 |
| foto: Борис Борт (Orthphoto) |
fragment din articolul publicat în Familia Ortodoxă
„Suntem chemaţi să dobândim Duhul cel Sfânt”
Lumea înşelată din nou se întoarce, de
fapt, la cultele păgâne, cu o înverşunare care nu poate fi explicată decât de
uriaşa lipsă de sens, de o sete existenţială care nu mai este potolită nici
măcar prin relaţia firească cu natura sau cu familia, pentru că omul modern s-a
despărţit chiar şi de acestea. Astfel se explică irascibilitatea şi anxietățile,
nevrozele şi depresiile devenite parcă nota comună a omului zilelor noastre,
care a ratat întâlnirea cu Dumnezeu.
Aceasta este lecţia pe care ne-o dă
istoria, dar oamenii – parcă într-o îndârjire sinucigaşă de a demonstra cu
mândrie că nu s-au înşelat – nu mai vor să o înţeleagă. Aceasta, probabil,
pentru a se adeveri cuvântul Scripturii, care spune că „ochi au şi nu vor
vedea” şi „urechi au şi nu vor auzi” Psalm 113:13-14.
Noi însă, numindu-ne încă creştini, să
înţelegem înainte de a nu fi prea târziu că sensul real, fundamental, singurul
care ne poate ostoi setea de infinit nu este altul decât Dumnezeu.
Dar nu acel „dumnezeu” trăit abstract, pe
care îl cauţi doar cu intelectul. Nici acel „dumnezeu” la care ne raportăm
ritualistic, formal, cu convingerea că ne-am făcut datoria dacă mai intrăm din
când în când în biserică să aprindem o lumânare sau chiar frecventând Duminica
biserica, simţindu-ne însă cam străini de ceea ce se întâmplă acolo. Şi nici
acel „dumnezeu” trăit emoţional şi pietist în imaginaţia noastră, crezându-ne
cu adevărat credincioşi, chiar dacă la ieşirea din biserică îi bruscăm pe alţii
şi nu ne putem împăca cu fratele sau cu un prieten sau apropiat de ani de zile.
Nu. Nu la
această întâlnire ne-a chemat Hristos prin Evanghelia Sa, ci la împreuna-vieţuire
cu El. La cultivarea inimii, fără de care suntem doar cu numele creştini. La
curăţirea de patimi printr-o spovedanie cât mai deasă şi mai amănunțită. La o împărtăşire
cu Trupul şi Sângele Său, fără de care tot El ne spune că nu vom avea viaţă în
veci cf. Ioan 6:53. Şi tot atât de important, dincolo de toate
acestea, suntem chemaţi să dobândim Duhul cel Sfânt, de fapt sensul real şi
ultim al omului în lumea aceasta. Când ai dobândit Duhul Sfânt, atunci, în
sfârşit, pacea lui Dumnezeu se pogoară în suflet şi nu-ţi mai trebuie nimic
altceva. Pe toate poţi să le ai, fără să-ţi lipeşti inima de nici una dintre
ele, căci ai dobândit „mărgăritarul cel de mult preţ” Matei 13:46.
Cât timp însă
mintea noastră însetează încă să se adape din izvoarele impure, necurate ale
culturii de consum şi ale divertismentului, când încă mai simţim nevoia acută
de a fi la curent cu minciunile zilei şi cu ultimele tehnologii, cu ultimele
spectacole şi noile mode, suntem departe de Dumnezeu, riscând să ne întoarcem
la toate cele ale omului vechi şi să cădem în disperarea pe care o aduce lipsa
de sens, epuizanta cursă de hrănire a patimilor. Cine a ajuns până acolo ştie
la ce ne referim.
Hristos însă ne
aşteaptă încă, cu braţele deschise – şi, dacă încă mai trăim, înseamnă că
există şansa întoarcerii, a schimbării cu adevărat a vieţii noastre, a
dobândirii Duhului celui Sfânt, arvună a intrării în Împărăţia lui Dumnezeu
încă de aici de pe pământ. Şi cum se va împlini acest lucru? Cereţi şi vi se
va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide Matei 7:7
0 comments:
Trimiteți un comentariu