Evanghelia
Matei
25, 14-30
Zis-a
Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe
slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat cinci
talanţi, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa.
Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanţi s-a dus de a
neguţătorit cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. Tot aşa
şi cel cu doi a dobândit şi el alţi doi. Iar cel care primise un
talant s-a dus şi a săpat în pământ, ascunzând argintul
stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul
acelor slujitori şi le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se
cel care primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând:
stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am
câştigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun şi
credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi
pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, şi cel
care primise doi talanţi a zis: stăpâne, doi talanţi mi-ai dat;
iată alţi doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine
slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste
multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi,
apropiindu-se, cel care primise un talant a zis: stăpâne, te-am
ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni
de unde n-ai vânturat. De aceea m-am temut şi m-am dus de am ascuns
talantul tău în pământ; iată, ia-ţi ce este al tău. Iar
stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean şi leneş,
ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am
vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei
schimbătorilor de bani şi eu, venind, mi-aş fi luat înapoi ce
este al meum, cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l
celui care are zece talanţi. Căci tot celui care are, i se va da
şi-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce
are; iar pe slujitorul cel netrebnic aruncaţi-l în întunericul cel
mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Părintele
Nicolae Steinhardt - Cât
este de urâtă lenevirea înaintea lui Dumnezeu
Din
pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat
slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este Însuşi Dumnezeu: pe
acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde:
„Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi
aduni de unde n-ai împrăştiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci,
dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25,
26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci
tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are
şi ceea ce are i se va lua”.
Rezultă
că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le
făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu
Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să
fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.
Dumnezeu
seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la
noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative.
Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut
rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai
mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află
în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am
înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret
consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de
grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil,
de nu chiar imposibilul însuşi.
Cu
Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi
din casa tatălui tău”, „Ia-ţi crucea ta”, „Vino după
Mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”,
„Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.
Nu
se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale
visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate
nimeni găsi pretext (și nici măcar în dreptate: smochinul).
Dar
Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se
osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă
la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi, cu ţigara în pat
(ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi
esenţe (ca Marta)!”
(Părintele
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia,
Rohia, 2005, pp. 45-46)
Comentarii
patristice
(Mt.
25, 29) Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la
cel ce n-are şi ce are i se va lua.
Cunoscând
așadar aceste lucruri, să punem ceea ce avem în slujba aproapelui,
să punem sănătatea, râvna și îngrijirea noastră. Căci aici
talanții nu sunt altceva decât competențele fiecărei persoane,
fie aceea de a oferi protecție, fie referitor la bani, fie de a
învăța ori referitor la orice lucru i s-a dat . Nimeni să nu
spună: Am doar un talant și nu am ce face cu el pentru că nu ești
mai sărac decât era văduva. Nu ești mai puțin învățat decât
erau Petru și Ioan, oameni fără carte şi simpli (Fp. 4, 13). Dar
pentru că au arătat zel și au săvârșit lucrurile spre binele
tuturor, au fost primiți în rai, căci nimic nu este mai bine
plăcut înaintea lui Dumnezeu decât a viețui pentru câștigul
celor din jur.
Pentru
a avea partea de o răsplată asemenea celor doi, Dumnezeu ne-a
înzestrat cu vorbire, mâini, picioare, rațiune, putere în trup și
în minte ca să putem folosi toate acestea atât pentru mântuirea
noastră, cât și pentru folosul aproapelui. Vorbirea noastră nu
slujește doar cântării de imnuri și pentru a aduce mulțumire, ci
trebuie să fie folosită și pentru a învăța și pentru a sfătui.
De vom săvârși acestea, vom imita pe Mântuitorul, de nu, vom
ajunge să imităm pe diavol.
(Mt.
25, 30) Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel
mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Sluga
care nu a adus câștig este aruncată în întunericul cel mai
dinafară, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Vedeți
cum și păcatul de a nu face ceva bun este osândit prin pedepse
grele. Nu este pedepsit doar lacomul, desfrânatul și cel ce face
cele rele, ci și cel care nu săvârșește binele.
Să
ascultăm cu atenție de aceste cuvinte. Cât avem posibilitatea să
lucrăm la mântuirea noastră. Să adunăm untdelemn pentru
candelele noastre și să muncim ca să înmulțim talantul. Pentru
că dacă suntem codași și ne petrecem timpul în trândăvie,
nimănui nu-i va mai fi milă după aceea, chiar de ne vom tângui de
mii de ori… Amintiți-vă de fecioarele care au venit la Hristos,
au bătut la ușă și L-au rugat, dar a fost în van și fără
rezultat.
(Sfântul
Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 78.3, traducere
pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu