Când L-am descoperit pe Dumnezeu, prin Evanghelie, primul lucru care m-a izbit a fost acela că aveam în faţă un Dumnezeu pentru Care fiecare dintre noi era cu adevărat important, Care nu făcea diferenţe între oameni, Care nu era numai Dumnezeul celor buni, ci şi al celor răi; nu doar Dumnezeul celor credincioşi, ci şi al celor necredincioşi, că fiecare reprezenta pentru El o persoană nepreţuită, cu totul plină de însemnătate.
Iar dacă am descoperit cum este Acest Dumnezeu, mi-am dat seama că aceasta era atitudinea pe care trebuia să o am şi eu faţă de tot ceea ce mă înconjoară.
Şi am fost de-a dreptul uimit de faptul că Dumnezeu este într-adevăr aşa şi că se raportează la toţi şi la toate astfel. Ei bine, această constatare m-a bulversat total.
M-am uitat în jur şi n-am mai văzut creaturile acelea vrednice de dispreţ, detestabile, ci oameni care se află într-o legătură cu El şi cu care aş putea stabili şi eu o nouă relaţie – dacă aş crede despre ei ceea ce crede Dumnezeu despre ei.
Mitropolitul Antonie de Suroj
0 comments:
Trimiteți un comentariu