 |
| Фото: e.X. / Фото.сайт |
Foto: Foto.site
Este uimitor cum oamenii sunt tentați să complice totul! Dacă ceva nu
merge bine, încep să se moleșească și numesc această stare depresie. Știu asta pentru că și eu sunt la fel.
Despre felul cum poți ieși de sub presiunea depresiei s-au scris tone de articole. De obicei se
propun câteva variante: ceaiuri calmante, vizită la psihoterapeut, practicarea
sportului ș.a.m.d.
Totul pare corect, totul este adevărat, dar oare câți dintre cei cu
depresie urmează aceste sfaturi? Și sunt ele necesare? Îi pot ajuta pe toți?
Am cunoscut-o pe Natalia acum șapte ani la coadă la consultație la ginecolog. Natașa – o femeie înaltă,
slăbuță, brunetă, cu o privire tristă, inexpresivă. Amândouă ne pregăteam să
devenim mame: eu – fericită, ea – nu foarte. O asemenea femeie nefericită încă
nu mi s-a întâmplat să întâlnesc. Din ochii ei gri, mă privea abisul.
Ea mi-a povestit că s-a măritat din dragoste, dar soțul s-a dovedit flușturatic. Nu lucra și-i plăcea să bea. Și, în general, Natalia
n-a avut noroc în viață. Imediat după școală nu a putut să intre la drept. Tatăl i-a murit când Natașa era încă mică. Ea a
rămas singură cu mama. Au trăit greu, uneori Natașa se ducea la prietene
la cină. Pilmeni și șnițelele împodobeau masa numai la sărbători mari. Natașa a început să lucreze
devreme ca bonă într-o grădiniță, apoi la o fermă ca mulgătoare. Mama Natașei era o fire
dominantă și Natașa se temea de ea, ascunzându-și cu grijă stresul emoțional. Natașa s-a bucurat foarte
mult când mama ei s-a căsătorit și s-a mutat într-o altă zonă.
În acel an, iarna a fost foarte aspră, combustibilul ieftin aproape că n-a
ajutat-o și odată s-a întâmplat ceva groaznic: a ars casa. Natașa s-a salvat ca
printr-un miracol. A trebuit să plece din satul natal, întrucât nu a putut găsi
nici de lucru și nici unde să locuiască.
Natașa a hotărât să se mute la Moscova. S-a oprit ea la niște rude foarte
îndepărtate, - a șaptea spiță de la roată. Curând ei au rugat-o politicos să plece. A urmat angajarea
la o firmă cunoscută. Firma era faimoasă, dar cam lacomă: plata era puțină. Se considera că
fiind manager pe vânzări trebuie să alergi foarte mult, ca un lup. Natașa era o fată
insistentă și a dobândit curând clienți VIP. Ea era convinsă că munca ei este apreciată și ea iubită. Și-a construit planuri
de viitor. Ce lovitură uimitoare a primit când, într-o dimineață, a fost rugată să-și scrie demisia. Ulterior,
a aflat că una din firmele de care se ocupa Natașa de câteva luni a
semnat, în sfârșit, un contract pentru o sumă mare. Dacă Natașa nu ar fi fost
“rugată” să-și scrie demisia, ea ar fi primit un procent substanțial...
Deznădejdea este un păcat mare. Noi, ortodocșii, știm asta, deși adeseori uităm să
luptăm cu această boală teribilă, iar ca să fim exacți, cu spiritul. Te
spovedești, vorbești cu preotul – și îți este mai ușor.
Noi mergem la spovedanie – omul nebisericesc caută alte metode.
Natașa a stat o lună în clinica de psihoterapie. Discuțiile psihologice,
somnul medicamentos, terapia – totul a fost excelent și, se pare, totul a
ajutat-o. Dar când ieși din spital, ce va urma? În continuare nu are nimeni nevoie de tine,
forfota continuă.
Natașa s-a angajat în altă parte. Cât timp a stat în spital, cea de-a doua
cameră din apartamentul închiriat a fost luată de Igor – viitorul soț. Simpatic, înalt și, cel mai important,
atât de serviabil. Natașa nu putea să nu se îndrăgostească. S-a dovedit că Igor este un gigolo obișnuit, în plus și bețiv: lucra o săptămână
pe an și, dacă apărea bănuțul, îl bea imediat. Natașa a înțeles că a făcut o mare greșeală, dar era prea
târziu. Prin ce minune a purtat și a născut primul copil, numai Dumnezeu știe. Curând a apărut și al doilea.
Coada la ginecolog se mișcă întotdeauna încet, dar discuțiile reduc timpul. Mi-am
adus aminte de această cunoștință periodic, nici eu nu știu de ce. Mi-a intrat
în suflet abisul din privirea Natașei. Poate pentru că nu i-am adresat niciun cuvânt
de mângâiere, nu am încurajat-o. Mult timp mi s-a derulat în minte frazele pe
care ar fi trebuit să i le spun. Ar fi trebuit s-o invit la biserică. Dar mi
s-a părut că ne vom mai întâlni.
Foto: I. Goulart/isac.goulart.net
Și ne-am întâlnit peste
șapte ani, pe 1 septembrie. Copiii noștri erau cam în aceleași clase. Am
recunoscut-o imediat pe această cunoștință întâmplătoare de la cabinetul de ginecologie. Era
puțin schimbată la exterior. Tot slabă, aceeași ochi gri, deși privirea nu mai era
de animal încolțit, iar pe frunte avea câteva riduri subțiri. Culoarea roșie a bluzei se
reflecta pe pielea închisă la culoare.
- Cum o duci, Natașa? Ce s-a mai schimbat? – am întrebat-o eu.
- Știți, Tania, am fost în pragul sinuciderii. Vă imaginați: copiii erau
flămânzi, bani deloc. Chiria nu aveam cu ce s-o plătesc.
Ajutor de nicăieri. În plus, soțul a început să dispară cu zilele; lumea îmi spune
că l-a văzut ba ici, ba colo, cu o bețivancă. M-am hotărât și l-am alungat. Viața mi-era distrusă. Încotro s-o iau cu doi copii mici? Dar s-a întâmplat ca
mama să se mute la mine. N-a avut parte de-o viață așezată. Mi s-au
dezlegat mâinile, am început să lucrez. La serviciu m-am împrietenit cu o
femeie credincioasă, care mi-a spus o frază miraculoasă, pe care eu o repet cu
tărie de câte ori tristețea îmi năvălește sufletul: “Slavă lui Dumnezeu
pentru tot!” Și, într-adevăr, slavă Domnului pentru tot. Tatăl meu a murit devreme, dar
acest lucru mi-a călit caracterul. Mi-a ars casa, m-am mutat la Moscova – aici
sunt mai multe posibilități! Facultatea de drept? – Dar ce avocat va ieși din mine? Da, odată
am făcut greșeala să mă mărit, dar am niște copii minunați. Nu demult, mi-au
dat jumătate de normă pentru că firma este în prag de închidere, dar slavă lui
Dumnezeu – acum am mai mult timp să-l petrec cu copiii. Cu mama mă înțeleg bine, vă imaginați! Acum mama mi-e cea
mai bună prietenă. Cu anii ea s-a muiat, nu mai este ca înainte, când mi-era de
ajuns o privire ca inima să-mi cadă în călcâie. Acum se sfătuiește cu mine de la egal
la egal, nu mă mai presează moral, nu-mi mai dictează cum să trăiesc. Da, totul
e bine acum. Și, dacă ceva nu e în regulă, nu uit să-mi repet: Slavă lui Dumnezei pentru
tot!
M-am împrietenit cu Natalia, copiii noștri sunt nedespărțiți! Ea are niște băieți extraordinari, care
învață bine. Eu cu fetele suntem adesea musafirii lor. Svetlana Vladimirovna,
mama Natașei, ne tratează mereu cu covrigei delicioși presărați cu zahăr pudră. “Slavă
Domnului pentru tot!”, - ne spunem de fiecare dată când ne întâlnim!
Natalia a învățat de la mine să fie optimistă. Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce
am: și pentru raza jucăușă de soare, care nu mă lasă să dorm în dimineața de duminică; și pentru o mulțime de lucruri, care
nu mă lasă să mă plictisesc; și pentru apusul de soare auriu și transparent; și pentru floarea albă,
delicată de pe lângă aleea din parc, care mi se înclină de fiecare dată, când
trec pe lângă ea! Și pentru încă o zi, dată mie de Tatăl milostiv pentru pocăință. Slavă lui Dumnezeu
pentru tot!
Traducere: Nicoleta Macovei
********************************************************************************************************
Dacă
doriți să traduceți ca voluntar articole
pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să
ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
