A venit, nu
demult, la mine o femeie de patruzeci şi ceva de ani, care are un mare necaz:
fiul ei se droghează. Situaţia este, în cazul ei, una tipică: fiul nu consideră
necesar să meargă la medic, nu este apropiat de Dumnezeu şi de Biserică,
comunică foarte puţin cu mama şi dispar diverse obiecte din casă. Femeia era
toată plansă, obosită, chinuită. La prima vedere, situaţia pare fără ieşire.
Cum să încep
discuţia în acest caz? Un mare rugător rus, Sfântul Serafim de Sarov, spunea: „Dobândeşte
duhul păcii şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău”. Noi nu ţintim spre
mii, bineînţeles. În această situaţie concretă cel mai important era că fiul şi
cei ai casei să dobândească pacea lăuntrică şi mântuirea. Am spus că este
foarte important ca ea să se roage pentru fiul ei, să-şi reanalizeze viaţa, să
se pregătească de o spovedanie generală. Trebuie realizată o însănătoşire
spirituală a mediului copilului bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinţeşte casă,
se face cununia cu soţul, dacă aceasta nu s-a făcut până acum şi dacă soţul
este pregătit pentru Taină. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste
medicamente spirituale dau un rezultat simţitor.
I-am povestit
femeii cazul unui medic, cunoştinţă de-a mea, care bea foarte mult şi avea un
mod de viaţă dezlânat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii şi se
purta frumos cu ei. Probabil că din acest motiv s-a şi milostivit Dumnezeu de
el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasă şi numai ea ştie câte
lacrimi a vărsat, în rugăciuni la Dumnezeu, pentru fiul ei. Nu exista însă nicio
speranţă de îndreptare, familia medicului fiind pe punctul de destrămare. Aşadar
acesta era într-o stare gravă şi, de aceea, s-a aşezat pe canapeaua de la
trieri, atunci când a văzut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot
explica în ce fel a putut el să se roage, având în vedere starea sa, el, de
fapt, nici nu ştia rugăciuni, dar a simţit clar cum „mizeria” i-a zburat din
cap. Mi-a povestit că după aceea nu s-a mai putut aşeza pe acea canapea. Acest
om s-a schimbat într-o clipă. A început să creadă şi şi-a dus şi copiii la
biserică. Sigur că a şi încetat să mai bea.
În Scriptură
este scris: Dacă vei spune acestui munte
să se mute, se va muta… atunci când citim aceasta avem îndoieli, întrebându-ne
cum ar fi cu putinţă una ca aceasta. Tocmai de aceea muntele nu se poate mişca,
fiindcă nu credem aceasta. Şi Apostolul Petru, având credinţă, a mers pe apă. Îndrăzneşte!,
i-a spus Domnul. Petru a intrat, dar, atunci când s-a îndoit, a început să se
afunde. La fel e şi acest caz al colegului meu, care ne învaţă că nu trebuie să
disperăm, ci să credem. I-am spus femeii care venise la mine că nu există vreun
moment când ea nu ar fi în Dumnezeu sau fără El. I-am arătat distanţa dintre
noi şi am spus: aici este Hristos, fiindcă mă rugasem de dimineaţă, iar Hristos
a spus: Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu cu ei. Şi El
vede şi aude toate necazurile noastre. Dacă nu schimba imediat lucrurile din rău
în bine, înseamnă că nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfântă. Dar e
posibil ca a doua zi, dacă noi vom fi mai neprihăniţi, pocăiţi, dacă ne vom mai
ruga, lucrurile să se schimbe. Vreau să vorbesc aici despre puterea rugăciunii
de mama. După cum se spune în popor: „Rugăciunea mamei te scoate şi de la
fundul mării”.
Despre
importanţa rugăciunii materne şi despre binecuvântarea acesteia am citit în
amintirile Preasfinţitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosibirsk şi Berd, răposat
acum. El descria rugăciunile pe care le făcea alături de mama sa. Atunci când
se încheiau rugăciunile, mama sa lua binecuvântare de la fiul ei, arhiereul. El
o binecuvânta, după care îşi plecă capul, pentru că mama să-l însemneze cu
semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iată cât de importantă este binecuvântarea
maternă!
Luându-mi rămas
bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către
Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai
mult decât puteţi.
Şi aceasta se ştie
foarte bine din experienţă. Vin câteodată oameni la mine la consultaţie şi
situaţia lor este atât de gravă, încât pare fără ieşire. Dar, după o jumătate
de an, întâlneşti un astfel de om, care îţi povesteşte cum s-a rezolvat situaţia
lui. Şi toate acestea li se întâmplă într-o manieră la care nici eu şi nici el
nu ne-am gândit. Mila lui Dumnezeu este fără măsură, iar dacă El este implorat
cu credinţă, rugăciunea maternă va fi auzită neapărat.
(din: “Femeia şi
problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)
Sursă: Cuvânt ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu