Sfântul Ioan Casian: „Ţelul nostru este viaţa eternă” / Sensul vieţii

 

foto: Aleksa Stojković (Orthphoto)

Ţelul nostru este viaţa eternă, potrivit cuvintelor apostolului, care spune: „Aveţi ca roade sfinţenia, iar ca ţel viaţa veşnică”. Mijlocul este, deci, curăţia inimii, sfinţenia, fără de care nu putem ajunge la scopul ultim propus, adică la viaţa veşnică. Despre acest mijloc învăţându-ne, acelaşi fericit apostol a folosit cuvinte care exprimă un scop aprobat, zicând astfel: „Uitând de cele ce sunt în urma mea, dar străduindu-mă către cele ce sunt înainte, ţintesc către ceea ce este hărăzit, către răsplata făgăduită de Domnul”.

Când spunem: îmi urmăresc scopul apropiat, adică urmăresc ceea ce-mi este destinat, este ca şi cum am spune: uit de cele ce-mi erau hărăzite mai înainte, adică de viciile omului anterior, mă grăbesc să ajung la răsplata cununii cereşti. Trebuie să ne dăm toate ostenelile, pentru a îndeplini tot ceea ce conduce la curăţia inimii şi să ne ferim de ceea ce ne îndepărtează de această ţintă, adică de tot ceea ce este primejdios şi vătămător. Căci pentru aceasta muncim şi suferim, pentru aceasta lăsăm părinţii, patria, demnităţile, bogăţiile şi dispreţuim toate plăcerile lumii acesteia, ca să dobândim, pe veci, curăţia inimii.

Către această destinaţie se îndreaptă faptele noastre, cu gândul de a o îndeplini mai bine. Dacă aceasta nu este bine întipărită înaintea ochilor, nu numai că toate ostenelile noastre vor fi zadarnice, risipindu-ne fără rost, dar chiar ni se vor împrăştia gândurile şi preocupările în direcţii diferite şi potrivnice. Trebuia să aibă fiecare bine întipărit în minte să nu-şi abată în fiecare ceas şi moment gândurile de la scopul propus, să nu le lase să se schimbe fără întrerupere dintr-o direcţie în alta. (…)

Dar suntem datori să ştim încotro trebuie să ne fie încordate gândurile, în ce direcţie trebuie să ne îndreptăm privirea sufletului nostru. Să se bucure mintea când poate dobândi acest lucru şi să simtă durere atunci când rătăceşte în altă parte, să suspine ori de câte ori se surprinde că i-a alunecat privirea în altă parte, să considere uşurătatea şi decăderea despărţire de contemplaţia faţă de Hristos.