Predică la Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanţilor) - Părintele Nicolae Steinhardt

Evanghelia

Matei 25, 14-30

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa. Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanţi s-a dus de a neguţătorit cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. Tot aşa şi cel cu doi a dobândit şi el alţi doi. Iar cel care primise un talant s-a dus şi a săpat în pământ, ascunzând argintul stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul acelor slujitori şi le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se cel care primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând: stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, şi cel care primise doi talanţi a zis: stăpâne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi, apropiindu-se, cel care primise un talant a zis: stăpâne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai vânturat. De aceea m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ia-ţi ce este al tău. Iar stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean şi leneş, ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei schimbătorilor de bani şi eu, venind, mi-aş fi luat înapoi ce este al meum, cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui care are, i se va da şi-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are; iar pe slujitorul cel netrebnic aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Părintele Nicolae Steinhardt - Cât este de urâtă lenevirea înaintea lui Dumnezeu

Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este Însuşi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde: „Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.

Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.

Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative. Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.

Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, „Ia-ţi crucea ta”, „Vino după Mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext (și nici măcar în dreptate: smochinul).

Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi, cu ţigara în pat (ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi esenţe (ca Marta)!”

(Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 45-46)

Comentarii patristice

(Mt. 25, 29) Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.

Cunoscând așadar aceste lucruri, să punem ceea ce avem în slujba aproapelui, să punem sănătatea, râvna și îngrijirea noastră. Căci aici talanții nu sunt altceva decât competențele fiecărei persoane, fie aceea de a oferi protecție, fie referitor la bani, fie de a învăța ori referitor la orice lucru i s-a dat . Nimeni să nu spună: Am doar un talant și nu am ce face cu el pentru că nu ești mai sărac decât era văduva. Nu ești mai puțin învățat decât erau Petru și Ioan, oameni fără carte şi simpli (Fp. 4, 13). Dar pentru că au arătat zel și au săvârșit lucrurile spre binele tuturor, au fost primiți în rai, căci nimic nu este mai bine plăcut înaintea lui Dumnezeu decât a viețui pentru câștigul celor din jur.

Pentru a avea partea de o răsplată asemenea celor doi, Dumnezeu ne-a înzestrat cu vorbire, mâini, picioare, rațiune, putere în trup și în minte ca să putem folosi toate acestea atât pentru mântuirea noastră, cât și pentru folosul aproapelui. Vorbirea noastră nu slujește doar cântării de imnuri și pentru a aduce mulțumire, ci trebuie să fie folosită și pentru a învăța și pentru a sfătui. De vom săvârși acestea, vom imita pe Mântuitorul, de nu, vom ajunge să imităm pe diavol.

(Mt. 25, 30) Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Sluga care nu a adus câștig este aruncată în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Vedeți cum și păcatul de a nu face ceva bun este osândit prin pedepse grele. Nu este pedepsit doar lacomul, desfrânatul și cel ce face cele rele, ci și cel care nu săvârșește binele.

Să ascultăm cu atenție de aceste cuvinte. Cât avem posibilitatea să lucrăm la mântuirea noastră. Să adunăm untdelemn pentru candelele noastre și să muncim ca să înmulțim talantul. Pentru că dacă suntem codași și ne petrecem timpul în trândăvie, nimănui nu-i va mai fi milă după aceea, chiar de ne vom tângui de mii de ori… Amintiți-vă de fecioarele care au venit la Hristos, au bătut la ușă și L-au rugat, dar a fost în van și fără rezultat.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 78.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Sursa: Doxologia