Multă vreme
n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele.
Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că
duhurile rele ne insufla mândrie, iar Domnul învaţă blândeţea, smerenia şi iubirea,
prin care sufletul afla odihna.
În lupta
noastră trebuie să fim curajoşi. Domnul a zis Prorocului Ieremia: "Du-te,
vesteşte şi fii curajos, iar Eu îţi voi porunci" (cf. Ir 1, 17). Domnul
iubeşte sufletul curajos şi înţelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici
alta, trebuie să le cerem de la Domnul şi să ascultăm de duhovnici: în ei viază
harul Duhului Sfânt. Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea
demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi şi în ei, ci să asculte de
duhovnic.
Nenorocirea
sufletească ne vine de la mândrie, iar cea trupească este adeseori îngăduită de
Dumnezeu după iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-încercatul Iov. A
recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinuitor. Dar iată semnele
ei: dacă te năpădesc vrăjmaşii (demonii) sau te chinuie gândurile rele, aceasta
înseamnă că în tine nu e smerenie, şi de aceea, chiar dacă n-ai înţeles mândria
ta, smereşte-te.
(fragment din Cuviosul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, editura Deisis, 2001)
0 comments:
Trimiteți un comentariu