„Permiteţi eutanasia copiilor în vârstă de până la 12 ani!”, spun medicii olandezi

Volkskrant, 7 iulie 2014

Medicii pediatrii olandezi doresc extinderea eutanasiei şi pentru copiii în vârstă de până la 12 ani care suferă de boli în stare terminală.

“În astfel de cazuri, doctorii şi părinţii ar trebui să decidă împreună asupra eutanasiei”, spune Eduard Verhagen, profesor universitar la catedra de pediatrie din cadrul Centrului Medical Universitar Groningen.

Societatea Olandeză de Pediatrie (NVK), din a cărei Comisie de Etică şi Drept face parte Verhagen, a pus acest subiect pe agenda de lucru. În luna septembrie, pediatrii vor încerca să ajungă la un consens, în urma unor serii de dezbateri.

Citeşte şi: Raport şocant al medicilor olandezi: suferinţa părinţilor – motiv pentru eutanasia bebeluşilor aflaţi pe moarte

Legislaţia actuală privind eutanasierea prevede că aceasta este permisă numai la cererea pacientului, în cazul unei suferinţe insuportabile şi fără speranţă de vindecare. Pentru a solicita eutanasierea, pacientul trebuie să fie în deplinătatea facultăţilor mintale. Din această categorie nu pot face parte persoane cu handicap mintal, bătrâni şi tineri având diagnosticul de dementă.

Copiii începând cu vârsta de 12 ani sunt evaluaţi din acest punct de vedere iar până la vârsta de 16 ani este solicitat şi consimţământul părinţilor. De asemenea, eutanasierea este posibilă şi la nou născuţii în vârstă de până la 1 an. În acest caz, doctorii decid împreună cu părinţii dacă intervenţia va avea loc, de exemplu în situaţia bebeluşilor cu anomalii congenitale grave.

“Eutanasierea este posibilă pentru copii în vârstă de peste 12 ani şi nou născuţi. Dar aici există un vid legislativ”, spune Verhagen. “Cazurile se referă la situaţii excepţionale de copii în prag de moarte şi ai căror părinţi vor ca aceştia să aibă parte de o moarte demnă. Pediatru fiind, este greu de explicat dreptul copiilor de peste 12 ani şi al celor nou născuţi la o moarte demnă dar nu şi al acelora cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani.”

Medicul Wilma Duijst, preşedintele Societăţii de Medicină Legală şi în acelaşi timp, judecător suplinitor în Arnhem, este de părere că propunerea pediatrului merge prea departe. ”Astfel vom avea o problemă şi de cealaltă parte a spectrului vieţii, de exemplu bătrânii cu demenţă. Te întrebi: De ce nu ar avea şi ei dreptul la eutanasiere? ”

Potrivit declaraţiei lui Duijst, reglementarea legală aflată în vigoare nu este injustă, ci tocmai protectoare, în acest caz, a copilului bolnav. “O cerere de eutanasiere se învârte în jurul suferinţei pacientului şi nu al unor terţi. Există un pericol în a lăsa această decizie la latitudinea părinţilor. Nu te poţi aştepta ca ei să facă diferenţa într-o astfel de situaţie între propria durere şi suferinţa propriului copil. ”

Din 2006 până în prezent, comisiei Hubben, care controlează eutanasierea în cazul nou născuţilor, i-a fost adus la cunoştinţă un singur caz de bebeluş decedat. Acest lucru arată că medicii nu anunţa astfel de cazuri de frica răspunderii juridice. Duijst: “Este de înţeles reacţia lor, însă, în acelaşi timp, înseamnă şi că există eutanasieri care au loc fără un control extern. Aşadar, nu este de dorit şi nu se recomandă înăsprirea regulilor.”

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

Olanda: Funcţionarii care refuză oficierea „căsătoriilor” homosexuale vor fi mutaţi pe alte funcţii

Dutch News, 3 iunie 2014

Senatul inlatura posibilitatea de a refuza oficierea casatoriilor intre persoane de acelasi sex, toti functionarii trebuie sa se conformeze

La 3 iunie 2014, Senatul Olandei a votat în favoarea adoptării unei legi care să interzică angajarea funcţionarilor care refuza oficierea “căsătoriilor” homosexuale, precum şi posibilitatea mutării în altă funcţie a celor care sunt deja angajaţi.

În Olanda, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate în Aprilie 2001.

În prezent, clauza “refuzului” oferă funcţionarilor publici libertatea de a nu oficia căsătorii între persoane de acelaşi sex.

