OWENSBORO, Kentucky, 16 noiembrie, 2011 (LifeSiteNews.com)
Într-o dimineaţă, în timpul ce îşi palpa sânul, Erika Vandiver a devenit din ce în ce mai atentă când şi-a dat seama că a găsit un nodul la sânul stâng. Cu doar două luni înainte, în februarie 2009, împreună cu soţul ei Andrew au fost nespus de fericiţi să descopere că ea este însărcinată. De această dată, tânăra mămica se străduia să păstreze noua viaţă.
Înainte de această sarcină, Erika, în vârstă de 28 de ani, suferise patru avorturi spontane, ultimul necesitând o spitalizare de câteva zile din cauză că pierduse sânge. „Îmi era frică nu cumva un alt avort spontan să-mi distrugă sănătatea sau să-mi sfâşie sufletul”, a declarat Erika într-un interviu pentru LifeSiteNews.
Cuplul de tineri căsătoriţi urmărise cu grijă veştile despre sarcină, sperând să îi dea fiului lor de un an şi jumătate, Simon, un frăţior sau o surioară.
Obstetricianul Erikai a crezut iniţial că porţiunea întărită se datora unei colmatări a laptelui sau era o simplă umflătură datorată faptul că era însărcinată, şi i-a spus tinerei mămici să verifice în continuare evoluţia. Dar din aprilie până în iunie umflatura a devenit mult mai mare şi mult mai dureroasă. În acel moment, doctorul Erikăi a decis să se facă o ecografie şi o biopsie.
Gravidă şi cu cancer
Rezultatele care au venit în iulie nu au fost bune. Gravidă acum în săptămâna a 20-a, Erika a fost diagnosticată cu o formă agresiva de cancer de sân.
„Când am auzit diagnosticului de cancer m-am speriat foarte tare, mai ales că eram gravidă. În acel moment, noi nu spusesem încă nimănui că sunt însărcinată.”
Totuşi, nu toate veştile erau rele. Ecografia a arătat şi o fetiţă perfect sănătoasă, care trebuia să se nască pe 26 noiembrie – ziua când americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei. Andrew şi Erika au decis să îi pună fetiţei nenăscute numele Rachel.
Acum, în timp ce corpul ei era afectat de cancer şi în acelaşi timp o nouă viaţă se dezvoltă, Erika se simţea pe „marginea unei prăpăstii”.
Medicii i-au propus Erikăi să avorteze fetiţa pentru a începe un tratament puternic invaziv împotriva cancerului, care i-ar fi salvat viaţa. Căutând pe internet, Erika a aflat aceleaşi lucruri pe care i le spuseseră doctorii: păstrează copilul şi întârzie tratamentul, ceea ce se presupunea că scad şansele de supravieţuire a mamei, sau avortează copilul şi începe tratamentul imediat, ceea se presupunea că ar creşte şansele de supravieţuire a mamei.
Dar dinăuntrul Erikăi a ieşit la iveală spiritul mamei care luptă să îşi apere copilul. După suferinţa foarte dureroasă a pierderii a patru copii prin avort spontan, ea ştia că nu ar putea niciodată să facă rău în mod intenţionat copilului ei.
Erika a decis să lupte cu cancerul şi să îşi păstreze bebeluşul. „Am exclus total ideea de a-mi avorta copilul”, a spus ea ferm.
La rândul lui, soţul său, Andrew, nu s-a gândit nicio secundă să aleagă „una sau cealalata”. Era hotărât să îi ofere soţiei sale „tot suportul moral şi toată dragostea” şi „să păstreze o atitudine optimistă faţă de starea ei de sănătate”.
Tumoarea din sânul Erikăi s-a dovedit a fi triplu negativă, nerăspunzând la niciunul dintre tratamentele hormonale, cum ar fi cel cu Tamoxifin, pe care doctorii i le-au aplicat.
Următorul pas era chimioterapia. Tânăra mamă a devenit foarte îngrijorată. Va afecta oare chimioterapia capacitatea corpului ei de a asigura sănătatea fiicei pe care o purta în pântece? Oare efectele secundare are tratamentului puteau pune în pericol relaţia ei cu soţul sau cu băiatul lor Simon? Va putea păstra apropierea firească dintre soţ şi ea, odată ce ea va fi cheală şi extrem de bolnavă? De asemenea, deoarece ea era principalul susţinător financiar al familiei (era un biolog medico-legal important pentru statul Kentuky) vor mai putea să acopere în continuare nevoile materiale ale familiei?
Dar doctorii i-au mai liniştit îngrijorarea, spunându-i că tratamentul cu Adrimaycina va avea un efect redus sau chiar zero asupra fiicei sale ce îi creştea în burtica.
O mână de ajutor
Împovărată de griji, tânăra soţie şi mamă a simţit că „nu este destul de puternică pentru a continua”. Dar în mijlocul acestor greutăţi, ca o rază de soare, ceva neaşteptat s-a întâmplat: ochii Erikăi au fost deschişi să vadă calea cea bună prin compasiunea şi ajutorul celor din jur.
Ea spune că este meritul bunilor samariteni care au ajutat-o, la momentul potrivit, pe ea şi pe familia ei. Uneori bunul samaritean a fost un doctor, un coleg anonim, o rudă, un prieten sau chiar cineva complet străin.
