Minuni ale sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

sâmbătă, 23 iunie 2012

| | |
Între lucrările tipărite de Sfântul Petru Movilă, un loc aparte îl reprezintă „Povestirile despre minuni şi întâmplări de luat aminte petrecute în Biserica Ortodoxă din sudul Rusiei, Moldo-Vlahă şi Grecească”, dintre care multe au avut loc în spaţiul românesc. Iată două dintre minunile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prăznuit pe 24 iunie (ziua aducerii moaștelor în cetatea Sucevei de către domnitorul Alexandru cel Bun).


În timpul voievodului Ieremia Movilă, domnitorul Moldo-Vlahiei, între alţi mulţi nobili leşi ce serveau lui, era unul paharnic, numit Uiazdovski, de credinţă latină, care, când domnitorul a venit în Mitropolia de Suceava la sărbătoarea Marelui Mucenic Ioan cel Nou, şi a văzut mulţime multă de oameni, a început să hulească, vorbind către companionii săi: „Vedeţi cum aceşti trădători corpul unui trădător mort, ungându-l cu mir şi uscându-l ca şi pe un sfânt, îl împodobesc cu lucruri scumpe şi amăgind atâta popor pentru neştiinţa lui, îl pierde, ci precum aceştia care sărută trupul lui se chinuie în iad, aşa şi toţi cei ce îl vor săruta vor fi munciţi acolo”.

Îndată ce a zis acestea înaintea a tot poporul şi fiind şi domnitorul acolo, duhul necurat a intrat în el şi strigând foarte, aşa că s-au spăimântat toţi, şi trântindu-l la pământ îl chinuia foarte. Deci scoţându-l pe dânsul prietenii lui afară din Biserică, a început să-l chinuiască şi mai tare diavolul, spre mirarea întregului popor. Văzând deci prietenii lui cum diavolul îl chinuie şi mai tare, au venit la mitropolitul ce era atunci, Gheorghie Movilă, fratele domnitorului, om evlavios şi sfânt şi, căzând la picioarele lui, îl rugau să se roage pentru dânsul lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan spre a-l scăpa de suferinţa aceasta, căci frică şi cutremur îi cuprinsese şi se temeau să nu moară de atâta chin. Înduplecat de rugăciunile lor, după terminarea slujbei au început să cânte Te-Deum Sfântului Ioan, iar pe hulitorul îndrăcit, mitropolitul a poruncit să-l aducă şi să-l întindă pe pământ lângă racla Sfântului. Dar cum l-au adus nu puteau să-l ţină că diavolul a intrat în el şi aşa îl nevoia să se supună lui.

După terminarea Te-Deum-ului mitropolitul a citit asupra lui Molitfele Sfântului Vasile şi a ieşit din el diavolul şi a rămas sănătos ca şi mai înainte. Iar el, venindu-şi în fire, a şezut lângă racla Sfântului şi a început cu voce tare să zică: „Am păcătuit, o, Sfinte al lui Dumnezeu, adevăratul rob şi plăcut al lui Dumnezeu, că hulindu-te pe tine şi sfânta credinţă ortodoxă, acum fiind pedepsit, te mărturisesc pe tine, mucenicul cel adevărat al lui Dumnezeu şi sfântul lui şi mă închin moaştelor tale, mărturisind că adevărată este credinţa ortodoxă şi pentru dânsa ai suferit chinurile şi moartea, ca un ostaş viteaz al lui Hristos. Şi tot cel ce te va huli pe tine şi credinţa cea sfântă, să se pedepsească de la Dumnezeu şi să se chinuie ca şi mine acum, nebunul, pentru hulirea mea”.



În anul 1622, când Sultanul Osman a venit sub Hotin ca să se bată cu Regatul Poloniei, cazacii care mergeau în contra necuraţilor nu s-au dus numai la Hotin, ci s-au îndreptat spre oraşul Suceava, ca să-l prade. Apropiindu-se ei de râul ce se cheamă Suceava, toţi cei din oraş au fost duşi în cetatea de sus.

Fiind atunci Mitropolit Anastasie Crimca, a voit, după obicei, să ducă din Mitropolie în cetatea de sus şi moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, şi când au venit ca să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor. Cu aceasta a făcut cunoscut că izbăvirea oraşului nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, însă la rugăciune şi post negru a alergat toată mulţimea, rugând pe Dumnezeu şi pe Sfântul Ioan pentru mântuire.

Iar când au venit cazacii la râu şi acum vroiau a intra şi în oraş, o minune! Râul pe care oamenii îl treceau în sus şi în jos, deodată aşa de mult s-a umplut cu apă, că niciodată înainte n-a mai fost atât de inundat. Iar ei, văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au început a se retrage; iar apa se înmulţea foarte şi se revărsa cumplit. Deci văzând ei această minune şi neputând mai mult aştepta, s-au dus; şi aşa oraşul s-a izbăvit cu rugăciunile Sfântului Ioan cel Nou.