Postul Mare, paradoxala reîntoarcere la Viaţă

„Sosit-a vremea, începutul luptelor celor duhovnicești, biruința cea împotriva demonilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăznirea cea către Dumnezeu...” Acest fragment din ultima stihiră de la Laude, din Utrenia Duminicii Lăsatului sec de brânză, ne creionează mistic tabloul războiului duhovnicesc în care se angajează creștinul în drumul său spre Învierea Domnului și spre cea proprie. În această perioadă de post, renunţarea la ceea ce credem noi că ne întreţine existenţa ne aduce bogăţia vieţii întru Dumnezeu.

Rutina zilnică de care este pândit tot creştinul o întrerupe an de an perioada Sfântului și Marelui Post, timp prin excelență al luptelor duhovnicești. S-a deschis stadionul luptei sufletești, locul unde putem și trebuie să coborâm toți, fără excepție. Acest „stadion al virtuților”, cum îl numește imnografia, nu are tribune, nu prevede spectatori. Nu are decât piste de probă pentru cursanţi. Judecătorul și spectatorii sunt în cer: Domnul, Cel care hotărăște nobilele răsplăţi ale credinței, și sfinții, care s-au luptat și s-au distins, care au primit deja cununa și premiul lor. Ei ne urmăresc pentru a vedea eforturile noastre și ne sunt alături atunci când slăbim, spre dobândirea izbânzii.

Două căi

Intrăm în acest stadion al luptelor duhovnicești încă din clipa botezului nostru. Este momentul în care ne-am lepădat de satana și de lucrurile lui și ne-am îmbrăcat cu Domnul Iisus Hristos ca și cu o tunică albă, promițând să-L urmăm pe parcursul întregii noastre vieți. Cu toate acestea, egoismul și iubirea vanității acestei lumi, la care se adaugă războiul înverșunat pe care ni-l dă diavolul, prin „păcatul ce grabnic ne împresoară”, fac din noi, de multe ori, niște delăsători. Renunțăm astfel cu ușurință la osteneala unirii cu Hristos, afundându-ne în ușurința indiferenței. Astfel, ne depărtăm de izvorul vieții, Hristos, până la a ne separa total de El. Iată ce este într-adevăr moartea, adevărata moarte, înfricoşătoare și veșnică. Căci, așa cum Hristos este Viața, adevărata Viață, Viața fără sfârşit, tot așa îndepărtarea de El echivalează cu moartea, este privarea de viață, de bucurie și de lumină!

Însă, făcând dovada unei înțelepte bunăvoințe, Biserica a așezat rânduiala acestui post pentru a ne aminti datoriile noastre care decurg din botez, pentru a înțelege că noi suntem, prin definiție, luptători și atleți, și pentru a ne angaja, cu râvnă, în numeroase sfinte nevoinţe: iertarea reciprocă, abstinenţa, rugăciunea, mila, răbdarea în încercările și necazurile vieții, precum și frățeasca iubire.

Vase de lut, ciobite zilnic de cel viclean, dar ridicându-ne fără încetare

Să intrăm în stadionul duhovnicesc al virtuților cu toată inima, fără să ne întunecăm, ci veseli și bucuroși. Să ne îmbrăcăm cu armele lui Dumnezeu: „cu lumina iubirii, cu strălucirea rugăciunii, cu curăția inimii și tăria fortărețelor”. Să fim tovarășii de drum ai Domnului, rugându-L să ne ferească de pericolul care ne urmăreşte fiindcă ne-am despărțit de El și să ne dea apropierea de Sfânta Înviere care răspândește în tot universul strălucirea sa nemuritoare.