Anul trecut, aproximativ 100 de funcţionari, majoritatea ortodocşi, au refuzat oficierea căsătoriilor gay.

Împotriva adoptării acestei legi au votat numai un senator creştin democrat şi cele două partide minore ortodoxe CU şi SGP.

COC, grupul susţinător al drepturile persoanelor gay, a aclamat această modificare care, în opinia lor, vine să “înlăture discriminarea din cea mai fericită zi a unei persoane, cea a căsătoriei”.

Prelucrare şi traducere: Ioana Pleşca

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Scandal în Olanda: ONU cere eliminarea unui personaj tradiţional considerându-l „stereotip rasist”

ONU a provocat un scandal în Olanda prin deschiderea unei anchete care să determine dacă „de zwarte Piet” („Pete cel negru”), un personaj tradițional din folclorul olandez, ce îl însoțește pe Moş Nicolae, este un „stereotip rasist”.

În fiecare 5 decembrie, Sinterklaas, Moș Nicolae olandez, care este de culoare albă, aduce cadouri copiilor. El este ajutat de servitori neastâmpăraţi îmbrăcați în costume de paj, cu feţele colorate în negru şi cu peruci creţe.

Înalta Comisie a ONU pentru drepturile omului a trimis o scrisoare oficială guvernului olandez în care îşi exprimă îngrijorarea față de această tradiție, acuzând autoritățile de faptul că nu au reacţionat la plângerile de discriminare rasială.

„Unele practici, care fac parte din patrimoniul cultural, pot încălca drepturile omului”, se arată în scrisoare.

Acestă nouă manifestare a corectitudinii politice în stil ONU a provocat uimire, neîncredere și furie în rândul olandezilor. O petiţie a fost deschisă pentru a fi semnată pe internet, primit deja mai mult de 1 milion de „like”, într-o singură zi, pe site-ul Facebook.

Nu e rău pentru o țară cu 16 milioane de locuitori, nu-i aşa?

Sursă: turtlebayandbeyound

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

Raport şocant al medicilor olandezi: suferinţa părinţilor - motiv pentru eutanasia bebeluşilor aflaţi pe moarte

de Michael Cook, 14 iunie 2013

Olanda şi Belgia par a fi într-o cursă situată la limita de jos a eticii medicale. La un moment dat Belgia a luat-o înainte atunci când Parlamentul său a ajuns la un consens privind extinderea politicilor controversate ale eutanasiei asupra copiilor grav bolnavi. Dar, imediat, Olanda a venit din urmă.

Presa olandeză a raportat o evoluţie şi mai uluitore în problema eutanasiei. Durerea simţită de părinţii unui nou născut care este pe moarte este o justificare pentru uciderea propriului copil, a declarat Asociaţia Medicală Regală Olandeză (KNMG), asociaţie ce reprezintă medicii olandezi.

Într-un nou document oficial, „Decizii medicale asupra vieţii nou născuţilor cu anormalii severe” (redactat numai în olandeză), KNMG explică de ce este acceptabilă, şi uneori necesară, eutanasia copiilor. În Olanda, administrarea injecţiilor letale bebeluşilor cu dizabilităţi grave sau înfometarea lor, nu mai este de mult timp o noutate, din moment ce eutanasia este în mod clar permisă prin aşa numitul Protocol Groningen 2004.

Noutatea uimitoare a recentei declaraţii este aceea că se precizează că suferinţa părinţilor poate fi un motiv pentru a ucide nou născuţii. Printre alte condiţii, documentul precizează că o injecţie letală de relaxare a muşchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferinţă dinaintea morţii este mărită şi decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii pentru acel moment, şi cauzează o durere extremă părinţilor.”

Este important să se înţeleagă ce este atât de revoluţionar în privinţa acestei declaraţii stupide. O fiinţă umană absolut nevinovată ar putea fi ucisă fără posibilitatea de a-şi exprima dorinţa de a muri, deoarece continuarea existenţei sale este un deranj emoţional pentru alţii. Secretul a fost dezvăluit. Astăzi sunt bebeluşi cu dizabilităţi severe; mâine ar putea fi adolescenţi cu probleme mentale; pe viitor, bătrâni afectaţi de boala dementei. Nu ai avea inimă dacă nu ai suferi din cauza unor astfel de cazuri; ai avea o inimă de piatră dacă i-ai omorî pentru a-ţi stopa propria suferinţă.

Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG şi iniţiatorul Protocolului Groningen, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinţilor este relevantă. „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni profunde.” 

Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaşte că acel copil ar putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simţi durere şi discomfort, dar suferinţa este un fenomen social şi psihologic complex, fără un criteriu ştiinţific valid.

Mult mai obiectivă este suferinţa părinţilor care sunt martorii neputinţei copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinţi de „monstruoasa” vedere a propriului copil murind în chinuri, explică  Dr. Verhagen. „Aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.

Criteriile pentru eutanasia nou-născuţilor sunt următoarele (din pagina 54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu îşi poate exprima propria dorinţă, dacă decesul este inevitabil şi procesul morţii este prelungit, atunci copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinţii să fie scutiţi de o continuă suferinţă.

Din cei 175.000 de copii născuţi în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.

„Aceşti nou-născuţi, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu siguranţă în scurt timp. Ei au o prognoză slabă şi o foarte mică speranţă de viaţă. Ar putea să nu fie dependenţi de îngrijire permanentă, dar vor avea o viaţă plină de suferinţă şi fără speranţă. Doctorii şi părinţii sunt în faţa grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare acţiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferinţa şi dizabilităţile care ar putea rezulta din cauza slabei sănătăţi a copilului”.

Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai  argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor cinci ani de la Protocol, predicţiile negative au întârziat să apară, susţine acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb, monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilităţi severe au fost avortaţi. „Aceasta a determinat creşterea numărului de avorturi şi mai puţine cazuri de eutanasie”, a menţionat triumfător.

Poate ar trebui să evităm termenul de „pantă alunecoasă" atunci când vorbim despre ceea ce îi determină pe medici să emită asemenea absurdităţi. Ideea este că, în Olanda şi Belgia, criteriile au evoluat într-o asemenea măsură, încât, de la bolnavii terminali, s-a ajuns la adulţi care şi-au pierdut interesul de a trăi, apoi la copiii suferinzi şi iată că acum la copii ai căror părinţi suferă.

Orice om raţional poate înţelege că nu este departe ziua când, în Olanda şi Belgia, suferinţa copiilor adulţi va fi un motiv suficient pentru eutanasia propriilor părinţi bătrâni şi bolnavi. „Te rugăm, doctore, scuteşte-l de suferinţa noastră!”

Sursă: Mercator.net

Traducere: Paula Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com   

Urmează căsătoria în grup, recunoaşte „părintele” căsătoriei homosexuale în Olanda

De Hilary White

Boris Dittrich, activistul homosexual numit „părintele” mişcării pentru căsătoria dintre persoane de acelaşi sex în Olanda, a recunoscut că următorul pas logic care ar trebui să fie făcut pentru dezagregarea legilor referitoare la căsătoria tradiţională din Europa de Vest este de a aproba căsătoriile între trei sau mai multe persoane.

Într-un interview video cu revistă franceză Yagg, o revistă online pentru homosexuali, Dittrich, fost membru al Parlamentului şi activist în mişcarea homosexuală în cadrul Human Rights Watch, detaliază planul minuţios care a dus la prima acceptare publică a parteneriatelor civile şi deci inevitabil la schimbarea definiţiei căsătoriei tradiţionale.

Redefinirea căsătoriei, spune el, a dus la discuţii despre permiterea căsătoriilor în grup, între trei sau mai multe persoane. „Dar acesta e începutul unui proces cu totul şi cu totul nou” adăugă el şi prezice că această etapă „o să dureze foarte mulţi ani”.

 Dittrich a recunoscut că „a durat mult timp” până ce noţiunea de „egalitate matrimonială” să fie acceptată în cadrul discuţiilor politice. Înainte ca el şi alţi activişti pro-homosexualism să pornească acest proces de acceptare în Olanda, „nu exista nicăieri în lume conceptul de egalitate matrimonială”. Discuţia a început-o încă din 1994, dar a fost nevoie de alţi „7 ani de dezbateri” pentru că o lege să poată fi propusă.

Oponenţii schimbării din Olanda au adus atunci aceleaşi obiecţii şi argumente care sunt aduse în acest moment în Franţa, care e confruntată cu acelaşi tip de proiect de schimbare de lege, observă Dittrich.

În ţările care au acceptat deja căsătoria dintre persoane cu acelaşi sex, cei care au creat legile au început prin a spune că „parteneriatele civile” au multe limite. În Anglia, când activiştii homosexualisti au argumentat necesitatea creării „uniunilor civile”, cetăţenii au fost asiguraţi că această categorie de parteneriate civile va fi creată doar pentru a asigura persoanelor aflate în relaţie cu cineva de acelaşi sex dreptul la o impozitare corectă şi legi de succesiune.

Această argumentaţie a fost acceptată de toată lumea, chiar şi de liderii religioşi care au negat, aproape la fel de puternic ca lobbyiştii, că ar exista vreun pericol de denaturare a definiţiei căsătoriei. Parlamentarul britanic care a susţinut proiectul a subliniat că parteneriatele civile vor fi finalul poveştii şi că nimeni nu se va atinge de căsătorie.

Totuşi Dittrich a declarat revistei Yagg că strategia a fost încă de la început aceea de a convinge mai întâi lumea de parteneriatul civil ca o primă etapă dintr-un plan mai mare. Când a fost ales parlamentar, a început „imediat” să discute despre „căsătoria” dintre persoane de acelaşi sex dar şi-a dat seama foarte repede că publicul nu era gata să accepte conceptul. Deci trebuia mers pe o cale ocolită.

„Ne-am gândit că ar fi mai uşor din punct de vedere psihologic să introducem mai întâi conceptul de parteneriat legal” spune el. În momentul când acest lucru s-a făcut, în 1998, „oamenii s-au obişnuit cu ideea că două femei sau doi bărbaţi se duc la primărie şi îşi fac relaţia recunoscută de lege. Şi au numit această relaţie legală ''căsatorie gay'’. Aşa că pentru publicul larg nu era nici o diferenţă între concepte. Şi oamenii au început să se obişnuiască puţin câte puţin şi apoi şi-au dat seama că nu s-a declanşat nici o revoluţie în urma căsătoriilor gay, iar ţara nu s-a prăbuşit în nici o prăpastie morală. Iar apoi următorul pas a fost egalitatea matrimonială, egalitate de-adevăratelea, a fost un pas logic.”

Strategia cea mai bună de a aduce ideea în atenţia publicului a fost să „ne concentrăm pe principiile de egalitate şi nediscriminare” şi să punem accentul pe „separarea dintre biserică şi stat”.

„Deci, dacă oamenii sunt împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex, e ok, nu trebuie să se streseze din cauza ei. Le-am spus acelor persoane religioase 'nu ne atingem de căsătoria religioasă', noi ne referim la căsătoria civilă.”

„Şi legea spune că toţi oamenii trebuie să fie trataţi egal”.

Traducere: Nicoleta Petcu

Sursa: http://www.lifesitenews.com

Diavolul de la uşă

De Jonathon van Maren

26 Octombrie, 2012 (Unmaskingchoice.ca) – Mulţi lideri pro-life au comentat adeseori cu frustrare despre discrepanţa dintre pasiunea celor care activează în cadrul mişcării şi apatia generală a populaţiei pentru care luptă mişcarea. Pentru a învinge cultura morţii, mişcarea pro-life trebuie să activeze largi eşantioane din populaţia care afirmă că este pro-life (pentru viaţă), dar totuşi nu simte nevoia să ia atitudine, să acţioneze sau măcar să ajute mişcarea pro-life.

Există un motiv foarte simplu dar greşit în acelaşi timp: majoritatea oamenilor nu-şi dau seama că această cultură a morţii va avea un impact şi asupra lor. "Sunt împotriva avorturilor şi nu voi avea unul" se justifică ei. “Asta este suficient de limpede. Avortul şi cultura morţii nu mă vor afecta pe mine şi în consecinţă nu am un motiv care să mă determine să lupt cu acestea”.

Acest mod periculos de a vedea lucrurile este cel mai important factor care împiedică succesul mişcării pro-life şi care are consecinţe devastatoare.

Pentru început, pe scurt, există un concept observat de către autorul şi comentatorul conservator Mark Stein numit “Demography is Destiny” (Demografia este viitorul) - cu alte cuvinte, o naţiune care îşi omoară mlădiţele este o naţiune fără viitor în sensul lui fundamental. Mă întreb de ce oare naţiunile sunt sub povara datoriilor şi deficitelor şi veniturile scad? Păi dacă ucizi prin avorturi un număr uriaş din viitorii plătitori de taxe, nu este chiar o surpriză să obţii un număr mare de persoane în vârstă ce au nevoie de îngrijire medicală şi alte servicii şi un număr din ce în ce mai scăzut de oameni care intră pe piaţa muncii. Având avortul legalizat şi generalizat de zeci de ani în majoritatea ţărilor, oamenii tineri sunt, în esenţă, nişte supravieţuitori.

Data viitoare când te vei gândi la programele de planing familial din ultimele decade - care acum se dovedesc a fi ne-sustenabile - s-ar putea să-ţi reconsideri poziţia în ceea ce priveşte ideea că avortul şi cultura morţii nu te afectează. Te afectează, chiar şi în acest moment.

