Marți, 25 noiembrie, la ora 17.30, Silvia Radu aduce „Grădina
cu îngeri a martirilor din închisorile comuniste și a familiei”, expoziție de pictură, desen și sculptură, la Școala „Anastasia Popescu”.
Expoziția este
dedicată „Întru cinstirea eroilor-martiri ai Revoluției din decembrie 1989, la 25 de ani de
la jertfa lor, și spre
formarea tinerei generații
întru iubirea de adevăr, dreptate și frumos”.
La vernisaj va putea fi audiat și concertul de colinde „Florile dalbe, flori de măr”, susținut de membrii Asociației Studenți pentru viață.
Silvia Radu s-a născut în satul Pătroaia (Dâmbovița), la 30 iunie 1935. A absolvit
Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din București (1960) și a avut numeroase expoziții atât în țară, cât și în străinătate. Artista a fost distinsă
cu Premiului Uniunii Artiștilor Plastici, pentru lucrarea monumentală Legenda Meșterului Manole, amplasată în Parcul Herăstrău
din Capitală, și cu
premiul Prometheus Opera Omnia, al Fundației Anonimul, pe care l-a primit împreună
cu soțul ei, regretatul
sculptor Vasile Gorduz, în 2003.
Școala „Anastasia Popescu” a fost înființată în 1996. Poartă numele doamnei
Anastasia Popescu, profesoară celebră din perioada interbelică. În anul 2013,
un elev al școlii
a obținut titlul de „Cel mai
bun elev al anului” în România, iar în anul 2014 școala a obținut titlul de Școală europeană.
Asociația Studenți pentru viață este o organizație studențească înființată în 2013, care sprijină tinerele și adolescentele aflate în criză de
sarcină și le
oferă tinerilor programe educaționale pentru familie și integrare socială.
Organizator: Școala
„Anastasia Popescu”
Partener: Asociația
„Studenți
pentru viață”
Adresa: Strada Popa Nan nr. 47 B din București.
Adresa de Facebook a evenimentului:
0 comments:
Trimiteți un comentariu