Au trecut 8 ani de la ziua nunții lor. În zadar au așteptat însă domnul Ghiorgos K. și soţia sa să le vină pe lume un copil. Inima lor este arsă de o tristeţe adâncă și de nevindecat. Ce jalnică este viața pentru o femeie care nu are copii, care nu este mamă! Soțul, întristat și el, încearcă să-i dea curaj: "Ai răbdare, îi spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi și supărare nu poți să schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobândirea copiilor, ci și creșterea noastră duhovnicească, unirea aici și în veșnicie cu Dumnezeu".
Doamna Arhondula stăruia însă să se roage, să se roage din toată puterea sufletului ei. De mică, mama o învățase să se roage totdeauna pentru că, spunea, adevărații oameni se roagă din toată inima și rugăciunea îi înarmează cu răbdare și perseverență în luptele grele ale vieții. Mersese de multe ori cu familia și la biserica Sfântului Ioan. După căsătorie se ruga adesea:
"Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijlocește către Domnul nostru și roagă-L să mă învrednicească să devin și eu mamă. Oamenii și știința lor mi-au spus că eu nu voi fi niciodată mamă. Brațele mele vor rămâne goale, casa întunecoasă, inima mea îndurerată. Eu, Sfinte Ioane, voi aștepta răspunsul din Ceruri, să-mi dăruiască Dumnezeu un copilaș, să-mi umple casa, inima și viața întreagă de bucurie. O să aștept, Mare Sfinte Ioane..."
Iarna lui 1979. Posomorâtă, doamna Arhondula încearcă să-şi adune gândurile și să se roage. Nu poate însă, este istovită și simte ceva urât înăuntrul ei. Ar vrea să plângă, să strige, să amenințe. Se întoarce, vede pe perete icoana Sfântului Ioan și izbucnește în lacrimi: "Ce ți-am făcut eu, Sfinte Ioane, de ce mă urăști? De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie? Sfinte Ioane, mă urăști?"
Noaptea următoare se aud pași urcând scările ce duc către casa lor și cineva bate la ușă. S-au trezit amândoi, și ea și soțul. A ieșit doamna să deschidă. În întunericul de afară vede o lumină având chipul Sfântului Ioan:
"Arhondula, ce rugăciune a fost aceea pe care ai făcut-o aseară? Sfinții nu urăsc pe nimeni. Nu este însă voia lui Dumnezeu să dobândești acum copii. Vor mai trece doi ani și va veni și această bucurie".
A dispărut lumina, s-a stins și ecoul glasului Sfântului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit și bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea și al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa și inimile părinților.
"Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit, și din toate necazurile lor i-a izbăvit." (Psalmul 33,16)
Mai multe minuni și viața Sfântului Ioan Rusul:
0 comments:
Trimiteți un comentariu