Petrecere cu şampanie cu ocazia eutanasiei unui belgian de 95 de ani

La cei 95 de ani ai săi, Emiel Pauwels, era, până anul trecut, cel mai în vârstă atlet belgian, fiind multimplu campion la atletism în competițiile care se desfășoară pentru cei de vârsta a treia. Dar, atunci când a fost diagnosticat cu cancer la stomac, nu a mai avut curaj să lupte pentru a mai trăi. El a făcut o cerere statului belgian pentru a fi eutanasiat şi iar aceasta i-a fost aprobată.

Până aici, din păcate, nimic senzațional: Belgia este cunoscută ca fiind una din țările cu cele mai puţine scrupule în legătură cu eliminarea bolnavilor mai mult sau mai puțin grav bolnavi, a bătrânilor şi a copiilor.

Ceea ce trebuie reținut despre moartea lui Pauwles este că ea a fost considerată drept un exemplu de moarte fericită a unui om împlinit, de succes, înconjurat de afecțiunea prietenilor, a rudelor și cunoscuților, pe care a vrut să-i salute cu o petrecere adevărată: „Sfârșitul unei vieți cu un pahar de şampanie în mână” este titlul articolului de pe Dh.net.

Articolul consideră sfârșitul lui Pauwels drept exemplu al unei tendinţe ce vrea să devină o modă originală, curioasă, dar foarte frumoasă: „un nou mod de a înţelege ce înseamnă a muri”.

DH.net l-a intervievat pe Olivier Descamps, președinte a Comitetului de Etică a spitalelor din Jolimont, care prevede în viitor nașterea unui adevărat business legat de „petrecerea de moarte” pentru celebrarea eutanasierii. Cu ocazia „petrecerii”, cei responsabili de îngrijirea morților nu vor mai avea fețele palide și mâhnite cu care suntem obișnuiți și se vor transforma in organizatori de evenimente: închiriere sală, catering, muzică şi, evident, multă şampanie: pentru că e frumos să mori!

Așadar, cu eutanasia-surpriză, economia se redresează! Nu doar că eliminăm persoane care costă şi nu produc (ce pot da de lucru și rudelor care nu au timp de pierdut în jurul bolnavilor), dar o să creăm chiar un adevărat business datorită organizării acestor evenimente: bucătarii o să se specializeze în torturi de moarte, librăriile în felicitări de „moarte bună”... Poate o să se facă și cadouri de moarte. Oare ce s-ar putea face cadou „sărbătoritului ”!?... Cine știe!? În curând nu o să mai aibă sens sa ținem „doliu”. Dimpotrivă, o să se evite a plânge plecarea celor dragi. Dacă nu, ce obrăznicie! O să stricăm petrecerea...

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Bianca Danci

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Crăciun Fericit? Anul acesta copiii belgieni găsesc eutanasia sub brad

de Michael Cook, 13 decembrie 2013

Rezultatul era de aşteptat, dar observatorii de peste ocean au fost stupefiaţi în faţa victoriei. Pe data de 12 decembrie, cu un vot de 5 la 17, Senatul belgian a aprobat eutanasia copiilor. După ce va intra în vigoare legea – lucru care pare acum destul de sigur – nu va mai exista o limită de vârstă în privinţa opţiunii de a muri în spitalele din Belgia. Următorul pas este un vot în Camera deputaţilor, lucru care probabil că se va întâmpla în luna mai.

Condiţiile în care se poate recurge la eutanasie sunt vagi. Copiii sub 18 ani care sunt în deplinătatea facultăţilor mintale pot solicita moartea dacă se află într-o situaţie „lipsită de speranţă din punct de vedere medical” şi dacă trec prin „dureri fizice de nesuportat, care în viitorul apropiat le vor cauza moartea”.

Susţinătorii legii au afirmat că vor exista numai 10-15 cazuri pe an şi au argumentat că, din moment ce copiii în stadiu terminal deja sunt eutanasiaţi în Belgia, este mai bine ca această practică să fie şi reglementată.

Pe 16 noiembrie, 16 medici pediatri au solicitat Parlamentului să aprobe legea printr-o scrisoare deschisă publicată în presă. „De ce să le răpim minorilor această ultimă posibilitate? Din experienţa noastră vă putem spune că în cazurile de boală gravă şi moarte iminentă, minorii ajung rapid la un înalt grad de maturitate, fiind capabili să reflecteze şi să se pronunţe în aspectele privitoare la viaţă adesea mai bine decât oamenii sănătoşi.”

Conducătorii religioşi creştini, iudaici şi musulmani au respins această argumentaţie. Ei au afirmat într-o declaraţie comună:

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la riscul ca un subiect atât de serios să devină din ce în ce mai trivializat. Eutanasia persoanelor gingaşe, fie că sunt copii sau iresponsabili, vine în contradicţie cu condiţia lor de persoane umane. Nu putem accepta o argumentare care va conduce la surparea temeliilor societăţii.”

Un avocat britanic şi specialist în etică medicală, Charles Forster, a enumerat patru concepţii greşite implicate în extinderea practicii eutanasiei şi la copii. A criticat în mod special problema consimţământului informat.

„Moartea, din ce ştim până acum, este îngrozitor de irevocabilă, iar dacă optezi pentru ea, trebuie să fii sigur că asta vrei. Acest lucru implică înţelegerea unei serii de factori complecşi (precum prognoza – cum va evolua boala sau starea medicală – şi opţiunile terapeutice şi paliative disponibile) şi evaluarea semnificaţiei lor. Este greu pentru orice om şi aproape imposibil pentru copii.

„Există omultitudine de dovezi care arată că atunci când suntem puşi în faţa unor situaţii de care ne-am temut cel mai mult (de exemplu,  invaliditate gravă) ne dăm seama că acele situaţii nu sunt atât de greu de suportat precum ne-am imaginat anterior. Când suntem privaţi de multe, apreciem cu atât mai mult ce ne-a mai rămas. Încercaţi să explicaţi acest lucru unui copil.”

Din păcate, se pare că nu există nimic care să frâneze popularitatea eutanasiei în Belgia. Chiar în ultimul an, câteva revelaţii înspăimântătoare nu au reuşit să diminueze entuziasmul pentru eutanasie în rândul parlamentarilor şi alegătorilor.

În luna decembrie a anului trecut, doi fraţi surdo-muţi de 45 de ani au optat pentru eutanasie pentru că urmau să orbească. În februarie, o femei de 44 de ani suferind de anorexie nervoasă a ales eutanasia după ce a fost abuzată sexual de către psihiatrul ei (care încă mai deţine un cabinet particular). În septembrie, o femeie de 44 de ani, nemulţumită de viaţa şi înfăţişarea ei fizică ca bărbat transsexual a ales eutanasia.

Au existat pacienţi care s-au oferit să fie eutanasiaţi pentru ca rinichii lor şi alte organe să poată fi folosite. Cel puţin un deţinut a fost eutanasiat în mod voluntar, iar alţii au făcut cerere pentru asta.

Institutul Europeanpentru Bioetică (IEB) a dat publicităţii un raport extrem de critic la sfârşitul anului trecut despre cum s-a extins practica eutanasiei după intrarea ei în legalitate în 2002.

Tema centrală a fost lipsa de eficacitate şi de imparţialitate a instituţiilor guvernamentale care monitorizează şi controlează eutanasia. După 10 ani şi circa 5.500 de cazuri, nici măcar unul nu a fost trimis la poliţie. IEB spune că este o naivitate să aşteptăm ca doctorii să se auto-denunţe când fac o greşeală.

Mai mult, aproape jumătate dintre cei 16 membri statutari ai Comisiei pentru Control şi Evaluare sunt şi membri sau asociaţi ai principalei asociaţii belgiene care susţine dreptul la moarte. Acest fapt justifică, potrivit IEB, „lipsa oricărui control efectiv şi interpretarea tot mai extinsă pe care Comisia urmăreşte să o facă legii eutansiei.” După ce că o lege care permite eutanasia este un rău prin ea însăşi, susţine IEB, statul nici măcar nu se ocupă de punerea ei în aplicare.

„Ca în cazul tuturor legilor penale, această lege trebuie să fie de strictă interpretare, ca nu cumva să fie lipsită de orice conţinut. Nu este treaba Comisiei, care a fost desemnată să controleze şi să evalueze legea, să dea o interpretare tot mai extinsă termenilor legali până la a ajunge să nege spiritul cu care legea a fost dată şi să se suprime controlul asupra unor criterii legale cruciale.”

În consecinţă, se comit în prezent abuzuri în diferite zone. Mai jos sunt enumerate de către IEB câteva exemple cu titlu de critică:

- Cu toate că este obligatorie o cerere scrisă prin care se solicită eutanasia, redactată de pacient ori de un reprezentant legal, în practică Comisia trece adesea peste această obligaţie.

- La început, pacienţii trebuiau să sufere de o boală incurabilă cu risc letal. În prezent, boala trebuie doar să fie gravă şi să producă neputinţă.

- Durerea provocată de boală trebuie să fie insuportabilă, persistentă şi fără putinţă de a fi atenuată. Totuşi, pacientul poate refuza medicamentaţia menită să-i uşureze durerile. Potrivit IEB, Comisia „a luat hotărârea să nu-şi îndeplinească misiunea – prevăzută în lege – de a verifica dacă suferinţa este insuportabilă şi fără putinţă de a fi atenuată.”

- Sfera „suferinţei psihice” este în continuă expansiune.

- Cu toate că sinuciderea asistată medical nu este permisă de legislaţia din 2002, Comisia a ignorat acest lucru şi aprobă tacit, în mod repetat, această practică.

- Dacă un pacient urmează să fie eutanasiat la domiciliu, doctorul însuşi trebuie să procure medicaţia letală de la un farmacist autorizat şi să returneze rămăşiţele din serul letal. În practică, medicaţia este adesea procurată de către membrii familiei, este pusă la dispoziţie de către personal necalificat şi nu au fost făcute niciodată controale cu privire la surplusul de medicamente.

Într-o asemenea atmosferă, vor putea oare face faţă copiii presiunilor făcute de părinţi că să-şi dea consimţământul pentru eutanasie în caz de boală terminală? Puţin probabil. Iar în cazurile în care sistemul eşuează, este puţin probabil că vom afla vreodată ce s-a întâmplat.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Gabriela Coşereanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Senatul belgian a votat extinderea eutanasiei şi asupra minorilor

Senatul Belgiei a adoptat joi seara, 12 decembrie 2013, cu majoritate de voturi, proiectul de lege ce prevede extinderea eutanasiei şi asupra minorilor. Acest text a fost susținut pe scară largă de către grupurile de socialiști, liberali şi ecologiști.

50 de senatori au votat în favoarea moțiunii și 17 împotrivă.

În conformitate cu noul proiect de lege, minorii a căror moarte este inevitabilă într-un interval scurt de timp şi care se confruntă cu dureri de nesuportat vor putea beneficia de eutanasie cu acordul scris al părinților şi al unui psiholog ce va evalua capacitatea de discernământ. Nu va exista nicio limită de vârstă până la care va putea fi aplicată eutanasia, celelalte clauze ale legii din 2002, cum ar fi obligația unei cereri repetate, fiind menținute.

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Zece deținuți belgieni vor să fie uciși - Eutanasia este singurul răspuns la condițiile precare de detenție?

 

28 Octombrie 2013, Belgia (Bruxelles)

Zece deținuți belgieni au solicitat euthanasia. Unul chiar va beneficia de aceasta. Un senator belgian și un jurnalist se întreabă: „Nu s-a abolit în 1996 pedeapsa cu moartea?”

Judecătorii i-au garantat deţinutului Frank „eliberarea” prin eutanasie. Cu toate acestea, Frank nu îndeplinește condițiile stabilite de legea belgiană privind euthanasierea. El nu se află nici în „stadiul  final al unei boli incurabile”, nici nu suferă de „dureri insuportabile”. Totuşi, de când  a intrat în vigoare legea euthanasiei în Belgia, o zonă gri care este în continuă creștere a luat naştere. Medicii, judecătorii, autoritățile oferă  acestei legi un cadru din ce în ce mai „generos”.

Deşi în anul 2002 euthanasia se practica în condiţii foarte strict definite, uciderea legalizată capătă progresiv şi de multă vreme o amploare necontrolată.

Moartea belgiană

Un total de zece deținuți belgieni au solicitat euthanasia pentru eliberarea de supliciul închisorii. Acest lucru a fost prezentat în cadrul emisiunii „Panorama” a unei televiziuni belgiane, la data de 20 octombrie, într-un reportaj cu privire la euthanasia care se practică în penitenciarele din Belgia.

Aprobarea morţii

Până în prezent doar unui singur deținut belgian i s-a acordat dreptul la euthanasie, declară medicul Francis Van Mol, directorul general al Serviciului de Sănătate pentru Penitenciarele din Belgia.  Deţinutul se numeşte Frank V.D.B.  În 2012 el a solicitat euthanasia şi i-a fost acordată. Cu toate acestea, încă nu a primit injecția letală. Jurnalistul Dirk Leestmans l-a intervievat pe Frank pentru emisiunea „Panorama”. Frank a declarat că nu doreşte să fie eliberat din închisoare pentru că se consideră el însuşi „periculos”, în timp ce în închisoare suferă „insuportabil” din pricina privării de libertate.

Evadarea din închisoare

Același motiv l-au invocat alţi nouă deținuți, care, de asemenea, au solicitat „eliberarea” prin moarte. Acest lucru a fost dat publicităţii de către senatorul belgian Louis Ide, care a declarat că în închisorile belgiene deţinuţii preferă moartea în locul detenţiei. Conform declaraţiilor sale, condiţiile în închisori sunt „de nesuportat”, nu viața acestor deţinuţi.  Spaţiile supraaglomerate şi inadecvate, lipsa posibilităţii de a munci și a unei perspective de viitor, acestea sunt motivele pentru care deţinuţii preferă moartea în locul „iadului” acestui sistem de detenţie care şi-a pierdut orientarea, este de părere senatorul.” „Cine ar putea îndura vreodată să petreacă 23 de ore pe zi  într-o celulă de mai puţin de doi metri pătraţi, atât cât îi revin unui deţinut”, întreabă retoric senatorul Ide. „Cererea de euthanasie se face evident din disperare.”

Întrebări legitime

Chiar și jurnalistul Leestmans pune la finalul reportajului său  întrebarea dacă cererile de euthanasiere ale deținuților nu sunt cumva cauzate de condițiile de viață intolerabile din închisorile belgiene: „Frank cere să fie ucis pentru că  este bolnav  sau din cauza condițiilor improprii din penitenciar? Nu există nicio altă modalitate de a alina suferinţa lui Frank, decât să fie ucis? Nu a fost în 1996 abolită în Belgia pedeapsa cu moartea?”

Nu sunt bolnavi în fază terminală

Printre ceilalţi nouă deținuți care au solicitat euthanasia, nici unul nu se află în etapa finală a unei boli şi mai exact, nimeni nu era cu adevărat bolnav. Moartea, ca singură perspectivă a unui deţinut într-o țară civilizată? Sau se urmăreşte, oare, ca prin intermediul euthanasiei să se elibereze locuri de detenție pentru noii încarceraţi? Euthanasia, ca parte a măsurilor de austeritate ale statului ?

„Recent,  legea se aplică, de asemenea, persoanelor sănătoase, dar care consideră  suferinţa ´insuportabila`”, spune Leestmans în reportajul său.

Aşa cum prezintă numeroase studii și raportaje mass-media, legea belgiană de euthanasiere este abuzată într-un mod uimitor. Și asta în toate direcțiile.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Elena Jurcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Copiii nu aleg NICIODATĂ moartea

de Dale Hurd, 15 noiembrie 2013

Din momentul în care eutanasia a fost legalizată în Belgia, în 2002, belgienii au fost eutanasiați pentru orbire, pentru depresie, anorexie nervoasă sau operații de schimbare de sex nereușite. 

Acum, belgienii doresc să permită eutanasia și în cazul copiilor. 

Miercuri, 27 noiembrie, după o dezbatere de mai multe luni, Comisia de Afaceri Sociale şi a Justiţiei din Senatul belgian a votat  în favoarea unui nou proiect de lege care extinde legalizarea eutanasiei și asupra minorilor. 

În conformitate cu acest proiect, copiii sub 18 ani, bolnavi sau care suferă, ar putea fi eutanasiați în cazul în care se solicită acest lucru, iar părinții lor sunt de acord, un expert urmând să constate dacă această decizie a fost înțeleasă de copil. 

Susţinătorii legii eutanasiei susţin că aceasta este necesară și plină de compasiune, dar de fapt este doar următoarea fază a culturii morții. 

Nu doar că două treimi din belgieni sunt de acord cu noul proiect de lege, dar într-un sondaj controversat, trei sferturi au declarat că ar fi bine ca părinții să-și eutanasieze copiii bolnavi fără consimțământul acestora. 

„Copilul nu are maturitatea să se căsătorească, să cumpere alcool sau țigări dacă are sub 14 ani. Acum, pentru că suferă, noi spunem că ar trebui să li se dea posibilitatea de a cere eutanasia”, a declarat Carine Boucher de la Centrul European pentru Bioetică de la Bruxelles. 

Michel De Keukelaere, student la drept și fondator al Marșului pentru Viață de la Bruxelles a spus: „Copiii nu aleg să moară. Nu cred că un copil sub 18 ani, care este bolnav, vrea să moară.” 

„Cine îi va sugera copilului că una dintre soluții este eutanasia?”, a întrebat Boucher. „Un copil nu știe ce este eutanasia. Un copil nu știe ce este moartea.” 

Sursă: Știri pentru viață

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Raport şocant al medicilor olandezi: suferinţa părinţilor - motiv pentru eutanasia bebeluşilor aflaţi pe moarte

de Michael Cook, 14 iunie 2013

Olanda şi Belgia par a fi într-o cursă situată la limita de jos a eticii medicale. La un moment dat Belgia a luat-o înainte atunci când Parlamentul său a ajuns la un consens privind extinderea politicilor controversate ale eutanasiei asupra copiilor grav bolnavi. Dar, imediat, Olanda a venit din urmă.

Presa olandeză a raportat o evoluţie şi mai uluitore în problema eutanasiei. Durerea simţită de părinţii unui nou născut care este pe moarte este o justificare pentru uciderea propriului copil, a declarat Asociaţia Medicală Regală Olandeză (KNMG), asociaţie ce reprezintă medicii olandezi.

Într-un nou document oficial, „Decizii medicale asupra vieţii nou născuţilor cu anormalii severe” (redactat numai în olandeză), KNMG explică de ce este acceptabilă, şi uneori necesară, eutanasia copiilor. În Olanda, administrarea injecţiilor letale bebeluşilor cu dizabilităţi grave sau înfometarea lor, nu mai este de mult timp o noutate, din moment ce eutanasia este în mod clar permisă prin aşa numitul Protocol Groningen 2004.

Noutatea uimitoare a recentei declaraţii este aceea că se precizează că suferinţa părinţilor poate fi un motiv pentru a ucide nou născuţii. Printre alte condiţii, documentul precizează că o injecţie letală de relaxare a muşchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferinţă dinaintea morţii este mărită şi decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii pentru acel moment, şi cauzează o durere extremă părinţilor.”

Este important să se înţeleagă ce este atât de revoluţionar în privinţa acestei declaraţii stupide. O fiinţă umană absolut nevinovată ar putea fi ucisă fără posibilitatea de a-şi exprima dorinţa de a muri, deoarece continuarea existenţei sale este un deranj emoţional pentru alţii. Secretul a fost dezvăluit. Astăzi sunt bebeluşi cu dizabilităţi severe; mâine ar putea fi adolescenţi cu probleme mentale; pe viitor, bătrâni afectaţi de boala dementei. Nu ai avea inimă dacă nu ai suferi din cauza unor astfel de cazuri; ai avea o inimă de piatră dacă i-ai omorî pentru a-ţi stopa propria suferinţă.

Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG şi iniţiatorul Protocolului Groningen, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinţilor este relevantă. „Aceşti copii sunt gri şi reci, au buze albastre şi, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi aşa ceva, iar asta poate dura ore şi uneori zile întregi. Experienţa este foarte stresantă pentru părinţi. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viaţă, le poate lăsa răni profunde.” 

Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaşte că acel copil ar putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simţi durere şi discomfort, dar suferinţa este un fenomen social şi psihologic complex, fără un criteriu ştiinţific valid.

Mult mai obiectivă este suferinţa părinţilor care sunt martorii neputinţei copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinţi de „monstruoasa” vedere a propriului copil murind în chinuri, explică  Dr. Verhagen. „Aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.

Criteriile pentru eutanasia nou-născuţilor sunt următoarele (din pagina 54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu îşi poate exprima propria dorinţă, dacă decesul este inevitabil şi procesul morţii este prelungit, atunci copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinţii să fie scutiţi de o continuă suferinţă.

Din cei 175.000 de copii născuţi în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.

„Aceşti nou-născuţi, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu siguranţă în scurt timp. Ei au o prognoză slabă şi o foarte mică speranţă de viaţă. Ar putea să nu fie dependenţi de îngrijire permanentă, dar vor avea o viaţă plină de suferinţă şi fără speranţă. Doctorii şi părinţii sunt în faţa grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare acţiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferinţa şi dizabilităţile care ar putea rezulta din cauza slabei sănătăţi a copilului”.

Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susţinător al eutanasierii pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai  argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor cinci ani de la Protocol, predicţiile negative au întârziat să apară, susţine acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb, monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilităţi severe au fost avortaţi. „Aceasta a determinat creşterea numărului de avorturi şi mai puţine cazuri de eutanasie”, a menţionat triumfător.

Poate ar trebui să evităm termenul de „pantă alunecoasă" atunci când vorbim despre ceea ce îi determină pe medici să emită asemenea absurdităţi. Ideea este că, în Olanda şi Belgia, criteriile au evoluat într-o asemenea măsură, încât, de la bolnavii terminali, s-a ajuns la adulţi care şi-au pierdut interesul de a trăi, apoi la copiii suferinzi şi iată că acum la copii ai căror părinţi suferă.

Orice om raţional poate înţelege că nu este departe ziua când, în Olanda şi Belgia, suferinţa copiilor adulţi va fi un motiv suficient pentru eutanasia propriilor părinţi bătrâni şi bolnavi. „Te rugăm, doctore, scuteşte-l de suferinţa noastră!”