„În timpul sarcinii am văzut oameni care s-au trecut pe ei cu vederea şi au fost buni, iubitori, plini de compasiune şi susţinere faţă de mine. Oameni pe care nu îi cunoşteam ne-au oferit bani, s-au rugat şi m-au susţinut în această perioadă fără să se gândească la ei înşişi.”
În mijlocul durerosului tratament pentru cancer şi în nesiguranţă pentru cum va plăti facturile şi dacă va avea ceva de pus pe masă, Erika spune că şi-a găsit alinare în credinţa. „Credinţa m-a ajutat pe drumul acesta”, şi, de asemenea, i-a dat „nădejde în natura răscumpărătoare a suferinţei”.
Lupta Erikăi cu cancerul şi lupta ei pentru a naşte fetiţa i-au arătat că este cu adevărat binecuvântată. „Este trist că până să se întâmple ceva rău, majoritatea oamenilor (incluzându-mă din păcate aici şi pe mine) nu văd cu adevărat ceea ce oamenii cu adevărat buni din lume reuşesc să realizeze”.
Ea a învăţat de asemenea că acceptarea unui ajutor te poate face mai puternic. Înainte de boala să era destul de independenţă şi stăpâna pe viaţa ei, dar acum a înţeles ca refuzarea unui ajutor nu o face mai puternică.
Sensul Zilei Recunoştinţei
A treia etapă a chimioterapiei, din septembrie, a făcut-o să se simtă „mizerabilă, plângăcioasă, morocănoasă şi răutăcioasă”. A început să aibe coşmaruri în care apărea Rachel, coşmaruri care o făceau să se trezească brusc în timpul nopţii şi să nu îşi potă stăpâni tremuratul. Încerca să îşi facă copilul din pântece să se mişte pentru a scăpa de teama că s-a înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului bebeluşului. Toate acestea o epuizau.
Vizitele regulate la doctor arătau însă ca Rachel este în viaţă şi sănătoasă, şi chiar loveşte în pântece cu picioruşul, în ciuda tratamentului sever pe care îl urma mama.
În sfârşit a venit ziua de 26 noiembrie. Apa mămicii de acum fără păr s-a rupt exact când era programată. Rachel a ajuns pe lume după doar 3 contracţii. Fetiţa de 3,8 kilograme avea părul cârlionţat şi negru şi a trecut toate testele cu bine. Andrew şi Erika erau în culmea fericirii. În ciuda faptului că organismul Erikai a fost îmbuibat de medicamente pentru cancer timp de 4 luni de sarcină, micuţa Rachel a reuşit să iasă perfect sănătoasă.
„Ştiu că eşti foarte norocoasă”, i-a şoptit Andrew fetiţei sale dragi, după ce aceasta s-a născut.
Rachel, la o zi, zâmbind
Cuvinte înţelepte
Erika crede că un diagnostic drastic care apare în timpul sarcinii nu trebuie să o facă pe mamă să se întoarcă împotriva copilului ei. „Rachel este cel mai evident aspect pozitiv al acestui drum parcurs. Ea este fericită, sănătoasă, foarte activă şi este cu adevărat o binecuvântare.”
Brigit Jones, mama Erikăi, crede că întâmplarea fiicei sale poate fi o mărturie importantă care trebuie spusă femeilor gravide care sunt puse de către doctori să aleagă între sănătatea lor şi copilul lor nenăscut.
„Marea majoritate a femeilor (se pare că şi doctori) pur şi simplu nu sunt conştienţi că există o alternativă de a trata cancerul în timpul unei sarcini, metodă ce se aplică cu succes de peste 20 de ani”, a spus Brigit într-un interviu pentru LSN.
Ca o mamă ce a învins cancerul şi şi-a păstrat copilaşul, Erika încurajează orice mamă care are de făcut faţă unei decizii dificile în timpul sarcinii: „opreşte-te, gândeşte-te, roagă-te, şi fă o tonă de cercetări înainte să opreşti o sarcină”, adăugând că „nu este niciun motiv să te grăbeşti să faci un lucru înainte să ai toate informaţiile”.
Călătoria Erikăi spre însănătoşire rămâne neterminată. „Doar pentru că sunt o supravieţuitoare, asta nu înseamnă că bătălia mea este terminată”, spune ea. De când a născut, acum 2 ani, ea a trecut printr-o mastectomie bilaterală dublă pentru a se asigura că toate celulele canceroase au ieşit din corpul ei, eliminarea unui ovar (cu complicaţii grave), o histerectomie de urgenţă şi refacerea sânilor.
În ultima lună situaţia financiară a tinerei familii a devenit atâta de şubredă încât Andrew şi Erika au fost forţaţi să aibă în vedere falimentul.
În ciuda acestor nenorociri, familia se bucura că sunt toţi vii şi că sunt împreună.
„Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să iţi menţii credinţa în timp ce treci prin aceste încercări. Vreau ca toată lumea să ştie că ESTE posibil să îţi duci la bun sfârşit sarcina şi să urmezi un tratament pentru cancer. Vreau ca toată lumea să vadă lucrurile pozitive din situaţia mea, iar nu pe cele negative”, a scris Erika în blogul său recent.
Puteţi să o ajutaţi pe Erika şi familia sa în această etapă a vieţii şi pe blogul ei: Erika’s Miracle Journey.
http://erikasmiraclejourney.blogspot.com/
Este de asemenea binevenită şi o rugăciune.
Traducere şi adaptare după:
0 comments:
Trimiteți un comentariu