Mă
numesc Georgiana, sunt din orașul […], Dâmbovița, și vreau să
vă povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonării propriului
copil din pântece, ispitită să aleg mai degrabă străinătatea și
dragostea partenerului meu de viață (cu care nu sunt încă
căsătorită) și chiar cu riscul uciderii propriului copil.
În
2015 aveam 23 ani, prietenul meu 26, lucram amândoi în Spania
într-o făbricuță. Relația noastră împlinise aproximativ 6 luni
și intenționam să ne căsătorim.
În
iunie am aflat că sunt însărcinată. Plănuiam să ne căsătorim,
dar sarcina a „electrocutat” aceste planuri, deși în mod normal
ar fi trebuit să le însuflețească. Prietenul mi-a spus să fac
avort, că el dorește să muncească, de asta a venit în Spania, nu
să aibă copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu
riscul despărțirii, cu care mă amenința.
Numai
gândul avortului îmi provoca nesomn și neliniște, sentiment
transmis de fiecare dată copilului meu, care, la rândul lui, parcă
îmi răspundea agitației mele.
Multă
vreme m-am luptat cu acest gând, trecând ușor prin stări de
bucurie și tristețe, care alternau una cu alta, situații psihice
nemaiîntâlnite până atunci de mine și pe care nu și le dorește
nimeni. Parcă simțeam la ureche glasul copilului meu cum îmi
zicea: „Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum
simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți
îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.”
De-a
lungul primei perioade de sarcină, între lunile 1-4, în mintea meu
se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine să acționez
astfel încât să nu am repercusiuni imediate ori remușcări pe
viață. Uneori mă gândeam să țin sarcina, să dau naștere
copilului și ulterior să-l părăsesc ori să-l dau spre adopție,
alteori să nu o țin, în ciuda tuturor implicațiilor de ordin
medical, fiind conștientă permanent de brutalitatea metodelor de
chiuretaj.
Știam
că riscurile și procedura avortului nu erau explicate niciodată de
niciun doctor ginecolog din lume în mod serios, și că, în timpul
intervenției, personalul medical folosea întotdeauna limbajul
medical de specialitate, care pentru un om obișnuit e ca ceva
codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.
Câteodată
simțeam nevoia să închid ochii la tot și să mă duc la ușa
ginecologului, doar- doar voi scăpa de gura mamei, a partenerului și
a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dușmanii mei și ai
copilului meu. Astfel, mi-am dat seama că, la greu, toată lumea mă
părăsește, numai Dumnezeu și pruncul meu din pântece mă mai pot
iubi.
În
perioada următoare, am decis să mă informez temeinic înaintea
vreunei posibile intervenții ginecologice. După documentarea de pe
internet, am ajuns și la Spitalul […], Dâmbovița, unde auzisem
că există un asistent social care face dacă e solicitat consiliere
legată de problemele avortului. Eram curioasă, în principal, de
implicațiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice și
morale.
După
câteva ore de explicații teoretice, dar și a unor proiecții
video, eu și mama mea (căci intenționat am luat-o și pe ea la
spital), plângeam fără oprire, încremenite, pline de fiori,
înțelegând nenumăratelor complicații, pe termen lung și scurt,
la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operație
„oarbă” din lume.
Într-un
cuvânt, am constatat că avortul este un adevărat pericol, chiar de
moarte, și nu reprezintă niciodată o soluție, ci întotdeauna va
reprezenta un eșec uriaș, atât medical, psihologic, cât mai ales
moral. Aici am înțeles clar că pruncul este o persoană vie încă
din prima clipă a fertilizării ovulului de către spermatozoid, o
nouă ființă umană, înzestrată de Dumnezeu cu suflet din această
clipă a zămislirii, și având cod genetic propriu și unic.
În
urma acestei ședințe de consiliere, în care toate simțurile mele
materne, până mai ieri adormite, parcă au fost puternic
resuscitate, am înțeles pe loc că Dumnezeu m-a ales gazdă
perfectă pentru micuțul meu oaspete, ce avea să mă iubească pe
vecie și să-mi spună „mamă”.
Pentru
prima dată în viață, mama mea s-a hotărât să facă o pocăință
sinceră, conștientă fiind de trecutul ei avortiv, „bogat” din
păcate.
Am
plecat de la Spitalul […] fericită că am ales cea mai nobilă
cale, aceea de a păstra sarcina cu orice preț, în ciuda ispitelor
materiale de tot felul și de posibila pierdere a partenerului meu de
viață, care nu s-a gândit o clipă la viitoarea lui familie, la
mine ori la viitorul lui copil.
Azi,
când pruncul meu s-a născut și când am realizat pe deplin că
orice copil nenăscut este viință vie și că trebuie să trăiască,
pot mărturisi cu mâna pe inimă faptul că cea mai mare realizare
în viață este nașterea pruncului, apărarea drepturilor lui, ale
femeii însărcinate și ale familiei, nucleul de bază al societății
noastre.
Acum
pot spune că trăiesc cel mai frumos sentiment uman – dragostea
mamei pentru copilul ei, sentiment care îmi era necunoscut în
timpul sarcinii. Mă implic cu dragoste și interes în toate
campaniile pro-viață, pro-familie, precum și în inițiativele
legislative care protejează viața copilului nenăscut și
sprijinirea femeii în criză de sarcină, prin care am trecut și
eu, chiar dacă nu știam cum se numește.
Georgiana,
orașul […], Dâmbovița
**************************
Dragi
prieteni și colaboratori,
În
26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza
Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru
familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață”
încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de
sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor
care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor
care le pot sprijini:
101
femei fericite că au ales viața copiilor lor
101
oameni care au supraviețuit avortului
101
avorturi forțate
101
avorturi regretate
În
viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact
uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.
Este
vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în
care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea
sarcinii și nașterea copilului.
Criza
de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel,
experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există
niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției
crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori
marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici
nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de
sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului,
nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica
religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările
concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci
când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos…
În realitate, oricând poate apărea un element care să determine
criza de sarcină.
De
aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de
sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite
fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum
este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și
materială pe perioada a mai multor ani de zile.
În
această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii
predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină
s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct
implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar
primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a
acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60%
din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață.
Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a
face avort este violența din partea tatălui copilului, de la
presiunile verbale, până la violența fizică gravă.
Vă
rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe
cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să
trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.
Mărturiile
pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele
de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice,
decât dacă ei solicită aceasta.
Vă
rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece
spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în
abordarea crizei de sarcină.
Am
cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei
care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat
avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au
regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a
avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne
fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un
avort, că e foarte bine!”.
De
aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de
conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care
fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza
de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața
copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o
ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.
Vă
rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru
ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe
persoane.
Pe
aceste bannere puneți link activ către postarea
http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/
Iată
câteva dimensiuni:
728×90
728×90
1200×150
1200×150
Sursa:
Știri pentru viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu