Mătușa
bunicului meu a fost unul dintre primii doi medici ginecologi din
București.
Și-a
făcut studiile la Paris.
Revenită
în țară se căsătorește cu un ortoped, profesor universitar și
medic la curtea regală.
Își
construiesc una dintre cele mai frumoase vile din capitală. 12
camere. În casa lor holurile și scara interioară erau tapetate cu
tablouri de Grigorescu. Frecvent se dădeau baluri la care participa
toata protipendada și persoane aparținând curții regale.
Aveau
4 servitori, Rolls Royce la scară cu șofer, fermă cu 50 de hectare
de teren.
Toate
aceste lucruri se petrec imediat după anul 1900.
În
paralel cu profesia ei, mătușa face avorturi. După încetarea
activității într-un spital de stat își deschide propriul cabinet
ginecologic unde în continuare face avorturi.
Asistenta
ei se stinge din viață după boli foarte grele, rămânând
paralizată la pat timp de 9 ani, numai după ce rudele cheamă
câțiva preoți să îi oficieze slujba de maslu acasă. S-a chinuit
foarte tare.
Mătușa
care își diviniza soțul trece în primul rând prin durerea de a
nu a putea avea copii.
Cu
toate bogățiile lor se simțeau săraci.
Soțul
face în mod subit cancer și moare în 2 ani de la declanșarea lui,
fără ca nimeni să îl poată ajuta cu nimic. Amândoi erau medici.
Mătușa
face anxietate, în timp comunismul îi ia averile și rămâne să
trăiască din vânzarea bunurilor din propria casă.
Nepotul
ei de-al doilea, singurul urmaș direct după ea, tatăl meu, o
împinge pe mama, împreună cu familiile lor, să facă 3 avorturi.
Se îmbolnăvește de o boală psihică gravă și nu mai poate munci
de la 40 de ani. Fratele meu imediat după ce a lăsat-o pe prietena
lui să facă un avort se îmbolnăvește de altă boală psihică
nediagnosticată și nu mai poate munci de pe la 30 de ani.
Eu
însămi am făcut o boală în urma căreia am rămas cu un
handicap, la vârsta de 16 ani.
În
calitate de a treia generație, nu mai putem avea copii nici unul,
nici altul și probabil că neamul se va stinge aici.
De
la bogăția cu care era înzestrată familia la 1900, iată că
suntem în 2016 și cei care au făcut avorturi în familie trec prin
niște lipsuri financiare greu de imaginat. Dumnezeu a făcut ca eu
și soțul meu să îi putem ajuta cu minimul necesar pentru a
exista. Nu au absolut nicio formă de venit. Dar asistăm cu mâinile
legate la dezbinarea pe care o produc în sânul familiei din cauza
bolii și aici nu putem interveni cu nimic. Decât suferim în tăcere
de ani întregi.
Mătușa
s-a stins din viață la 84 de ani. S-a retras din societate, a citit
singură în fotoliu zeci de ani de la moartea soțului preaiubit și
a suferit enorm după dispariția lui.
A
conștientizat însă răul produs de avorturi. Toate bunurile de
preț pe care le mai avea le-a vândut și banii i-a dat pentru
pictura bisericilor, regretând enorm faptele pe care le-a făcut.
A
murit în pace, fără chin, în urma unui atac de cord.
Apartamentul
în care a fost cabinetul ginecologic unde se făceau avorturi a fost
vândut unui cuplu. Soția respectivă nu a vrut să aibă copii și
a avortat toți copiii care trebuiau să se nască. Imediat după 40
de ani face cancer la sân, mai multe operații și apoi
schizofrenie. Se chinuiește îndelung până să moară.
Statul
a făcut să fie demolat acel apartament. Problemele s-au complicat.
Urmașii moștenitori nu au reușit nici până in ziua de astăzi să
ia banii după el și trăiesc în sărăcie și în lipsuri
materiale foarte mari.
Eu
personal nu am făcut niciun avort, nici chirurgical, nici nu am luat
pilula de a doua zi, nici anticoncepționale, care sunt avortive,
imediat sau duc pe teren lung la avort; dar sunt foarte traumatizată
referitor la aceasta temă. Simt suferința acelor copii uciși.
Mă
rog mult pentru aceste persoane din familie care au făcut avorturi
și pentru acei copii uciși.
Am
o pagina pe Fb despre avort. În cei 2-3 ani de când am inițiat
pagina am reușit să trimit prin poștă în jur de 100 de cărticele
negre de la Editura Bizantină cu Rugăciunea sau Canonul pentru
copiii avortați. Doar 100. Deși în România s-au făcut zeci de
milioane de avorturi.
Dacă
persoanele care au făcut avorturi, atât mame cât și tați, s-ar
ruga, ar aprinde o lumânare, ar face o milostenie pentru acele
suflete, tinerii din ziua de astăzi nu ar mai privi așa ușor acest
aspect. Ar exista o educație din generație în generație. Din
păcate nu este așa. Părinții refuză să vorbească despre
asemenea subiect și nu prea ai cum să îi abordezi că se închid
în sinea lor din start.
Nu
știu dacă avem la București vreun monument în memoria pruncilor
avortați cum sunt în alte țări. Păcat că nu avem o zi în an
dedicată special memoriei lor și luptei împotriva avortului.
Ana
P., București
Articol
preluat de pe Studenți pentru viață
**************************
Dragi
prieteni și colaboratori,
În
26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza
Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru
familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață”
încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de
sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor
care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor
care le pot sprijini:
101
femei fericite că au ales viața copiilor lor
101
oameni care au supraviețuit avortului
101
avorturi forțate
101
avorturi regretate
În
viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact
uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.
Este
vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în
care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea
sarcinii și nașterea copilului.
Criza
de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel,
experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există
niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției
crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori
marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici
nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de
sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului,
nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica
religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările
concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci
când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos…
În realitate, oricând poate apărea un element care să determine
criza de sarcină.
De
aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de
sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite
fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum
este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și
materială pe perioada a mai multor ani de zile.
În
această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii
predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină
s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct
implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar
primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a
acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60%
din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață.
Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a
face avort este violența din partea tatălui copilului, de la
presiunile verbale, până la violența fizică gravă.
Vă
rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe
cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să
trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.
Mărturiile
pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele
de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice,
decât dacă ei solicită aceasta.
Vă
rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece
spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în
abordarea crizei de sarcină.
Am
cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei
care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat
avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au
regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a
avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne
fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un
avort, că e foarte bine!”.
De
aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de
conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care
fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza
de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața
copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o
ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.
Vă
rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru
ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe
persoane.
Pe
aceste bannere puneți link activ către postarea
http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/
Iată
câteva dimensiuni:
728×90
728×90
1200×150
1200×150
Sursa:
Știri pentru Viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu