Troy Polamalu - Superstar de fotbal american convertit la ortodoxie

Echipa de fotbal american a Oţelarilor din Pittsburg a avut unul dintre cei mai de temuţi jucători pe postul de safety din liga profesionistă. Cu o combinaţie perfectă de viteză, intuiţie şi duritate Troy Polamalu a fost jucătorul ideal pe acest post. 

Doar în sezonul 2008, acesta a realizat peste 432 de tackle-uri, 7 sacks (secerări a oponenţilor) şi 17 interceptări. Aceste realizări l-au făcut pe cel desemnat de 3 ori “jucătorul profesionist al sezonului” să-şi ajute echipa să participe la cel de-al doilea playoff pentru campionat, disputat în ultimii 3 ani.

.

Când Troy intră pe teren, este un Leu. “Încerc să fiu pasional în toate aspectele existenţei mele: cum îmi iubesc soţia, cum îi slujesc, cum îi slujesc cu voia Domnului fiului meu. La fel încerc să fiu fierbinte şi în privinţa fotbalului, în modul în carea ascult de antrenori, cum îmi ajut coechipierii cu pasiune, cum încerc să slujesc Domnului cu sinceritate.”

Troy e creştin încă din facultate, iar după debutul în liga profesionistă în 2003 a muncit din greu să-şi păstreze caracterul curat şi să nu se lase furat de faimă şi succes.

“Lupta cu mândria e dificilă, ştii... mergem la liceu şi auzim despre mândrie, despre curaj şi toţi aceşti termeni pe care îi folosim pentru a fi motivaţi, dar mândria este... de fapt, nu ştiu dacă găsim în Scripturi undeva sau în Vieţile Sfinţilor vreun loc în care mândria să fie o trăsătură de apreciat pentru cineva. Acest tip de egoism este o adevărată încercare, mai cu seamă în această industrie, industrie a divertismentului pe care o avem noi.”

Deşi mândria este o provocare pentru orice atlet, Troy mărturiseşte că nu cele evidente sunt greu de biruit:

“Ştiţi... aceste lucruri mari sunt uşor de depăşit, dar abia acumularea celor mici contează cu adevărat. Oamenii ştiu că adulterul e rău sau crimele sunt rele. Nu voi ieşi în oraş să mă culc cu prima femeie ce-mi iese în cale, nu voi ieşi să mă bat sau să ucid pe primul om pe care îl văd, dar când ochii încep să alerge şi încep să alunece un pic mai mult, iar noi devenim un pic mai geloşi, mai invidioşi, iar aceste patimi se înrădăcinează adânc în interiorul meu... abia atunci devine cu adevărat periculos. Pentru că diavolul nu lucrează aşa (prin cele mari), ci strategia sa este mereu subtilă, adună şi zideşte peste acea sămânţă a răutăţii pe care tu singur ai plantat-o.”

Cu toate încercările şi ispitele pe care Troy le încearcă, acesta mărturiseşte că rugăciunea este cea care îl ţine cu picioarele pe pământ.

“Rugăciunea este temelia. Este mijlocul de comunicare cu Dumnezeu. Şi mă refer la rugăciunea neîncetată.. neîncetată... neîncetată... neîncetată. Cu cât te rogi mai mult, viaţa şi conştiinţa îţi devin mai bine acordate (spiritual) şi poţi smulge multe dintre acestea (neputinţe) şi le vezi... oau... acestea chiar nu sunt deloc bune. Cred că lupta fiecărui creştin este să ajungă în acel punct al rugăciunii neîncetate către Dumnezeu, în care orice lucru, gând sau faptă, aduce slavă lui Dumnezeu.”

Troy e în al şaptelea sezon de contract cu Oţelarii şi nu arată nici un semn de oboseală, fie că face interceptări ori că se aruncă într-un tackle, ori că secerează (sack) fundaşi, Troy se îngrijeşte să nu-şi piardă cumpătul şi aşezarea.

“Nu iubesc fotbalul neapărat. Nu mă trezesc dimineaţa tânjind după fotbal, după contact fizic, dar iubesc atmosfera pe care o crează fotbalul, iubesc să fiu în preajma coechipierilor mei, iubesc lupta din fotbal, îl iubesc pentru faptul că face parte din viaţa mea, dar nu privesc fotbalul ca fiind ceva mai mult sau mai puţin important decât alte aspecte ale vieţii mele. Iubesc mai ales faptul că Dumnezeu m-a adus aici şi că a făcut din fotbal o parte a vieţii mele... asta iubesc în fotbal.”

Mă gândesc adesea la Troy Polamalu, despre care îi veţi auzi pe coechipierii săi declarând că este cel mai religios atlet din fotbal” declară Dodd către U.S.A. Today. „Se însemnează mereu cu semnul crucii înainte şi după meciuri. Se roagă în timpul jocului”.

Polamalu a câştigat Superbowl-ul de două ori şi de şase ori campionatul. (...)

Cât despre orientarea religioasă, Polamalu s-a convertit la ortodoxie, după ce a petrecut 4 zile într-o mănăstire de la muntele Athos din Grecia. Vedeta Oţelarilor şi-a convins apoi şi soţia să se alăture ortodoxiei în urma unui pelerinaj făcut în 2007 la locurile sfinte din Grecia şi Turcia. Polamalu şi-a botezat ambii săi copii cu numele de Paisie şi Efrem, după numele a doi mari sfinţi greci.

„Fotbalul e parte din viaţa mea.. dar nu e Viaţa însăşi!” ne-a declarat Polamalu. „Fotbalul este ceea ce fac şi modul prin care îmi mărturisesc credinţa”.

În timp ce Tebrow (un alt jucător creştin de fotbal), fiu de misionari, a ales modelul evanghelist de vieţuire, vedeta Oţelarilor a declarat într-un interviu că este prudent să nu-şi impună credinţa sa asupra altora: „Asta poate conduce la resentimente şi nu-ţi poţi dori aşa ceva. Există şi o urmă de aroganţă uneori cu oamenii ce sunt prea inimoşi, prea misionari, în opoziţie cu ceea ce credinţa este de fapt. În genul: Eu înţeleg acestea mult mai bine decât tine. Sunt multe riscuri de cădere în această abordare”.

Polamalu este unul dintre sportivii aleşi în echipa de fotbal american a deceniului şi jucătorul defensiv al anului 2010.

Poţi să-l întrebi pe Troy orice doreşti despre părul său şi-ţi va răspunde cu răbdare, dar dacă îl vei întreba cu cine dintre vedetele clipei s-ar culca dacă ar avea ocazia, nu vei primi nici un răspuns. Este o distincţie importantă în viaţa unui luptător adevărat. “Vedeta mea (celebrity crush) este soţia mea, Teodora Polamalu,” răspunde el unui reporter de la “Access Hollywood”. “Nu e de mirare că nimeni nu poate rămâne căsătorit la Hollywood, cu întrebări de genul acesta”. 

Polamalu este jucătorul meu preferat NFL, dar asta nu e nici pe departe totul. El este umil, atent, cuviincios, dezbrăcat de egoism şi capabil să producă pagube mari pe un teren de fotbal. E angajat însă pe un drum care transcende profesia lui: “Vreau să reprezint ceva mai important decât pe mine, fie că este vorba de ceea ce fac pe terenul de fotbal sau în afară”, a spus Polamalu.

Atunci când Steelers a ajuns să joace împotriva Cardinalilor, în septembrie 2007, Polamalu a avut o cerere specială pentru antrenorii lui. El s-a simţit obligat să viziteze un om pe care el îl numeşte “părintele spiritual “, cel care a fondat mănăstirea Sf. Antonie cel Mare din Florence, Arizona.

Slujba a început la ora 3 dimineaţa şi s-a încheiat duminică, patru ore mai târziu. Steelers i-au pus la dispoziţie şoferul şi, cu sufletul odihnit, Polamalu s-a întors în grabă în Valley pentru începutul meciului de la ora 2:15. “Este un jucător special pentru care ne simţim obligaţi să facem excepţii de la regulile cantonamentului” a declarat secundul lui Steelers Roz Horton. “E clar că facem.” a răspuns Horton a fost întrebat la ce oră s-a întors Polamalu de la noaptea lui albă petrecută la mănăstire. “Nu l-am întrebat” a spus el. “Nouă nu ne pasă, atâta timp cât el a fost aici la timp pentru joc”.

Polamalu nu va recunoaşte tratamentul său special sau rolul său deosebit acordat de antrenori pe terenul de joc. Asta ar sugera că e mai bun decât colegii lui şi nu vei auzi ceva de genul ăsta ieşind vreodată din gura lui. Cu o mină serioasă, spune că numărul său de joc este singurul lucru care-l face diferit de restul coechipierilor.

Când a fost numit jucătorul defensiv al anului, el a postat imediat pe tweeter că Clay Mathews de la Packers, Ed Reed de la Ravens, Julius Peppers de la Bears şi James Harrison de la Steelers merită cu mult mai mult decât el acest premiu. 

Apoi, a continuat cu acestea: “Premiile individuale au loc doar în golf şi bowling. Prea mult preţ se pune pe un singur jucător în fotbalul american, singurul sport în care doar relaţiile de joc în echipă contează”.

Articol preluat parţial de pe site-ul Război întru Cuvânt .