În această vară, părintele Vladimir şi preoteasa Suzanne Aleandro de la Biserica Hristos Mântuitorul din Southbury, Connecticut, se vor întoarce în Kenya pentru cea de a patra călătorie de misiune cu Centrul de Misiune Creştin Ortodoxă - Orthodox Christian Mission Center (OCMC). Părintele consideră că munca lui și a preotesei cu oamenii din Turkana le-a lărgit acestora orizonturile şi le-a adâncit credinţa.
„Am crescut într-o gospodărie italienească” explică părintele Vladimir. „Bunica mea nu ştia să scrie sau să citească, dar ştia să se roage, iar eu am privit-o cum se ruga pentru misionarii din toată lumea. Acest lucru a rămas în inima mea.”
În 1991, părintele a fondat în Southby parohia Hristos Mântuitorul cu două familii, iar el şi preoteasa şi-au canalizat energia pentru construirea unei comunităţi în acel oraș. În 2007, când copiii le-au crescut mari, când „nu mai erau mari obligaţii şi nimic care să ne împiedice”, au luat legătura cu preoteasa Renee Ritsi la sediul OCMC pentru a se interesa de cum s-ar putea implica în munca misionară.
„I-am spus că suntem dispuşi să mergem oriunde dar vrem să fim împreună, în echipă” povestește părintele Vladimir. Programul de profesor al preotesei i-a îngăduit să călătorească în timpul verii. Când au auzit de noua misiune ale cărei baze au fost puse în îndepărtata regiune Turkana din Kenya, au fost de acord să plece, iar părintele a devenit şeful echipei.
Nimeni nu a mai fost misionar în Turkana mai înainte, aceasta fiind o regiune foarte izolată în apropiere de graniţa cu Sudanul. În acel moment, aici trăia ultimul trib din Kenya care nu făcuse cunoştinţă cu Ortodoxia. Cei din Turkana l-au primit frumos pe părintele Vladimir şi pe Matushka, cu căldură, şi le-au dat şi nume, după obiceiul din Turkana: Papa „Emoru”, care înseamnă „munte”, şi Mama „Appua”, care înseamnă „golf”. Printr-o serie de întâmplări şi evenimente de la Dumnezeu, un tânăr din Turkana, Paul, a fost convertit la Ortodoxie; ulterior acesta a pus fundaţia unei biserici în satul Lodwar.
În timpul primei călătorii a părintelui Vladimir, în 2007, tânărul Paul a fost hirotonit diacon. În cele din urmă acesta a devenit părintele Vladimir Paul, primul preot al tribului din Turkana. Într-o călătorie ulterioară, părintele Vladimir Aleandro a participat la hirotonia celui de al doilea preot local ce va păstori în alt oraş îndepărtat, Loupwala.
În 2010, părintele Vladimir și preoteasa Suzanne s-au întors în Kenya cu un grup de seminarişti de la Şcoala Greacă de Teologie „Sfânta Cruce”. „Atunci existau cinci comunităţi ortodoxe în Turkana. Am mers împreună cu părintele Martin Ritsi, predicând şi catehizând”. Când soţii Aleandros au revenit anul trecut (2011), numărul comunităţilor ortodoxe din Turkana se ridica la treisprezece.
„Aici în Statele Unite, trăim vieţi deosebit de izolate, înăuntrul caselor şi al curţile noastre” observă părintele Vladimir. „În Kenya totul este comun – dacă şeful tribului devine ortodox, tot clanul se face ortodox. Când am început să predic acolo, traducătorul care mă însoţea mi-a spus „e prea scurt, vor să audă mai mult”. Mesajul mea avea să fie transmis prin intermediul unui om care a alergat o oră şi jumătate până în satul vecin şi le-a repetat predica spusă de mine. Astfel, când am ajuns eu în satul vecin, oamenii deja ştiau ce am să le spun.”
Oamenii din Turkana răspund cu bucurie mesajului lui Hristos. „Când vorbim şi predicăm acolo, în mod spontan sar în sus, încep să danseze şi să bată din palme. Nu-şi pot stăvili bucuria” explică părintele Vladimir. „Trăiesc cu boli şi cu moartea alături, în viaţa de zi cu zi, ca făcând parte din viaţa lor, şi când aud despre Hristos, sunt atât de bucuroşi şi de recunoscători. „El este nădejdea noastră!” exclamă ei. Sunt atât de devotaţi credinţei. De multe ori catehizatorii de acolo lucrează cu normă întreagă şi renunţă la serviciul pe care îl au în mod obişnuit ca să poată să meargă din sat în sat pentru a predica mai departe şi pentru a da o mână de ajutor. În majoritatea satelor nu se face Sfânta Liturghie pentru că nu există suficienţi preoţi, dar știu Utrenia pe dinafară și o fac singuri.
Părintele continuă: „Este imposibil pentru ei să se împărtășească în liniște. Dansează când se apropie, dansează când se înapoiază. După ce pleacă de la biserică, mai dansează și cântă o oră, o oră şi jumătate. După care pleacă spre case prin deşert.”
A fost stabilită o legătură între parohia din Connecticut şi oamenii din Turkana. „În calitate de preot din OCA (Orthodox Curch in America), afirmă părintele Vladimir „am fost atât de fericit că în eparhia noastră a plouat cu daruri! Seminarişti din OCA au venit cu noi în ultima călătorie. Am anunțat în protopopiatele eparhiei despre necesităţile bisericilor din Turkana şi oamenii au contribuit cu obiecte liturgice şi alte lucruri folositoare acolo. Susţinerea şi dragostea noastră înseamnă foarte mult pentru ei.” Părintele spune că tinerii din parohia sa s-au implicat şi ei. „De fiecare dată cînd plecăm în misiune, aceasta are un impact asupra noastră, atât la tineri cât şi la adulţi, mai precizează el. „Avem atât de multe de învăţat de la cei din Turkana”.
Misiunea din Kenya a adus împreună toate jurisdicţiile din Connecticut, ca o forţă unificatoare (în Statele Unite există în același oraș parohii care aparțin unor biserici ortodoxe autocefale diferite). „A fost adunarea pan-ortodoxă cu cel mai mare succes din Connecticut pe care am avut-o vreodată” notează părintele Vladimir. „Când acționăm ca o echipă şi adunăm fonduri pentru oamenii din Turkana, suntem doar Biserica, fără diferenţe de jurisdicţie.” Frăţia Bisericilor Ortodoxe din Connecticut a strâns 11.000 dolari pentru a construi o fântână în Loupwala.
În această vară, părintele Vladimir şi preoteasa Suzanne se vor întoarce la cei din Turkana, pentru a sluji și a fi alături de părintele Vladimir Paul şi comunitatea sa. „Anul acesta facem un tur complet, întrucât ne întoarcem în Lodwar pentru a sfinţi o biserică cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul.” Acum biserica are, de asemenea, şi o şcoală, la care învaţă 150 de elevi. Se mai construiește încă o clădire a școlii, iar comunitatea distribuie două mese pe zi copiilor.
Părintele Vladimir concluzionează: „Noi, cei care suntem misionari OCA, suntem o parte din ceva mai mare decât noi înşine – suntem cu toţii în legătură unii cu alţii.”
Traducere de Max Gavrilciuc
0 comments:
Trimiteți un comentariu