 |
| foto: http://www.freedigitalphotos.net |
de Scott Stanley, 4 august 2014
Misterul
Timp de decenii, oamenii au crezut că locuind
în concubinaj îşi vor crește cotele de reuşită în căsătorie. Nucleul acestei
idei este că prin concubinaj s-ar face un test al relației. Acest lucru pare
logic, dar, în mod misterios, zeci de ani de cercetare nu arată acest
beneficiu.
De fapt, până de curând, majoritatea covârșitoare
a studiilor au arătat cote mai scăzute ale stabilităţii și fericirii în mariaj
în cazul unei coabitări înainte de căsătorie. (i)
Există unele
studii recente care arată că doar în cazul anumitor grupuri nu se poate asocia
un risc mai mare al coabitării înainte de căsătorie. (ii)
Această ultimă
constatare a fot preluată şi transformată în informaţia că nu mai există niciun
risc asociat practicii respective, ceea ce este eronat.
Dintre cei care
au coabitat înainte de căsătorie, numai anumite categorii vor avea căsnicii la
fel de stabile ca cei care nu au coabitat înainte de căsătorie.
Acestea sunt
persoane care:
- au coabitat numai câteodată cu persoana
cu care s-au căsătorit; (iii)
- au început să coabiteze doar după ce s-au
hotărât să se căsătorească; (iv)
- nu au
coabitat cel puţin până la vârsta de 23 de ani. (v)
Mister! Cum de
s-a răspândit convingerea că, dacă vei coabita înainte de căsătorie, îţi
îmbunătăţeşti şansele de succes marital, în ciuda faptului că nu există nicio
dovadă în acest sens?
Există mai
multe explicații. Voi prezenta două dintre cele mai importante.
În primul rând,
cei care locuiesc împreună înainte de căsătorie tind să aibă un risc mai mare
de eşec în căsătorie din cauza altor factori: au avut părinţi care au divorţat
sau care nu au fost căsătoriți niciodată, au mai puține resurse economice, un
nivel scăzut de educație, și așa mai departe.
Aceştia sunt
numiţi factori de “selecție” în rândul cercetătorilor. Selecţia sugerează că o
parte din şansele oamenilor de a avea succes în relații sau căsătorii ţine de „bagajul”
cu care cei doi şi-au început relația, un dat pe care experiența de coabitare
nu îl va putea modifica. Există o mulțime de dovezi că selecția este un factor
important care stă la baza misterului de care spuneam. Aceiaşi factori de selecție
asociaţi cu coabitarea și căsătoriile instabile sunt asociaţi şi cu cote mai
mari de concubinaj în serie (mai mulţi parteneri) fără planuri de viitor.
A doua explicație
stă şi în modul în care joacă fiecare îşi joacă cărţile primite de la destin.
Inerţia
Când doi oameni
împart aceeaşi adresă, chiar dacă nu se înţeleg, le va fi mai greu să se
despartă decât dacă nu ar coabita. Asta deoarece coabitarea are mai multă inerție
decât o relaţie care nu presupune traiul în comun. După ce se mută împreună, chiar
dacă nu se dăruiesc cu totul unul altuia, mulți se simt siliţi să rămână într-o
relație, deoarece pur şi simplu despărţirea ar presupune asumarea de costuri
mai mari.
Am găsit un
articol cu câțiva ani în urmă care arată modul în care funcționează inerția. În
acesta, Marguerite Reardon descrie dilema faţă de iPhone-ul ei: “Ar trebui să
mă despart de iPhone-ul meu pentru Nokia Lumia 900?” Iată un citat:
,,Dar, din
păcate acum mă simt un pic blocată în Apple. Aș vrea să încerc alte platforme
de smartphone-uri, dar asta va necesita ceva efort din partea mea. La fel ca
mulți dintre cei care au fost prinşi în ghearele Apple, a fost nevinovat la
început… Inițial, nu am realizat angajamentul pe care îl făceam. Nu mă gândeam
la faptul că mă voi bloca într-o platformă pentru tot restul vieții. Dar, cu
fiecare nou produs cumpărat de la Apple, deveneam tot mai prinsă. Și acum simt
că ar fi dureros să mă despart de Apple. Nu pentru că iubesc produsele sau
compania atât de mult, ci pentru că ar fi necesar un mare efort din partea mea
să-mi transfer toate lucrurile pe o nouă platformă.’’
