. Această
haină de lumină ne-o dă El la botez. Însuşi Domnul este ţesătorul acestei
haine de lumină, pe care trebuie s-o purtăm cu demnitate.
”Lumina crucificată” – conferință ţinută la Galaţi la invitația ASCOR, text prescurtat
publicat în ”Călăuza ortodoxă”,
periodic al Episcopiei Dunării de Jos, aprilie 2001, p. 12-13.
0 comments:
Trimiteți un comentariu