Scrisoare către un convertit

Maica Tecla, 13 feb. 2012

Dragă „John”,

Înţeleg că eşti pe cale să devii ortodox. Nu ştiu nimic despre tine în afară de faptul că eşti englez.

Mai întâi de toate, aş vrea să precizez un lucru. Nu mi s-a spus de ce eşti pe cale să te converteşti la ortodoxie, însă te asigur că nu are absolut nici un rost să faci asta dacă o faci din motive negative. Pentru că astfel, ai să găseşti în ortodoxie tot atâtea „lucruri greşite” pe cât consideri că există şi în Biserica Anglicană sau cea Catolică.

Deci, prima mea întrebare este: eşti pregătit să faci faţă minciunii, ipocriziei, răutăţilor şi tuturor celorlalte lucruri, care sunt prezente în ortodoxie la fel ca şi în orice altă religie sau denominaţiune?

Te aştepţi cumva la un fel de rai pe pământ, învăluit în tămâie şi răsunând exact de cântările care trebuie?

Te aştepţi să mergi direct în rai, dacă îţi faci cruce încet, solemn şi aşa cum trebuie, de la dreapta la stânga?

Ai vreo carte de bucate cu toate reţetele ruseşti autentice pentru măncărurile de Paşti?

Eşti specialist în a săruta de trei ori, la fiecare ocazie, posibilă sau nepotrivită?

Eşti capabil să faci metanii elegante, fără să-ţi cadă agenda, pixul şi alte mărunţişuri, din buzunare?

SAU…:

Ai citit Scripturile?

Ai privit şi conştientizat Răstignirea Domnului? Ai participat în cugetul tău la Cina cea de Taină şi astfel, la înţelesul Sfintei Împărtăşanii?

ŞI…

Eşti pregătit, cu toată smerenia, să înţelegi că în această viaţă, nu vei cunoaşte nimic dincolo de Credinţă; că a crede înseamnă să accepţi Adevărul fără dovadă? Căci credinţa şi cunoaşterea sunt contradicţia supremă: şi contopirea supremă a celor două noţiuni.

Trăirea ortodoxiei se bazează pe paradox, care este dus mai departe, în închinare – fie ea privată sau publică.

Cunoaştem deoarece credem şi credem deoarece cunoaştem.

Dar mai ales, eşti pregătit să accepţi toate lucrurile ca fiind de la Dumnezeu?

Dacă sensul vieţii noastre este să fim întotdeauna „fericiţi”, atunci care mai e rostul Răstignirii? Eşti pregătit, indiferent de urmări, să crezi că undeva, cumva, totul are sens? Asta nu înseamnă să înduri pasiv tot ce ţi se întâmplă, ci să ai vigilenţă statornică, ascultare pentru ceea ce ţi se cere şi mai presus de toate, dragoste.

Săraci, bătrâni, bolnavi, ajunşi la capătul puterilor - şi tot putem să iubim. Şi prin asta nu trebuie înţelese aiurelile sentimentale care sunt atât de des confundate cu dragostea; ci dragostea de jertfă: răstignirea interioară a lăcomiei, invidiei, mândriei.

Şi niciodată să nu confunzi dragostea cu sentimentalismul.

Şi niciodată să nu confunzi evlavia cu afectarea.

Fii smerit. Iubeşte, chiar şi când e greu să faci asta. Nu acea aşa-zisă dragoste, care nu e decât sentimentalism. Şi nu trata actul de închinare în biserici ca pe un spectacol de teatru!

Sper ca măcar câte ceva din ce spun aici să aibă sens pentru tine si să-ţi fie de folos.

Cu cele mai bune gânduri,

Maica Tecla

Maica Tecla a fost Stareţa Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Normanby. A scris rândurile de mai sus în 2009, când avea 91 de ani. 

Preluat după: Cuvând din răsărit

Sursă originală: The Orthodox Parish of St Aidan and St Chad