Aceasta este o
foarte bună definiție a ceea ce eu numesc inerție. Cei mai mulți oameni cred că
inerția în legătură cu telefonia mobilă va lua sfârşit într-un an sau doi. Reardon
se adresează unui tip mai puternic de constrângere, care produce inerție pe
baza dificultăţii de a schimba ceva.
Ideea de inerție
referitor la conviețuire și căsătorie este un pic înfricoșătoare. Credem că
unii se căsătoresc cu cineva cu care nu s-ar fi căsătorit, dacă nu s-ar fi
mutat împreună. Au fost prea repede cuprinşi de inerţie. Eu şi colega mea, Galena
Rhoades, găsim mereu cupluri care nu coabitează înainte de căsătorie sau în
orice caz nu înainte de a avea planuri clare să se căsătorească. Aceste cupluri
prezintă un grad de fericire maritală peste medie, au mai puține conflicte, mai
multă compatibilitate, și așa mai departe. (iv) Aceste cupluri sunt mai puțin
susceptibile de a fi cuprinse prematur de inerție.
Celor care au
evitat despărțirea, dar nici nu s-au decis să-şi facă un viitor comun cu
partenerul, coabitarea le-a scăzut nivelul de fericire în căsătorie. Sunt şi
unii care coabitează înainte de căsătorie, dar, ulterior, în căsnicie sunt fericiţi.
Dar asta nu înseamnă că le scade riscul de divorț sau de nefericire în
căsnicie.
Poate că vă
gândiți: “Oricum eu nu cred cu adevărat în căsătorie, deci ce mă interesează pe
mine?” Totuşi, dacă nu sunteți deja într-o relație și ați vrea să fiți,
întrebările personale relevante sunt acestea: Ce pot evita pentru a nu îngreuna
despărțirea de cineva înainte de a fi sigur că vreau să fiu cu acea persoană? De
unde să știu că sunt sigur?
Inerția nu este
ceva atât de misterios odată ce oamenii o vor vedea clar. Noi toți o
experimentăm în multe feluri în viața modernă. Dar mulți cred că problema
e căsătoria, nu coabitarea. Când te hotărăşti să îţi petreci viaţa alături de
cineva, trebuie să accepţi că acest angajament presupune să renunți la alte opțiuni.
Dar prea mulți oameni renunță la opțiuni înainte de a face o alegere reală.
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Dana
Stavovei
NOTE
i. Stanley,
S. M., Rhoades, G. K., & Markman, H. J. (2006). Sliding vs. Deciding:
Inertia and the premarital cohabitation effect. Family Relations, 55, 499-509.
ii. For
example: Manning, W. D., & Cohen, J. A. (2012). Premarital cohabitation and
marital dissolution: An examination of recent marriages. Journal of Marriage
and Family, 74, 377 – 387.
iii. For
example: Teachman, J. D. (2003). Premarital sex, premarital cohabitation, and
the risk of subsequent marital dissolution among women. Journal of Marriage and
Family, 65(2), 444-455.
iv. For
example: Kline, G. H., Stanley, S. M., Markman, H. J., Olmos-Gallo, P. A., St.
Peters, M., Whitton, S. W., & Prado, L. (2004). Timing is everything:
Pre-engagement cohabitation and increased risk for poor marital outcomes.
Journal of Family Psychology, 18, 311-318.; Rhoades, G. K., Stanley, S. M.,
& Markman, H. J. (2009). The pre-engagement cohabitation effect: A
replication and extension of previous findings. Journal of Family Psychology,
23, 107-111.; Stanley, S. M., Rhoades, G. K., Amato, P. R., Markman, H. J.,
& Johnson, C. A. (2010). The timing of cohabitation and engagement: Impact
on first and second marriages. Journal of Marriage and Family, 72, 906-918.
v. Kuperberg,
A. (2014). Age at coresidence, premarital cohabitation, and marriage
dissolution: 1985-2009. Journal of Marriage & Family, 76(2), 352-369.
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca
voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă,
vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
De
asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
0 comments:
Trimiteți un comentariu