Cel
între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, sau
cel prost, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate
şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie
înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul
acesta multă vreme.
Într-una
din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de
vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe
soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind
plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi,
martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd
înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi
duce şi mă voi face monah.
Şi
îndată lăsând toate şi bine rânduindu-le, a plecat la fericitul
Antonie şi bătând la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi
i-a zis: Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici? Iar el i-a răspuns:
Sunt un străin şi am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul
i-a zis: Bătrân fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci
monah şi nici să înduri necazurile şi strâmtorarea pustiului.
Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din belşug
cele necesare trupului şi vei putea să petreci fără prea multă
oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta,
fiindcă eu stau singur şi mănânc doar la cinci zile o dată şi
atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să
audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună
cu el. Şi sfântul neputând să-l alunge, închizând uşa colibei,
l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar
Pavel a rămas flămând şi nu s-a depărtat.
În
ziua a patra, însă, sfântul având trebuinţă neapărată să
iasă afară, deschizând uşa şi găsindu-l pe Pavel lângă uşa
colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu
poţi să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi
este cu neputinţă să mă duc într-altă parte. Atunci sfântul
văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici
vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare şi
vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la
mine, vei putea şi aici să te mântuieşti; dar dacă nu vei face
acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo
de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei
spune, cu râvnă le voi face. Şi sfântul i-a zis: ridică-te,
deci, şi roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ţi aduc
de lucru. Fericitul Antonie intrând în peşteră, îl supraveghea
printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune
o săptămână întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui.
După
aceasta, Sfântul Antonie ieşind afară şi luând ramuri de finic,
i-a zis: ia şi împleteşte din ramurile acestea, aşa cum mă vezi
că împletesc eu. Şi bătrânul a împletit până la al nouălea
ceas un şirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar
sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi
împleteşte din nou. Şi Pavel a stat nemâncat timp de şapte zile.
Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească
şi să plece de acolo. Dar Pavel, despletind şiragul cu
îndelungă-răbdare şi cu osârdie şi împletindu-l din nou cu
multă luare aminte, fără să cârtească şi fără să se
tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui,
atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule,
vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum
crezi, părinte! Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfântul;
şi punând masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pâine, de câte
şase uncii fiecare (aproape 200 grame) şi a înmuiat pentru dânsul
una, iar pentru bătrân trei. Şi Sfântul Antonie începând un
psalm, ca şi întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat,
repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga
împreună cu Sfântul. Apoi, Sfântul i-a zis lui Pavel: stai la
masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi
îndeplinind şi această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te,
fă-ţi rugăciunea şi culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuşi
de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit.
Către
miezul nopţii, Sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a
sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea până la ceasul al
nouălea din zi. Când s-a făcut seară, Sfântul Antonie luându-şi
înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel,
mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După
ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule,
mai mănâncă şi altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns:
dacă vei mânca şi tu, atunci şi eu voi mânca. Sfântul Antonie a
zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis:
pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie.
Iar după ce au adormit puţin, sculându-se au început din nou să
cânte.
Când
s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă
abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte
fraţi la Sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi
Sfântul i-a zis: slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti
nimic, până ce vor pleca. Şi au trecut zile fără ca Pavel să
guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: pentru ce nu vorbeşti? Şi,
pentru că el nu răspundea, Sfântul i-a zis: vorbeşte fraţilor;
şi a început să vorbească.
Într-una
din zile, aducând cineva sfântului un urcior cu miere, Sfântul
Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta,
Sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu
cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Şi
făcând aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat câtuşi de
puţin.
O
altă dată i-a poruncit să scoată apă şi toată ziua să o verse
fără de folos. Şi altădată, iarăşi, desfăcându-i
îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc.
Când Sfântul l-a văzut că săvârşeşte fără şovăială, fără
murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i
porunceşte, i-a zis: Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare
zi aşa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai
venit! Şi Pavel a zis lui: dacă mai ai şi altele să-mi arăţi,
nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut
până acum, pe toate cu uşurinţă le fac.
O
astfel şi atât de mare ascultare şi umilinţă a dobândit
fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i
alunge pe dânşii. Iar Marele Antonie, încredinţându-se despre
el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie
l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor
şi să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în
singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi
slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către
cereştile locaşuri.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu