15 mai - Ziua Internaţională a Familiei

În 1993, O.N.U. a declarat ziua de 15 mai “Ziua Internationalã a Familiilor”.

Un an mai târziu, Guvernul României a decis marcarea acestui eveniment internaţional prin sãrbãtorirea, în aceeaşi zi, a “Zilei Familiei din România”.

Mai jos, sunt câteva cuvinte ale Părintelui Arsenie Papacioc: "Despre iubirea dintre tineri şi viaţa de familie".

 - Ce sfat le puteţi da unor tineri care doresc să se casatorească?

- Să se casătorească, dar nu pentru instincte sau pentru alte interese. Să se căsătorească cu gândul să cucerească cu orice chip Împărăţia lui Dumnezeu împreună! O stimulare continuă unul pentru altul, ca să se poată mântui. Plăcerile sunt consecinţe ale căsătoriei, nu sunt scopuri. Scopul este tot mântuirea. Este o mare greşeală să te căsatoresti numai pentru plăcere. Aceasta se termină repede. O lună de miere şi apoi o viaţă de amar?

Este o mare greşeală! Trebuie sa va ganditi putin, si unul si altul: „Ne casatorim ca sa ne mantuim impreuna!” Este mai greu, fără discuţie, decât dacă te duci la mânăstire. Mânăstirea te limpezeşte, te curăţă! Te lupţi cu orice chip. Lupţi tot ca om.

- În ce măsură se poate vorbi de o desăvârşire în viaţa de familie?

- Sunt stadii şi stadii! Mai întâi să fie credincios. Să ducă o viaţa creştină. Care om, auzind bătaia clopotelor, nu se trezeşte? Şi el duce o viaţă bună, de biserică, de sarbători, de spovedit, de milostenie şi aceasta să o facă cu reciprocitate; şi să iubească cu desâvarşire. Să crească copii, să umple raiul de creştini, de credincioşi. Asta nu este uşor! Acesta este scopul căsătoriei. Problema cu căsătoria se pune aşa, fraţilor: ori bine, ori deloc!

- Dacă femeia sau bărbatul, de exemplu, are o căsătorie care a fost ratată – femeia este bătută de bărbat -, cum se poate rezolva problema ei, sau ce sfat poţi să-i dai, în condiţiile în care ea este sfâşiată?

- Singurul lucru, mai întâi de toate, îi spui: „Mă, nebunule! De ce îţi baţi nevasta? Unde se spune să faci lucrul acesta?” Pentru că se pot şi desparţi pentru aşa ceva. În loc să fie iubirea desăvârşită, acolo este ura desăvârşită? Crezi că ea te mai iubeşte când tu o plesneşti? Vin foarte multe cazuri pe la noi cu femei gonite şi nu ştiu nici eu ce să le mai spun! Şi eu le spun: „Desparte-te!”

– Se mai pot recăsători femeile acelea?

- Se pot recăsători. Spune şi Sfânta Scriptură. Se pot recasători dacă nu au fost ele vinovate. Dacă au fost ele rele, nu se pot recăsători! Dar răspunsul, ca să fie mai biblic, este să nu se recăsătorească dacă a greşit.

- Care sunt condiţiile de întemeiere a unei familii?

- Condiţiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să ţinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăţeşte orice. Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.





  Aşa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevarată şi pe o coordonată exclusiv creştină. E o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată, şi punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreşte, ea va naşte şi ea trebuie să renască copilul, prin educaţie. Deci trebuie să fie foarte pregatită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă şi pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Şi se consumă în felul acesta de a-şi manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri.

  A greşit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: “Nu, asta face parte din ritmul dragostei…” “… Şi un prunc la anul, blând şi mic, să crească mare şi voinic, şi noi să mai discutăm un pic, şi la botez!” – datorită ritmului dragostei. Pentru că frumuseţea o să se mai schimbe, dar trebuie să ramână mai departe frumuseţea creştină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se şi dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârşit - asta ar fi semnificaţia verighetei.

  Există mai multe condiţii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, şi printre ele sunt şi acestea două: să se iubească, şi să fie şi părinţii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor şi acordul părinţilor. Şi atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

– Cum putem şti că partenerul e cel pe care ni-l daruieşte Dumnezeu?

- Trebuie să simţi că celalalt e pentru tine. Există o forţă nevazută în tine, cu care simţi că acesta este… cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cuminţenia, dorinţa de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinţa acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai ţin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-şi pună problema despărţirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozităţile şi au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate creştină, un eroism de a-şi menţine această identitate.

- Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredincioşi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

- Sunt necredincioşi unul faţă de altul, sau necredincioşi faţă de Dumnezeu?

– Faţă de Dumnezeu.

- Acum vreau să vă spun un lucru: să ştiţi că nici inteligenţa, şi nici orice educaţie, nu are nicio valoare dacă nu este în slujba dragostei şi a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. “Ne iubim, şi gata!” Acesta este instinct şi nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

  Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeşte unor idealuri mai înalte – chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit – sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

  Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că se iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există niciun fel de siguranţă de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce aţi pus-o.

  Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educaţia copiilor, de a-i învăţa să se închine. Pot să traiască ca nişte păgâni, fără niciun fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se deştepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că “astăzi familiile trec prin momente dificile”, nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când traieşti prezentul, nu mai poţi să vezi defecţiunile în acţiuni: vezi numai perfecţiunile. O tendinţă mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre aşa ceva.

  Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile aşa cum le-a creat Dumnezeu. Bineînţeles, nu este singura Taină – mai mult decât atât este calugăria.

  Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând niciun ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credinţa. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog – la o mână întinsă ţigănească -, îl dă doar dacă te jertfeşti.

  Datina aceasta se săvarşete datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire şubredă care nu durează. Cum ar zice omul: “O lună de miere şi o viaţă de amar!

  Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare“, şi dăruirea este toată Scriptura.

- Dar putem identifica, în viaţa de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, şi al bărbatului de al femeii?

- În ce priveşte idealurile, nu. Dar în ceea ce priveşte preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteţi spune care este scopul ascultării în viaţa de familie?

- Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul şi ştiu ce au de făcut.

În ce priveşte copiii, ei trebuie educaţi de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, că astfel, încet-încet, să crească în învăţătura creştină.

Sursă articol: Război întru Cuvânt