Sursă: Mercator.net

Traducere: Paula Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com   

Cum eutanasierea legală a schimbat Belgia pentru totdeauna

de Tom Mortier și Steven Bieseman

În 2002, Belgia a devenit a doua țară din lume, după vecina sa, Olanda, care a legalizat eutanasierea. În următorul deceniu, țara noastră a devenit un adevărat laborator al schimbărilor sociale radicale. Cu atâtea alte țări preocupate astăzi de legalizarea eutanasierii, acum este un moment propice să stăm o clipă și să analizăm cu atenție rezultatele.

În 2002, Belgia era guvernată de o coaliție a liberalilor și social-democraților. Fuseseră excluși creștin-democrații ceva mai conservatori. Cu albastru drept culoare a liberalilor și roșu a social-democraților, presa a supranumit guvernarea: Coaliția Mov.

Creștin-democrații deși au adoptat o poziție difuză privind eutanasierea, se aflau totuși în opoziție. Coaliția Mov era liberă să adopte o lege a eutanasierii în baza argumentului că o persoană ar trebuie să aibă întotdeauna posibilitatea de a „alege liber” dacă să moară sau nu. Astfel că, absolutizând ideea auto-determinării persoanelor, cele două aripi, dreapta și stânga, au găsit numitor comun.

Legea stipulează că doctorii pot ajuta pacienții să moară dacă aceștia își exprimă liber acest lucru pentru că manifestă dureri netratabile și insuportabile. Procedura menționează că pacientul trebuie să consulte un al doilea doctor independent, iar în cazul bolilor non-terminale trebuie obținută și aprobarea unui medic psihiatru independent. În practică, totuși, această independență este irelevantă. Belgia este o țară mică, în care se găsesc cu ușurință doctori îngăduitori.

O serie de cazuri recente nu lasă nicio îndoială asupra faptului că legea eutanasierii a schimbat drastic și din temelii societatea belgiană. Anul trecut, unei perechi de frați gemeni surzi de 45 de ani care nu au putut accepta ideea de a rămâne orbi i s-a admis posibilitatea eutanasierii. Doctorii au aprobat cererea lor deoarece ei oricum „nu mai aveau pentru ce trăi”. Potrivit doctorilor care au făcut injecția letală, nu a fost „mare lucru”.

În alt caz, o femeie în vârstă de 44 de ani care suferea de anorexie nervoasă cronică a fost eutanasiată. Ulterior, o altă femeie, de 64 de ani, care suferea de depresie cronică a fost eutanasiată fără a fi informate rudele. Doctorii și-au apărat deciziile explicând faptul că aceste cazuri extreme și excepționale au fost legitime pentru că toate condițiile legale au fost respectate.

Eutanasia se transformă din opțiune medicală în ideologie. Doctorii belgieni care practică eutanasierea au chiar convingerea că sunt plini de omenie deoarece îi eliberează pe oameni de suferință. Umaniștii fundamentaliști merg mai departe și descriu eutanasierea drept apogeul auto-determinării. Opinia familiei pacientului nu are oricum nicio greutate. Un doctor este îndreptățit să eutanasieze mama unei familii fără a oferi vreo explicație copiilor ei. Eutanasierea este promovată ca o modalitate „frumoasă” și pozitivă de a muri. Astfel că doctorii fac transplant de organe de la pacienții care mor în operații, pentru că se spune că le umple de sens viața. În curând, legea s-ar putea să permită ca şi copiii și pacienții care suferă de nebunie să fie eutanasiați.

Din 2002 cei care s-au opus legii, ca și noi, au fost marginalizați și tratați ca niște conservatori rigizi și lipsiți de inimă care nu se integrează în societatea postmodernă, pluralistă și progresistă a Belgiei (1). Creștin democrații s-au dezis de valorile lor tradiționale și susțin legea. Examinarea problemei a devenit taboo pentru că aceasta ar însemna ca dreptul absolut al individului să fie violat.

Există însă critici importante la adresa legii, venite și din altă direcție decât cea a Bisericii Catolice. Filozoful belgian Herman De Dijn este un oponent declarat. El descrie Belgia drept o „societate sentimentalistă” în care valorile tradiționale au fost drastic minimizate și înlocuite de preferințe subiective (2). O societate sentimentalistă nu mai poate subscrie valorilor etice, altele decât cele care privesc căutatea fericirii individului, adică autonomie și lipsa suferinței. Responsabilitățile specifice unei comunități și instituțiile morale sunt anulate în acest proces de căutare a bunăstării individuale; interdependența și conectivitatea sunt ignorate.

De Dijn simte că acesta este esența problemei. O persoană nu este numai un mănunchi de sentimente, opinii și preferințe individuale, ci este parte a unei specii, membru al omenirii, o verigă vitală în ecologia morală în care fiecare persoană are o valoare simbolică unică. Respectul pentru demnitatea umană include nu numai respectul pentru opiniile personale, ci și pentru conectivitatea cu cei dragi și cu societatea.

Susținătorii regimului eutanasierii resping această critică seculară, precum și influența dăunătoare a Bisericii Catolice (3) Ideologia lor de autodeterminare absolută a devenit atât de puternică încât se transformă într-o teologie, într-un fanatism cvasi-religios. Au inventat simboluri și ritualuri încurajatoare pentru a-și exprima convingerile. Un card de auto-determinare conține ultimele dorințe ale pacientului, astfel încât serviciile sociale să știe ce au de făcut în cazul unei boli terminale. Există centre unde oamenii pot adresa întrebări despre practica eutanasierii. Se manifestă azi un fenomen de îndoctrinare pe tema autodeterminării a doctorilor și voluntarilor care poartă certificatele de eutanasiere ca niște insigne de onoare.

Cu toate acestea, noi avem nădejde. Cu siguranță există metode de a convinge publicul belgian că ceva este teribil de greșit atunci când politicienii dezbat dacă este legal sau nu ca părinții să reducă la tăcere proprii copii. Nu este omenesc și nu este științific. Nu există o scală științifică pentru a determina o suferință insuportabilă. Luând în calcul avansul cercetărilor în alinarea durerilor, eutanasierea nu este nici măcar necesară.

Ideea-cheie a mișcării verzi este că toate formele de viață sunt interconectate - chiar și noi oamenii. Mai ales noi oamenii. Treaba politicienilor este de a proteja această conectivitate. Altfel, de ce ar trebui să le pese părinților de copilul lor dependent? De ce ar trebui să le pese copiilor de părinții lor dependenți? Odată ce pierdem această conștiință că suntem legați unii de alții prin frățietate, vom sfârși prin a ucide pe toți aceia considerați poverile societății. Și într-o oarecare măsură, fiecare în parte este o povară.

Eutanasierea nu reprezintă o amenințare la adresa dogmelor religioase. Bisericile vor sta deschide indiferent de ce se întâmplă în spitale și în centre de îngrijire. Ceea ce este amenințat acum este umanismul. În loc să stăm puternici, uniți ca frații, această dogmă a autodeterminării ne separă, ne izolează pe fiecare în parte și apoi ne propune să ne omoare - dacă dorim. În Belgia zilelor noastre cu toții suntem în primejdie.

Tom Mortier și Steven Bieseman predau la Universitaea Leuven din Belgia. Ei doresc să mulțumească Profesorului emerit Herman De Dijn pentru valoroasele discuții și Sylviei Statz pentru îndrumările privind traducerea textului.

1. Burms A. and De Dijn H., De sacraliteit van leven en dood, Pelckmans Uitgeverij nv, Kalmthout, (2011), S. 71-89.

2. De Dijn H., Taboes, monsters en loterijen, Uitgeverij Pelckmans, Kapellen (2003), S. 23-25.

3. Burms A. and De Dijn H., De sacraliteit van leven en dood, Pelckmans Uitgeverij nv, Kalmthout, (2011), S. 91-99.

Sursa: MercatorNet

Traducere: Iulia Elena Catargiu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com