În afară faptului că avortul are un impact evident în funcţionarea normală a unei naţiuni şi a oricărui lucru din economia ei – a modelelor de imigraţie, a nivelului datoriilor - există şi un alt mod mai sinistru prin care cultura morţii poate avea un impact direct personal asupra ta – şi pe care poate că încă nu l-ai realizat.

Când viaţa omenească este depreciată prin avort, se deschide uşa evaluării vieţii omeneşti după alte caracteristici mai mult decât discutabile. În China, mai mult de 37 milioane de fetite-bebelusi şi-au pierdut viaţa în ceea ce revista The Economist a numit“gendercide” (genocid al genului). În cadrul civilizaţiei vestice, o majoritate vastă a copiilor cu sindromul Down sau cu alte dizabilităţi a fost măcelărită în pântece. Mai nou dezbaterea în jurul subiectului “eutanasiei” şi-a ridicat capul ei urât în ţări precum Canada, Statele Unite şi în Europa.

Dr. Margaret Sommerville, director al Centrului pentru Medicină, Etică şi Legislaţie (Centre for Medicine, Ethics and Law) al Universităţii McGill, a arătat recent cum în Olanda, ţara în care eutanasia a devenit legală de mai bine de 30 de ani, olandezii de vârste înaintate au început să se teamă să meargă în spitalele lor, pentru că le este frică să nu fie eutanasiaţi – şi unii dintre ei trec graniţele ca să meargă în spitalele din Germania unde, ca rezultat al trecutului nazist, eutanasia este respinsă.

Pastorul Martin Niemoller de origine germană a fost aruncat într-un lagăr de concentrare nazist în timpul celui de-al doilea război mondial pentru opoziţia adusă lui Adolf Hitler. El a făcut o declaraţie memorabilă ce rezonează din ce în ce mai tare în zilele noastre:

 Mai întâi au venit pentru evrei şi nu am luat atitudine pentru că nu eram un evreu.

  Apoi au venit pentru comunişti şi nu am luat atitudine pentru că nu eram comunist.

  Apoi au venit pentru sindicalişti şi nu am luat atitudine pentru că nu eram sindicalist.

  Apoi au venit pentru mine dar nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine.

Ce vorbe profetice! Aceasta este situtia în care se află mulţi dintre oamenii în vârstă din Olanda şi ne temem că va trebui să-i facem faţă în orice naţiune în care euthanasia începe să-şi facă loc.

La început ei au venit pentru cei ne-nascuti şi nu am luat atitudine, deoarece sunt născut.

Apoi ei eu venit pentru cei cu dizabilităţi dar nu am luat atitudine, pentru că nu aveam dizabilităţi.

Şi când am ajuns bătrân şi bolnav iar la spital doctorul s-a apropiat de mine - nu a mai rămas nimeni care să ia atitudine pentru mine.

Bătălia pentru vieţile celor ne-nascuti şi împotriva culturii morţii este una iminentă, una de care depinde chiar supravieţuirea naţiunii noastre. Nu putem ajuta dar ne putem întreba dacă situaţia în Olanda ar fi putut fi diferită în cazul în care oamenii s-ar fi ridicat şi cu o voce unitară ar fi respins devalorizarea vieţii omeneşti. Ei nu au înţeles că o cutie a Pandorei a fost deschisă - până când nu a fost prea târziu. Au permis Culturii Morţii să înflorească şi când, în cele din urmă, a venit şi la ei, nu a mai rămas nimeni care să vorbească pentru ei.

Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbele frumoase şi de lozincile mişcătoare despre “dreptul femeilor de a alege”, sau că “fiecare copil să fie un copil dorit”, sau despre “dreptul de a muri” - vorbe insidioase care au fost mânjite cu sângele milioanelor de inocenţi şi reprezintă distrugerea vieţilor a tuturor implicaţi. Nu vă lăsaţi amăgiţi de gândul că bestia, odată eliberată din cuşcă, nu se va întoarce niciodată împotriva voastră. Nu vă lăsaţi amăgiţi de gândul că această Cultură a Morţii poate fi evitată, iar voi veţi fi în siguranţă.

Cât de mari trebuie să fie grămezile de cadavre pentru ca noi să zicem “Până aici!”? Alăturaţi-vă nouă şi împreună vom pune sfârşit Crimei!

Traducerea şi adaptarea: Cosmin-Gabriel Nicu

Sursă: Unmaskingchoice.ca, LiveSiteNews