Perioada care începe mâine este pregătirea mântuitoare pentru „Paștile cele mari și preasfințite” ale lui Hristos. Este Sfântul și Marele Post, pe care trebuie să-l trăim aducând rugăciune și cerând iertare, pentru a participa astfel autentic la Sfintele Paști, împreună cu toți sfinții. Acum trebuie să mărturisim în fața lui Dumnezeu și a oamenilor condiția noastră de „vase de lut” (II Corinteni 4, 7), ciobite zilnic de cel viclean, căzând, dar ridi­cându-ne fără încetare. Altfel spus, să mărturisim nedesă­vârșirea și slăbiciunea noastră, nimicnicia noastră în fața lui Dumnezeu. Acum trebuie să ne pocăim și să repetăm că, deși „sfinți” prin botez, „Unul este Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl”.

Milostenia sfinţeşte postul

Postul debarasează corpul de greutatea materiei. El dă aripi rugăciunii. Dă umilință. Deschide poarta pocăinței. Nevoin­țele trupești obosesc corpul, însă ele exprimă totodată conștiința noastră de păcătoși, de căzuți. Cu ajutorul pocăinței, noi cerem cu smerenie lui Dumnezeu să ne învieze, mărturisire și rugăciune la care participă și trupul.

Milostenia sfințește postul, rugăciunea noastră fiind astfel mai bine primită de Dumnezeul milei. Răbdarea, de care facem dovadă în boală, durerea și necazurile ne conduc pe urmele sfinților mucenici, asigurân­du-ne de darurile și cununile care vin de la Domnul. Iertarea celui care ne-a rănit, celui care ne-a nedreptățit și iubirea pe care o purtăm întregii lumi constituie dovada clară a auten­ticității noastre de creștini, făcând din noi următori ai lui Hristos. Citirea Sfintelor Scripturi, a învățăturilor Sfinților Părinți și a Vieților Sfinților în această perioadă mai intens decât în altă vreme a anului ne oferă indispensabila hrană duhovnicească de care avem nevoie pentru a câștiga lupta noastră.

De-a lungul postului, pentru a ne ajuta în luptele noastre sfinte, slujbele Bisericii conţin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, poate cea mai frumoasă rugăciune de pocăință: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

Însoțită de metanii, ca dovezi ale pocăinței, această rugăciune este un adevărat imn închinat credinței. Prin această rugăciune, noi îl invocăm pe Domnul și Stăpânul Vieții înseși, cerându-i să ne elibereze de principalele patru duhuri ale răutății, de patru patimi dintre cele mai vătămătoare, și să ne trimită alte patru duhuri, bune, adică cele patru virtuți cardinale. Cerem totodată să dobândim virtutea fundamentală a cunoașterii de sine, astfel încât să avem grijă de propriul păcat, și nu de cel al aproapelui.

Învierea, izbânda finală

Să coborâm cu bucurie în acest stadion sfânt. Să ne angajăm în nobila luptă a pocăinței și a curățirii prin post, prin cumpătare, prin iertare reciprocă, prin răbdare, prin milostenie, prin rugăciune și iubire. Să ne nevoim aşa cum au făcut-o toți sfinții. Să luptăm cu iubire de Hristos și noblețe duhovnicească, cu umilință, dar și cu râvnă. Biserica ne îndeamnă la iubire: să nu rămânem fără lucrare, să nu privim precum spectatorii în tribune, să nu fim surzi la glasul trâmbiței care ne cheamă la ostenelile duhovnicești.

Să ne grăbim așadar să intrăm începând de mâine în stadionul virtuților, înaintând în har, curățind conștiințele întărite prin pocăință, încrezători că lumina Învierii Domnului în cele din urmă va străluci în cer și pe pământ, precum și în toate lucrurile văzute și nevăzute.

„Sosit-a vremea...~ înseamnă nu numai „timpul”, ci și „ocazia”. Postul Mare ne oferă încă o dată prilejul să purtăm lupte duhovnicești și să obținem victoria împotriva diavolului, păcatului și morții. Aceasta este şansa pocăinței și a mântuirii noastre. Să n-o irosim.

(Sursă: https://www.patriarchate.org/fr/catechetical-homilies. Adaptare din limba franceză de Ionuț Aurelian Marinescu)

Sursa: Ziarul Lumina