În 12 noiembrie
2014, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional modul în care este prevăzut
studiul Religiei în școală în Legea învățământului – „opțional pentru elev,
obligatoriu pentru școală”.
Până acum
Religia era parte a trunchiului comun educațional, iar elevii
care nu voiau să studieze Religia depuneau o cerere în acest sens (părinții sau tutorele
legal făceau cererea). Decizia CCR a transformat această excepție în regulă: cei care vor să studieze Religia vor depune o cerere, altfel
nu vor studia. Prin aceasta practic se
scoate religia din trunchiul comun.
A fost
creată o petiție on line pentru păstrarea
Religiei în trunchiul comun, singura garanție a posibilității reale de a
studia Religia pentru cei care doresc:
Vă redăm mai jos scrisoarea unei profesoare de religie. Ea
a fost postată în secţiunea “Comentarii” de pe pagina petiţiei:
“Domnule
Preşedinte, Domnule Prim Ministru, Domnilor Miniştri, Înaltă Curte,
Poate
că aceste cuvinte nu o să reprezinte mare lucru, nici o schimbare, decât poate
în timp, la nivel de conştiinţă. Dar, pentru că acord o atenţie deosebită
scrisului, consider că merită să aştern pe hârtie aceste gânduri, mai ales că
„scrisul e un lucru sfânt” (Virgil Gheorghiu).
Predau
de peste 10 ani disciplina Religie Ortodoxă, am absolvit Facultatea de
Teologie, am obţinut titulatura prin concurs la nivel naţional şi am gradul I,
aşa cum au şi mulţi alţi profesori care predau alte discipline, dar care nu
sunt nevoiţi să ia în calcul într-un timp atât de scurt varianta reorientării
profesionale sau cum se întâmplă tot mai des varianta plecării din ţară.
Acum
înţeleg că nu mai este nevoie de mine, de noi, că tot ce-am investit în aceşti
ani în pregătirea mea profesională va rămâne în câteva dosare pe un raft în
bibliotecă, închise poate pentru totdeauna.
Am
predat în mai multe şcoli şi majoritatea elevilor care au finalizat liceul mă
opresc să-mi spună: “Vă mulţumesc doamna profesoară!”. Cum săptămâna trecută
mi-a scris un elev: “Vă mulţumesc că existaţi!” Se întâmplă acest lucru poate
pentru că dincolo de ora de religie le-am ascultat poveştile de viaţă, i-am
ajutat să depăşească momente dificile din viaţa lor (am avut şi calitatea de
dirigintă) şi am o mare mulţumire sufletească astăzi când Alex mă sună şi îmi
mulţumeşte că l-am ajutat atunci când începuse să consume etnobotanice, când
Laurenţiu plângea că i-a murit singurul sprijin pe care-l avea, bunica lui, şi
i-am şters lacrimile de pe obraji cu dragostea din mâinile mele şi din sufletul
meu, virtute pe care am dobândit-o în biserica din satul meu natal, în
Ortodoxie. Am încercat să fac din ora de religie o oră în care elevii să devină
prietenii mei, pe care să-i ajut în momentele dificile ale vieţii.
Pe
Cornelia am luat-o de mână, chiar dacă avea 17 ani şi am dus-o la prima probă
de Bacalaureat, pentru că părinţii ei lucrează în străinătate de mulţi ani şi
acest timp al separării de ei a transformat-o într-un sloi de gheaţă.
Alex, de la un
orfelinat, mă implora să-l iau acasă, în fiecare zi mă aştepta în gară şi mă
întreba dacă vreau să-i fiu mamă, dar pe atunci din salariul de profesor nu
eram în stare să mă întreţin nici pe mine. Parcă-l văd şi acum cum plângea în
ziua în care i-am spus că o să merg să predau la altă şcoală şi el m-a întrebat
dacă cumva m-a supărat cu ceva…
La fel,
Olimpiu, tot de la un orfelinat, m-a rugat să-i dau un obiect ca amintire când
a terminat liceul şi îmi spunea de fiecare dată când îl ajutam: “mulţumesc
mami”!
De la mine
mulţi elevi au aflat pentru prima dată de scrierile lui Virgil Gheorghiu, de
lucrările şi Aforismele lui Constantin Brâncuşi, de Mircea Vulcănescu, Ernest
Bernea, de cărţi minunate precum “Micul Prinţ” ,de Kahlil Gibran, dar şi de
Părintele Galeriu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Arsenie Boca, de
lăcaşuri pe care le-am vizitat împreună…”
“Educaţia
trebuie să fie în primul rând disciplina formării şi înălţării spirituale a
omului. A fi învăţător sau profesor este în primul rând o problemă de vocaţie;
pe lângă pregătirea intelectuală este necesară o cultură sufletească, fără de
care nu putem creşte şi forma oameni. ”
„Esenţa
Ortodoxiei este firea omului”, afirma într-o conferinţă autorul cărţii „Două
milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, Klaus Kenneth, parafrazându-l pe
Părintele Rafail Noica, care spune că „Biserica Ortodoxă este firea în care
Dumnezeu l-a creat pe om”.
Mă
gândesc din ce în ce mai des la varianta plecării din această ţară, care nu mai
are nevoie nici de mine, ca de mulţi alţii care au plecat scârbiţi de tot şi de
toate.
Poate
că alţii vor şti să preţuiască cu adevărat valorile moral-religioase pe care
noi, profesorii de religie, încercăm să le aşezăm în viaţa tinerilor.
Sursa: http://www.petitieonline.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu