 |
| foto: Orthphoto |
Pornim pe calea Postului la vremea când,
de-ar fi să credem tradiţiei, magii plecau din ţinuturile lor să împlinească
închinarea dinaintea Pruncului Mântuitor. Urmând Stelei celei luminoase, au adus dinaintea Celui Ce este Lumina
daruri de smirnă, tămâie şi aur. Dar, mai ales, s-au adus pe ei, cu bune şi
rele. Pe ei şi toată ştiinţa lor, şi toată rezistenţa fragilei firi umane
dinaintea provocării celei mai importante din viaţa unui om: căutarea lui
Dumnezeu! Prea rar, parcă, vedem realitatea aceasta în postirea noastră. Prea
ades legaţi de regimuri alimentare, de opriri şi dezlegări, atenţi la cele din
afară, uităm că taina Împărăţiei se împlineşte prin adâncirea lucrării cu sine,
prin înfruptarea din darul deplin al Naşterii Mântuitorului: libertatea de a te
bucura de Dumnezeu. Dacă postul nu este efort de căutare a lui Dumnezeu nu
poate aduce bucuria descoperirii de sine, a propriilor limite şi a tainelor
adânci ale sufletului. Marcaţi de cultura gastronomică a lumii ce trăim vedem
doar standurile de supermarket care ne populează culturile, nu şi efortul
curăţirii prin hrană echilibrată, vie, euharistică şi dătătoare de viaţă. Nu
reuşim să pricepem în ce mod a mânca sau nu, a posti de vorbărie deşartă sau
nu, a nutri sentimente curate sau nu sunt acte de libertate, nu de
obligativitate, de regulă şi împlinire a regulii. E limpede că numai pentru
aceasta nu S-a întrupat Mântuitorul, pentru a transforma Scriptura în
regulament de cantină socială ori disciplină internă a sinaxelor umane.
Pornim pe calea
postirii care ne duce spre Betleem. Dar păstorii sunt deja acolo, Îngerii deja
sunt pregătiţi să plinească minunea de cântare care ne ţine vie credinţa:
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor faţă de care
El şi-a arătat bunăvoinţa...“ (Luca 2, 14). Mesajul postirii este simplu: „Să
mergem la Betleem să vedem cele ce s-au petrecut acolo după cum ne-a înştiinţat
Domnul“ (Luca 2, 15). Magi, păstori, îngeri şi noi. Aceeaşi chemare, spre
bucuria întâlnirii cu El. Libertatea noastră.
Pare dramatic,
într-o Românie atât de frământată de ideologizare, că Biserica a rămas ultimul
bastion de libertate. Discursul său este de fiecare dată o provocare: să ne
ridicăm, să mergem, să vedem. Unde văd cârcotaşii de serviciu îngrădirea libertăţii
de gândire? Unde identifică oare cenzura libertăţii când construcţia
mărturisirii Bisericii se hrăneşte tocmai din dinamica libertăţii indusă în
textura vieţii duhovniceşti ce o propune? E greu de înţeles. La polul opus,
libertatea propusă de ei: libertatea de a minţi, manipula, amăgi şi mărgini
puterea de cunoaştere la propriile lor limite de cunoaştere. E limpede de ce se
mânie diavolul la vremea postirii. Tocmai pentru exerciţiul de libertate pe
care-l propune postul. Pentru chemarea ce o poartă în sine, de căutare cu sens
în întâlnirea cu Dumnezeu.
Porniţii pe
cele ale credinţei se aseamănă cu Irod, ucigătorul de prunci. Ucid pruncii în
căutarea celui care ar putea să le submineze ideologia falsei libertăţi. Abuzează
de locurile pe care le-au şterpelit în numele unei pseudo-democraţii pentru a
ucide libertatea pruncilor de a fi una cu Dumnezeu. Iar noi tăcem, deşi asemeni
unui strigăt din Rama ni-i rugăciunea care nu îngrădeşte libertatea lor de a fi
ucigaşi de copii. Ci doar ne oferă sens propriei suferinţe. Aruncaţi în
propriile mitologii, odisei şi eneide lipsite de sens, vor să fure libertatea
copiilor de a-L afla pe Dumnezeu. Vina noastră este doar aceea că locuim
Betleemul de jos în aşteptarea Ierusalimului ceresc. Şi da, suntem gata să murim
condamnaţi de incompetenta justiţie a mediocrilor gânditori de libertăţi
gălăgioase.
Pentru aceea
cred că trebuie să ne regândim postirea. Să o înţelegem ca un foc aprins de Duh
ce arde în noi patimi şi necredinţe, luminând cu libertate îndoielile, vindecând
credinţele false din care ne hrănim triumfalismele ieftine. Nu vom transmite
tinerei generaţii valorile teologice ale Postirii infuzând mereu clişee
gastronomice ori cenzuri moraliste. Porunca Mântuitorului Hristos rămâne vie.
A-L urma este un act de libertate. A trăi cu El este libertate. A învia cu El
este Libertatea. Avem nevoie de sinceritatea mărturisirii cotidiene a postului,
de bucuria ce izvorăşte din trăirea lui pentru ca să fim o Biserică în dinamica
libertăţii de a-L căuta şi afla pe Hristos Domnul. Îngeri, magi, păstori, noi.
Mai puţin Irozii de servici, ei îşi sunt suficienţi loruşi. Fură libertatea
noastră de a trăi cu Dumnezeu în speranţa creşterii propriei lor staturi
morale. Umilesc credincioşia neştiind că fără fidelitate şi lucru cu sine
drumul Betleemului nu-i luminat de Stea. Prin dioptriile Irozilor se văd doar
victimele, nu şi Izbăvitorul lor din frica şi robia morţii.
Postim pe viaţă
şi pe moarte. N-avem a ne lăuda cu aceasta. A mărturisi postul cu Hristos nu înseamnă
a-l transforma în material de breaking-news. În fond nici nu este o noutate, cât o stare de înnoire. Şi nicidecum un
exerciţiu de limitare, cât de descoperire a libertăţii limitelor către care ne
cheamă Mântuitorul. Cerul şi Împărăţia Sa.
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu