Cristina Bălan este un medic de familie creştin. Este formată în medicina alopată şi are specializări în ecografie şi apifitoterapie. Este genul de medic care doreşte să înlocuiască pe cât posibil tratamentele medicamentoase cu cele naturale. O preocupă mult educarea pacientului pentru prevenţia bolii. Când Cristina are în faţă un pacient i se dedică cu bucurie, explicând cu răbdare şi străduindu-se către o abordare cât mai completă a omului care îi stă dinainte.
În luna februarie Cristina a obţinut un cabinet la Policlinica din Drumul Taberei 34. Tot atunci a încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe care încearcă să-l păstreze. De 4 luni Cristina adună pacienţi şi asta nu e uşor. Pentru a se încadra în cerinţele CAS are nevoie de minim 1000 de pacienţi înscrişi, care i-ar asigura un venit echivalentul unui salariu minim pe economie.
Termenul limită pentru strângerea pacienţilor este sfârşitul lunii iulie.
Până în prezent a reuşit să adune 350 de pacienţi, dar se simte în impas. Atât asigurătorii cât şi medici cu experienţă i-au recomandat să cumpere praxis. Aceasta este forma legală prin care poate prelua, contra cost, numărul de pacienţi de care are nevoie, de la alt doctor. Pentru un număr de 500 de pacienţi ar avea nevoie de 5000 euro. Sunt bani greu de pus deoparte într-o familie numeroasă ca cea a Cristinei.
De aceea, noi, prietenii ei, ne-am hotărât să realizăm acest blog pentru a o încuraja şi a o ajuta să strângă numărul necesar de pacienţi. Avem încredere în ea şi vă îndemnăm şi pe voi să vă încredinţaţi unui sfat, care vine de la un medic conştiincios şi mai ales, cu conştiinţă. Sunt calităţi din care cu greu mai găseşti în ziua de astăzi. Ajutând-o pe ea vă ajutaţi şi pe voi.
Cum o puteţi ajuta:
● Alegând-o ca medic de familie.
● Răspândind printre prieteni şi cunoştinţe acest blog.
● Donând o sumă de 10 euro – echivalentul înscrierii unui pacient.
De ce să vă înscrieţi la Cristina Bălan?
● Vă încredinţaţi sănătatea unui doctor bine pregătit profesional şi cu vederi creştine.
● Are competenţa atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Cea mai temeinică practică a pediatriei a făcut-o de 10 ani încoace, crescându-şi proprii copii, 7 la număr.
● Are competenţe suplimentare: ecografie şi apifitoterapie.
● Poate elibera reţete compensate, concedii medicale, scutiri copii, fişe medicale înscriere grădiniţă etc., fără a ţine pacientul la uşă cu orele. Nevoia de adeverinţă se poate semnaliza telefonic.
● Preferă tratamentele naturiste, ceaiuri, balneologie, fizio kinetoterapie. Apelează la antibiotice doar în caz de forţa majoră.
● Pe cei care au nevoie de recomandări către alte specialităţi îi poate îndruma către medici competenţi cu care ţine legătura.
● Policlinica este foarte uşor accesibilă, în special de către cei care locuiesc în Drumul Taberei, Militari...
● Este un doctor care oferă tratament atât pentru trup cât şi pentru suflet, şi care nu uită că Dumnezeu e cel mai mare doctor. Altfel spus, doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă.
● Este o persoană de încredere, blânda, cu multă răbdare, un bun ascultător şi foarte comunicativă.
● Este disponibilă şi o puteţi contacta oricând prin telefon şi email.
● Are nevoie de ajutor pentru a putea lucra.
Cum vă puteţi înscrie:
Pentru înscriere este nevoie doar de buletin (se pot trimite datele şi pe email).
Date de contact:
Adresa policlinicii:
Policlinica Drumul Taberei 34, strada Pravăţ 12, camera 5 (staţia Dr. Taberei 34).
Program cabinet:
Luni şi miercuri 07.30 - 12.30
Marţi, joi, vineri 15.00 - 20.00
Nr telefon:
Mobil: 0722 751 271
Fix: 021 725 44 33
Adresa de email: dr.balancristina@gmail.com .
CONTURI - BANCA RAIFFEISEN
Titular cont: Cristian Balan
(Swift code: RZBRROBU )
(Sucursala: Drumul Taberei)
EUR: RO51 RZBR 0000 0600 1464 9579
RON: RO45 RZBR 0000 0600 1464 9590
0 comments:
Trimiteți un comentariu