Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie
Simonopetritul vin la Serile DOXOLOGIA
Facultatea de Teologie Ortodoxă
„Dumitru Stăniloae” organizează, în cadrul manifestărilor culturale Serile
DOXOLOGIA, Conferința Părintele Paisie Aghioritul - un om pentru veacul
nostru, moderat de Pr.prof.dr. Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din
cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
La acest eveniment, Facultatea
de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” îl va aduce în atenția publicului pe Părintele
Paisie Aghioritul, prin intermediul a două personalități teologice din spațiul grecesc care l-au cunoscut
pe Părintele Paisie: Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie
Simonopetritul. Aceștia vor evoca personalitatea Cuviosului Părinte în
cadrul unei conferințe organizate marți, 11 noiembrie a.c.. Evenimentul
va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, începând cu ora 19.00.
Georgios Mantzaridis este
profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic și autorul unui număr
impresionant de lucrări, dintre care unele au fost traduse și la noi: Globalizare și universalitate, Despre
îndumnezeire și Morala creștină. Ierom. Athanasie Simonopetritul
este unul dintre cei mai renumiți imnografi ai zilelor noastre, fiind
imnograful Patriarhiei de Constantinopol și o personalitate distinsă a
Sfântului Munte Athos.
0 comments:
Trimiteți un comentariu