Lucrul care m-a impresionat cel mai mult în cei douăzeci și șapte de ani pe care i-am trăit alături de el, a fost harul lui Dumnezeu pe care îl împărtășeau cuvintele lui atunci când le vorbea oamenilor. Noi am văzut multe minuni care s-au petrecut ca urmare a rugăciunilor lui, ne-am obișnuit cu ele și aproape că nu le mai dădeam nicio atenţie, pentru că el însuși nu dădea atenţie acestor minuni.
El întotdeauna urmărea o minune mai mare: unirea inimii omului cu Duhul lui Dumnezeu. Și a slujit continuu în viaţa lui acestei mari minuni prin cuvintele sale. Am văzut renașterea multor oameni, renaștere care s-a produs la un singur cuvânt al Părintelui Sofronie, uneori chiar numai la o mică glumă a lui. Deoarece cuvintele care ieșeau din gura lui porneau din inimă și erau încărcate de energia harului. De aceea el nici nu prețuia prea mult disciplina și regulile exterioare, ci căuta un alt fel de autoritate: autoritatea cuvântului rostit de cineva care a trăit în prezenţa Celui Preaînalt. Aceasta a fost toată lucrarea vieţii lui.
Noi nu am avut întâlniri formale în care să ne povăţuiască, dar în timp ce se citea la masă, de pildă, se întâmpla să întrerupă lectura ca să ne explice lucrurile despre care tocmai citisem. Și cuvintele care ieșeau din gura lui erau „condimentate” cu atâta har și aveau așa un efect asupra inimilor noastre, încât uneori nu mai eram în stare să mâncăm mâncarea ce ne stătea înainte. Și în inima noastră răsunau cuvintele Domnului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mat. 4, 4).
Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult în relaţia mea cu Părintele Sofronie era felul în care ne primea atunci când ne duceam la el. Ne putea primi pentru cinci minute, o oră, două ore, atât timp cât era nevoie dar noi ne simţeam adânc cinstiți în prezenţa lui datorită smereniei sale, prin care el izbutea să se pună întotdeauna mai prejos decât oricare dintre noi. Și această smerenie dădea o mare autoritate cuvintelor lui. Și o mică mustrare pe care ne-o făcea, în momentele de ispită, fără să ridice glasul, era în stare să „zdrobească oase” și, prin urmare, să ne slobozească deplin de toată robia minţii.
Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult la el era pasiunea pe care o avea pentru Liturghie. Pentru el Liturghia era evenimentul cel mai de seamă al vieţii. Încă de cu o zi înainte, gândul că în ziua următoare avea să slujească Liturghia îl învăluia și punea stăpânire pe el.
Pentru el Liturghia era parastasis, o înfăţișare înaintea Dumnezeului celui viu și o întâlnire cu El. Și ne spunea că dacă slujim Liturghia cu pregătire, cu teamă, cu smerenie și cu atenţie, vom dobândi aceleași roade ale harului precum nevoitorii isihaști din pustie, ba chiar mai multe. Pentru că, spunea el, în zilele noastre nu mai există pustii, dar Liturghia este încă cu noi și în Liturghie ne putem întâlni cu Dumnezeul cel viu.
Arhimandrit Zaharia Zaharou - Merinde pentru monahi
Editura Nicodim Caligraful
Sfânta Mănăstire Putna -2012
Cartea se poate cumpăra de aici.
Cartea în format PDF este disponibilă pe site-ul Mănăstirii Putna.
0 comments:
Trimiteți un comentariu